Radu Tudor a comentat sâmbătă declarațiile lui Barack Obama, care a anunțat că SUA sunt pregătite să atace Siria.
“În atâția ani de mandat, Barack Obama a fost caracterizat drept un președinte slab. Probabil dorește să-și încheie al doilea mandat cu o decizie foarte importantă pentru comunitatea internaţională, şi discursul din seara aceasta mi s-a părut coerent, foarte decis, aplicat pe o temă foarte importantă de securitate internațională. Dacă n-aș ști că Barack Obama este un vârf al democraților americani, aș fi crezut pentru o clipă că președintele Statelor Unire a trecut la republicani”, a spus jurnalistul, la Antena 3.
El consideră că SUA trebuiau să intervină în Siria deja, arătând că numai armata siriană putea folosi arme chimice în țară, nimeni altcineva.
“Pentru mine, în momentul de față, o intervenție în Siria punctuală împotriva regimului Assad este mai mult decât necesară. Este chiar întârziată aș spune, pentru că sunt mai bine de doi ani de zile de când în țara aceea mor mii și zeci de mii de oameni nevinovați, a spus jurnalistul.