Rafael Nadal criză emoţională fără precedent

Rafael Nadal (31 de ani) este măcinat de accidentări, fapt pentru care a trebuit să se retragă înaintea turneului ATP 500 de la Acapulco. Inevitabila decizie i-a provocat o criză emoţională campionului spaniol.

Nadal s-a retras de la Acapulco, fiind foarte afectat din cauză că şi-a amânat în acest fel revenirea în circuit. Rafael nu a mai jucat niciun meci de la Australian Open, atunci când a fost răpus de o problemă la şold în timpul sfertului de finală cu Marin Cilic (Croaţia) – a abandonat la 6-3, 3-6, 7-6, 2-6, 0-2. Accidentarea a recidivat, punându-i psihicul la pământ deţinătorului a 16 titluri de Mare Şlem: „Am vorbit cu Nadal şi a plâns în hohote în vila sa timp de două ore! Nu a putut să joace din cauza accidentării, dar va reveni pe teren în curând”, a mărturisit Alejandro Burillo, directorul turneului de la Acapulco, citat de publicaţia britanică „Express”.

Turneul din Mexic are o însemnătate aparte pentru Nadal, care a triumfat la ediţiile din 2005 şi 2013, pe vremea când se juca pe zgură. După ce organizatorii au amenajat o suprafaţă de ciment, în 2014, Rafael a disputat o singură finală, cedată cu 3-6, 6-7 anul trecut, în faţa lui Sam Querrey (SUA). Numărul 2 mondial şi-a anunţat retragerea la o conferinţă de presă organizată cu câteva ore înaintea meciului cu Feliciano Lopez: „Am simţit dureri în acelaşi loc ca şi la Australian Open, iar doctorii mi-au spus că este imposibil să joc”, a declarat Nadal, care va încerca să se refacă până la Indian Wells (7-18 martie).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Un caracter aparte prin stilul său unic de joc și de luptător fără egal pe terenul de tenis! Acum zece ani era greu de crezut, având în vedere masa sa fizică și stilul de joc, că la peste 30 de ani va fi nr. 1 mondial, câștigător al atâtor turnee de mare șlem și titluri olimpice. O inimă mare de sportiv de cea mai înaltă clasă, a mai depășit inevitabilele accidentări, și sunt convins că o va face și acum. Îi doresc din tot sufletul să revină cât mai curând!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.