Rafila: Câți români au luat pastila

Aproape 300.000 de români au apelat la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod, în septembrie, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„Populaţia eligibilă pentru pastile de iod este în jur de 7 milioane de persoane cu vârsta de până la 40 de ani. Dintre aceste persoane, în iulie au primit sau au solicitat pastile de iod doar 1.200, în august 218.000 (…), în luna septembrie, care tocmai s-a încheiat, aproape 300.000 de români au apelat la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod. Deci, avem peste jumătate de milion de persoane care au luat pastilele de iod. Eu sper ca acest ritm să continue şi în lunile următoare. (…) Cred că între timp şi medicii de familie au înţeles (…), atunci când au un consult cu un pacient cu vârstă de sub 40 de ani îi pot da, în afară de tratamentul obişnuit pe care îl primeşte sau recomandările medicale, şi prescripţia pentru el şi pentru membrii familiei care se încadrează în această categorie”, a spus Rafila, miercuri, la Europa FM.

Potrivit ministrului, în România, în fiecare lună sunt circa 3 milioane de consultaţii la medicii de familie, ca atare un număr mare de români ar putea să primească reţetă cu care să îşi poată ridica pastile de iod.

În ceea ce priveşte capacitatea sistemului sanitar românesc de a face faţă unei stări de război sau unor atacuri neconvenţionale, el a menţionat că instituţia pe care o reprezintă are o analiză pe această temă.

„Am făcut analiza când a început conflictul din Ucraina şi am ajuns în situaţia să trebuiască să putem oferi asistenţă medicală pacienţilor din Ucraina sau eventualilor pacienţi (…). Cred că într-o anumită măsură sistemul de sănătate, până într-un anumit moment, poate să răspundă unor astfel de provocări. Trebuie să înţelegem că, dacă există o stare de război, comanda o preia Armata şi este normal să fie aşa, pentru că este o chestiune coordonată, care ţine cont şi de partea de resurse medicale militare şi de gestionarea situaţiei pentru eventualii combatanţi şi pentru populaţia civilă”, a adăugat Alexandru Rafila.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Rafila e chiar personajul „capra „din celebra poveste a lui Creanga ,atat de insistent pare

    Trei iezi cucuieți
    Ușa caprei descuieți !
    Rafila v-aduce vouă :
    vacci-n buze,
    pastile-n țâțe,
    Drob de iod
    În calapod,
    Monkeypox
    Sa tineti post
    Smoc de flori
    Pe ..” nu mai insist

  2. Cam atâția români se uită in Gura lui Gâdea …. atât pot ei să influențeze …e bine totuși pot sa facă o armată bună …

  3. Cei 300.000 care au luat pastilele le-au luat ca să le dea ajutor la ucrainieni. Au auzit ei ca dacă arunci cu pastile de iod după rusi, rusii pleacă din Ucraina.
    PS. Așteptăm momentul când prima cocota iodata navetista a tarii va ieși în conferinta de presa prompteristica, alături de Rasila și ne va explica de ce e bine sa ai o pastila de iod în casa și nu în curte. Cică dacă o ți în curte și ajunge cocosul la ea, cocosul părăsește ograda și se duce ca să se facă sluga impotenta la OMS sau mascarici la Curtea bolnavului de Alzhaimer.
    PS. O pastila de iod te protejează de radiatii exact cât protejeaza un vierme comestibil ambasada Americi din Kabul de atacul talibanilor.

  4. Da de ce trateaza sistemul medical romanesc pacienti din Ucraina? Ce ne dau ucrainenii? CE NE DAU, nu ce ne vand!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.