Centrala electrică de la Brazi, ce produce 10% din energia națională, a fost deja închisă din cauza lipsei de apă. O eventuală oprire a rafinăriei ar putea provoca o creștere semnificativă a prețurilor la carburanți.
Chisăliță: „Paltinu nu este o excepție, este o regulă”
Expertul în energie Dumitru Chisăliță avertizează că efectele unei astfel de crize ar putea fi resimțite rapid, însă România are o rezervă strategică de produse petroliere care ar putea acoperi necesarul pe termen scurt.
„În România există o rezervă strategică pentru produse petroliere, statul e obligat să o realizeze. Această cantitate poate să fie extrasă și pusă la dispoziție, așa că vorbim despre câteva zile, până la zeci de zile în care nu ar trebui să existe o problemă în ceea ce privește alimentarea”, a declarat Chisăliță, potrivit Antena 3 CNN.
Întrebat dacă riscul unei situații similare există și în alte zone, Chisăliță a răspuns:
„Există acest risc și pe zi ce trece este tot mai mare. La Paltinu natura doar a ridicat mâna, dar administrația a prăbușit tot restul și a făcut să apară toate problemele de acum. Paltinu nu este o excepție, este regula, pentru că avem un stat construit pe hârtie și nu pe responsabilități.”
Prefectul Prahovei: „Rafinăria va primi sprijin pentru a nu se închide”
Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a declarat că autoritățile locale și companiile din zonă s-au mobilizat pentru a sprijini Rafinăria Petrobrazi cu apă, astfel încât aceasta să nu își oprească activitatea.
„În cursul dimineții am fost sunat de premierul Boloan și am discutat acest aspect. Apoi am avut o ședință cu ESZ, Rafinăria Brazi, Termo Ploiești, ApaNova, Apele Române, ISU și ANAR. Am solicitat ajutorul celor de la Termo Ploiești, cei care asigură încălzirea orașului, ei sunt vecini cu rafinăria, iar aceștia au spus că pot ajuta rafinăria cu un volum de 100 de tone, cam 30% din necesarul rafinăriei. Am solicitat ajutorul și Apa Nova, care poate ajuta și ea cu 150-170 de tone”, a precizat prefectul.
Impact major asupra economiei, dacă situația se agravează
O eventuală oprire a Rafinăriei Petrobrazi ar afecta semnificativ aprovizionarea cu combustibil a țării și ar putea duce la o creștere accentuată a prețurilor la benzină și motorină. În plus, închiderea Centralei de la Brazi reduce producția națională de energie cu aproximativ 10%, complicând și mai mult situația energetică a României.
Poate acum și-au dat seama românii ce criminali conduc țara…
– pentru asta l.ati asasinat pe președintele republicii?
– pesedisti enorociti
Efectele in lant, efecte grave a incompetentei ac ministru, nu-i indeamna pe guvernanti s-o demita URGENT pe incompetenta din fruntea ministerului?! Nu exista nu am stiut!!! ce se intampla in ministerul pe care il conduc. Cu atat mai grav, ca, pana la ac. moment nu cunostea ac probleme.
==N-aș vrea să cobesc ,ne-ar terminape toți, dar în 77 -fără legătură cu seismul- a rămas în beznă jumatea de sud a țării . Vinovați niște dorei de la Sighii , dintr-o stație . Pe la MEE încă mai erau #ilegaliști , ca usr-eii și Ivanii de ieri și de azi .
Incompetenta useristoida loveste din nou.. Buzz oianu este, ca si Mosmondeanu aleasa explicit de „nu va fi usor”!.
PERFECT , cine te-a pus nene acolo cu HEI -RUPUL , sau ești rămas de pe vremea „primului secretar „tot cu „propaganda . Ca să ști : la CET trebă vro sută de tone de aqua -chiorensis pt. răcire – pe care desigur i-o duci cu sacaua de la rău , dar și apa de adaos vreo 10 tone DEMINERALIZATĂ , Aia de i-a rămas lui Nicușor , vreo 2 baxuri, de la „mănăstire maici , chef„ luni e Borsec și e MILENARĂ. Nu e bună nici în CIZMA CU TOC CUI de la Mediu – ruginește , corodează ȚAVA la CAZANU . ȘI DACĂ NU E ASTA de unde să dea TURBOAGREGATA de la MEDIU , abur industrial pe nări și pe urechi la CRACare și PILOliză la RAFINĂRIE să facă Benzen , poate din Țiteiele de la OGA , pe malu drept al albiei de spălat rufe .