Ratare şi lacrimi

România e epuizată de un experiment stupid şi criminal. Nu ştiu dacă este rodul unei conjuraţii internaţionale a finanţei rapace sau al unor cercuri masonice – cum se sugerează – care vor anihilarea poporului român, dar un fapt e cert: iresponsabilitatea guvernanţilor, amatorismul ridicol şi încrâncenarea în prostie vor arunca în haos o ţară ce spera atâtea de la viitor.

Dar să luăm pe rând aceste argumente şi să le exemplificăm: 1) reforma prin disponibilizări, reduceri de salarii şi pensii! – culmea aberaţiei gândirii economice a unui guvern erodat de propria-i prostie, dar încrâncenat şi ţanţos în aplicarea non-sensului naţional! Nici o economie atinsă de criză nu s-a revigorat într-o manieră ceauşistă de tip „mai puneţi un pulover pe voi” sau „stingeţi lumina” ca să ne fericim în beznă! Iar în paralel cu disponibilizările iresponsabile, firmele clientelei politice se dezvoltă primind, în dispreţul opiniei publice, contracte avantajoase de la Stat. Adică bieţii bugetari sunt o povară, dar cei care doar din ban public şi-au clădit uriaşele (şi falsele averi) sunt absolviţi! Buget de drag pentru acoliţi şi pupincurişti, buget de austeritate pentru amărăştenii cinstiţi!

Toţi aceşti oameni corecţi au datorii la bănci, la întreţinere etc. Acum având şi salariu diminuat, cum şi le vor achita?! Vom asista în toamnă la un blocaj în lanţ şi la falimente bancare. Pe grangurii politici nu-i prea INTERESEAZĂ CĂ ORICUM NU-ŞI achită datoriile la termen, iar unele firme sunt ocolite suspect de controale, fapt certificat şi de consilierul financiar Dan Bitman. Oare această discriminare va dura la infinit? Să sperăm că nu, fiindcă statisticile arată că peste 40% dintre români o duc mai rău decât în comunism. Iar aceşti oameni s-au săturat de favoritismele noii clase politice! Unii se întreabă pe bună dreptate de ce au ieşit în stradă în 1989 dacă „tot ăia” sunt la Putere!

Însăşi Constituţia a devenit o vorbă de clacă din moment ce pensiile sunt impozitate în ciuda deciziei negative a Curţii Constituţionale! Semnele Haosului mi se par clare, dar poate unii sceptici încă se îndoiesc. M-aş bucura ca ei să aibă dreptate.

2) Genocidul cultural – impozitarea drepturilor de autor va frâna şi mai puternic o cultură destul de timorată în ciuda libertăţii dobândite. Cu chiu cu vai, câţiva intelectuali au protestat, unii cu greu, de teamă să nu-şi mânie stăpânii. E clar că literatura română – şi aşa şubredă – va avea toate şansele să sucombe, dar acest fapt îi va deranja doar pe puţinii împătimiţi ai cărţii, în niciun caz pe agramaţii care decid acest lucru! Oare ei au auzit de marele scriitor sârb Milorad Pavic, care afirma tranşant că un popor înainte să piară îşi va pierde aristocraţia şi literatura? Ne îndoim, fiindcă ei citesc doar etichete de băuturi şi publicaţii erotice.

3) Tranşele FMI – ele vor reprezenta doar o cârpeală de scurtă durată, iar în lipsa unei politici economice pe termen mediu, bine articulată, vor dispărea ca o ploaie scurtă în deşert. De altfel, FMI nu este în esenţă Salvatorul săracilor, ci, după fiecare împrumut, dă şi „sugestii” de construcţie economică atât de „neutre” încât economia unor ţări s-a înfundat în criză mai puternic decât înaintea contractării acestor împrumuturi, aşa că aviz naivilor care credeau că doar apartenenţa la NATO ŞI UE va aduce automat prosperitatea paradiziacă!

Urmărind evoluţia sau involuţia economică a României, după 1989, observăm că multe întreprinderi anacronice au dispărut (lucru bun), dar, din păcate, şi multe dintre fabricile eficiente au fost puse pe butuci! De ce? Simplu – ca din producători de mărfuri de calitate (aici enumăr Clujana şi Braiconf) să devenim importatorii unor subproduse virate din Orient. Acest fenomen de deşertificare economică continuă şi astăzi, România devenind în scurt timp doar o piaţă de desfacere.

4) Preşedintele jucător: în Traian Băsescu au crezut mulţi, foarte mulţi oameni cinstiţi. Au crezut că avem la cârma ţării un luptător, un căpitan de vas neînfricat care va înspăimânta Mafia! Oamenii corecţi au ieşit cu mic, cu mare să-l repună în funcţie când „odiosul Parlament” l-a suspendat. Unii chiar au crezut gluma cu mafioţii traşi în ţeapă! În scurt timp s-a demonstrat că e doar un şoricel rătăcit pe vas, tremurând de frica marilor mafioţi, dar răţoindu-se la poporul nevinovat. Preşedintele jucător, adică unul care intra în teren şi executa corupţia cu lovituri nimicitoare trase de la jumătatea terenului, a devenit doar un actoraş grăbit, oamenii sinceri s-au îndepărtat de el, văzându-i adevărata faţă de clovn stafidit, de Preşedinte mai mult „jucat” decât jucător, el fiind mai aproape de incompetenţii din tabăra sa politica decât de poporul pe care l-a minţit grosolan.

De aici şi îndârjirea împotriva sa a vechilor simpatizanţi! Fiindcă mulţi îl vedeau altfel decât pe Ion Iliescu sau Emil Constantinescu! Astăzi ei îşi spun cu năduf: „Regret că l-am votat, am crezut în el”… Iar când nu ai atins Piscul inteligenţei sau al moralităţii, domnule Băsescu, ar fi cazul să fiţi mai modest, să recitiţi promisiunile din campania electorală. Fiindcă în Istorie surprizele nu pot fi anticipate mereu, ele vin şi din metafizic când te aştepţi mai puţin, iar pigmeii care vă susţin astăzi din interes mâine s-ar putea să vă scuipe. Iar pe un popor minţit să nu mai mizaţi în caz de suspendare parlamentară!

5) România ca o băbuţă plângând – după aceste răvăşitoare inundaţii – după unii specialişti militari, exerciţiile unui abject război meteo – rămân resturi de case, de animale, de speranţe, într-o secundă tot ce-ai agonisit dispare, oamenii rămân singuri în faţa cerului. O imagine mi-a rămas întipărită în minte: o bătrânică plângea ştergându-şi lacrimile cu colţul baticului. Deşi reporterul insista să-i spună ce regretă cel mai mult din ce a pierdut, ea se încăpăţâna să tacă şi să plângă. Era metafora României!