Degeaba așteptăm „mediatorul”

Mă tem că speranțele noastre sunt deșarte. Năzuim că poate-poate. Că la următoarea apariție președintele va avea o idee, o propunere, că se va îndoi de ce a făcut sau că va corecta ce a zis.

Trebuia să ne imaginăm încă de la spusele sale de la Ankara că nu are nicio idee. Că el nu este mediator nici măcar cît un judecător de cameră preliminară sau cum erau cei de odinioară, judecător de pace. El înțelege medierea ca pe un lucru simplu, aproape rudimentar. Cheamă părțile, întreabă ce doresc și ce propuneri au, notează în condicuță, apoi anunță dezolat că nu se înțeleg, că sunt neconciliat și că nu iese cum a stabilit el. Să mai încerce, să se certe, să se tîrguiască și să mai vină peste o săptămînă. Poate-poate! Nu intermediază, nu propune, nu schimbă pretențiile. Mai bine încurcă țara decît să nuanțeze părerile sale. Ca în matematică. Nu sunt paralele, nu contează. Sunt strîmbe. Nu dă zero, ecuația este greșită.

Nicușor Dan, mesaj de mulțumire pentru Emmanuel Macron 

Dacă la Ankara, cu prilejul Summit-ului, a mutat „responsabilitatea” consultărilor de luni pe umerii jurnaliștilor, niște strigaci chemați ca la ieșirea de la președinte să le bată obrăzarul și să le ceară socoteală șefilor de partide, atunci e clar. El n-avea și n-are pregătit nimic. N-avea și n-are nicio idee. A tras de timp. Poate s-a gîndit că vizita la Paris mai schimbă ceva. Cum schimbă Mirabela rochiile și cum se chinuie să intre în rolul de „primă doamnă”.

Președintele Nicușor Dan este foarte sărac în idei și mult mai sărac în decizii. Ca la Primăria Capitalei. Lent și betonat pe cîte o poziție aparent legală. El interpretează statutul de mediator ca arbitrajul superior al unui inflexibil șef de hală. Juisează cînd i se transmite că „au executat”. Se încruntă și strînge din maxilare cînd este refuzat și dă în zîmbre și mîțîieli de îndrăgostit cînd i se spune „șeful statului”. Si Mirabela se luminează cînd aude că jurnaliștii îi spun așa. Automat îl vede mai înalt, mai musculos, mai hotărît, mai bărbat. Restul nu contează.

De fapt, ce-i aia mediator!? La amîndoi le sună prost, minimalizant. Chiar înjositor. Pentru el, mediere înseamnă discuții și negocieri, după care părțile vin la Cotroceni pentru a consfinți dorința președintelui.

Așa înțelege el că se procedează cu șeful statului. Toți politicienii au păreri. Președintele are recomandări cu putere de ordine. Este șef. Restul nu contează. Să vină la el cu ce trebuie. A comandat o masă pătrată cu patru picioare, cu condiția să nu îl folosească și pe al patrulea.

Mă tem că trebuie să alegem între a aștepta cu ochii la cer, urmărind Luna pierdută printre nori, și o privire scrutătoare spre orizont. Barbarii din poezia lui Constantin P. Kavafis nu mai vin și noi trebuie să hotărîm de unii singuri ce facem cu cetatea.