România cu două adrese. De ce contează viza de flotant și ce riști dacă nu ai

Muncesc sau studiază în București, Cluj, Iași sau Timișoara, dar în buletin apar în Vaslui, Botoșani ori Neamț. Fenomenul românilor care locuiesc într-un oraș și figurează oficial în altul influențează populația reală a marilor centre urbane, serviciile publice și chiar modul în care sunt administrate localitățile.

Dacă ar fi să ne luăm strict după actele de identitate, România pare o țară mult mai puțin mobilă decât este în realitate. În practică, însă, sute de mii de oameni locuiesc și lucrează în alte localități decât cele în care au domiciliul oficial.

Studenți, chiriași, angajați mutați pentru un loc de muncă mai bun sau familii care au ales să se stabilească într-un alt oraș păstrează adesea adresa din buletin și își continuă viața în altă parte. Așa s-a născut ceea ce am putea numi „România cu două adrese”: una oficială și una reală.

Ce înseamnă, de fapt, domiciliu și reședință

Potrivit legislației privind evidența populației, domiciliul reprezintă adresa principală a unei persoane. Reședința indică locul unde aceasta locuiește temporar. Popular, reședința este cunoscută drept locuința care, de cele mai multe ori, necesită „viză de flotant”.

Legea permite existența unui singur domiciliu și a unei singure reședințe înregistrate simultan. Persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea din bulletin mai mult de 15 zile pot solicita înregistrarea reședinței. Acest lucru se face cu ajutorul vizei de flotant, însă aceasta este valabilă cel mult un an. După expirare, aceasta trebuie reînnoită, chiar dacă persoana continuă să stea la aceeași adresă.

Ce se întâmplă dacă nu ai viză de flotant

Mulți români consideră că viza de flotant este doar o formalitate birocratică. În realitate, documentul poate deveni important în numeroase situații administrative.

Reședința este solicitată frecvent pentru înscrierea copiilor la anumite școli și grădinițe, pentru accesarea unor servicii locale, pentru diferite beneficii acordate rezidenților sau pentru dovedirea adresei la care persoana locuiește efectiv.

Conform legii, persoanele care locuiesc temporar în altă parte decât la domiciliu trebuie obligatoriu să-și declare reședința. Nerespectarea dispozițiilor privind evidența populației poate intra în sfera contravențiilor prevăzute de actul normativ care reglementează domiciliul și reședința cetățenilor români.

În practică însă, cele mai frecvente probleme apar nu din cauza amenzilor, ci atunci când cetățenii trebuie să demonstreze oficial unde locuiesc.

De ce mulți români păstrează adresa din buletin

Motivele sunt diverse. Pentru mulți, domiciliul rămâne legat de casa părintească, de proprietățile deținute sau de localitatea de origine. Alții locuiesc cu chirie și consideră că mutarea este temporară. Există și persoane care schimbă frecvent locuința și evită procedurile administrative repetate. Rezultatul este o țară în care milioane de oameni își petrec viața de zi cu zi într-un alt loc decât cel înscris în buletin.

Orașele din acte și orașele reale

Diferența dintre domiciliu și locul unde oamenii trăiesc efectiv se observă cel mai bine în marile orașe. Potrivit rezultatelor definitive ale Recensământului 2021, municipiul București avea o populație rezidentă de aproximativ 1,72 milioane de locuitori.

Cluj-Napoca avea aproximativ 286.000 de locuitori, Iași aproape 271.000, Timișoara circa 250.000, iar Brașov aproximativ 237.000 de locuitori.

Însă cifrele oficiale nu surprind și nici nu prezintă întotdeauna întreaga realitate. În fiecare dintre aceste orașe există zeci de mii de studenți, navetiști și angajați veniți din alte județe. Aproape toți folosesc transportul public, spitalele, școlile, drumurile și utilitățile locale fără să aibă neapărat domiciliul sau reședința declarată acolo.

Altfel spus, populația care utilizează zilnic infrastructura unor orașe este adesea mai mare decât cea care apare în statistici.

Cum sunt afectate orașele

Diferența dintre populația oficială și cea reală nu este doar o problemă statistică. Autoritățile își pun la punct serviciile publice pornind de la date demografice. Numărul de locuitori influențează planificarea transportului public, a unităților școlare. Serviciile medicale, investițiile în infrastructură și chiar anumite mecanisme de finanțare depind și ele de numărul d locuitori.

Când într-un oraș locuiesc efectiv mai mulți oameni decât cei înregistrați oficial, presiunea asupra serviciilor publice crește. Există și situații opuse. Localități care apar în continuare în statistici cu mii de locuitori, deși o parte dintre aceștia trăiesc de ani întregi în alte zone ale țării.