Paul Cozighian explică protestele din Franța și ascensiunea simultană a extremelor

Jurnalistul Paul Cozighian a vorbit, pentru Cotidianul, despre protestele din Franța. Acestea au declanșat un fenomen rar întâlnit. Nemulțumirea tinerilor mai ales, dar nu numai, a făcut ca radicalii de dreapta și cei de stânga să câștige capital de imagine simultan.

Cum se explică? De ce e Franța pe un butoi cu pulbere? L-am invitat pe jurnalistul Paul Cozighian, un fin cunoscător al realităților din Franța, să prezinte propria viziune despre imaginile încărcate de haos și violență pe care le-am văzut cu toții în ultimele săptămâni. 

Cotidianul: Cum se explică manifestațiile masive din Franța? 

Paul Cozighian: Aceste manifestații nu seamănă cu marile mișcări sociale clasice din Franța.

În 1995, 2006 sau chiar în timpul crizei „vestelor galbene” din 2018, contestarea era concentrată în jurul unei reforme ori al unei măsuri precise.

Astăzi, avem de a face cu o acumulare a mai multor frustrări: educația, costul vieții, sentimentul de declasare, datoria publică, reprezentarea politică, viitorul profesional și polarizarea ideologică. Și tocmai acest caracter multidimensional explică impresia că situația „iese din comun”.

„O parte a tinerei generații dezvoltă o viziune globală asupra crizei sociale”

Paul Cozighian: Franța a fost mult timp considerată unul dintre cele mai dezvoltate state sociale sau state-providență din Europa. Totuși, în prezent, în societatea franceză, o parte a populației, în special tinerii, nu mai crede că mecanismele tradiționale de ascensiune socială funcționează.

Probleme precum accesul prea strict controlat în învățământul superior („Parcoursup”), lipsa unui număr suficient de cadre didactice, degradarea condițiilor din licee precum și dificultățile serviciilor publice, sunt invocate constant de tineri și de părinții lor.

Un al doilea element este dimensiunea generațională. Mai mulți observatori subliniază că revendicările inițial școlare s-au extins rapid către probleme mult mai ample: viitorul economic, schimbările climatice, criza locuințelor, violențele poliției, războiul din Gaza sau ascensiunea extremei drepte.

O parte a tinerei generații dezvoltă astfel o viziune globală asupra crizei sociale, și nu doar o revendicare sectorială.

„Un stat laxist cu huliganii”

Paul Cozighian: Un alt factor esențial este pierderea încrederii în instituții. Liceenii, profesorii, sindicatele și chiar prefecții descriu un stat care reacționează târziu și pare incapabil să anticipeze problemele.

Mai mulți responsabili publici recunosc că amploarea mișcării a fost subestimată. Există însă și voci care acuză un stat laxist cu huliganii, lăsați intenționat să producă haos pentru a-i demobiliza pe manifestanți și a minimiza revendicările acestora.

De exemplu, o femeie din Lyon, patroana unui magazin din centrul orașului, văzând pe camerele de supraveghere că magazinul ei era în curs de a fi devalizat, a telefonat la poliție pentru a cere ajutor; răspunsul a fost că „poliția a primit ordin să nu intervină” … (document TF1/LCI)

„Cortegii mult mai pestrițe”

Paul Cozighian: Există și o dimensiune politică nouă. În mod tradițional, marile mobilizări franceze erau organizate și controlate de sindicate sau partide politice. Acum avem de a face cu cortegii mult mai „pestrițe”, în care se regăsesc liceeni, studenți, sindicaliști, foste „veste galbene”, părinți și numeroase alte grupuri. Lipsa unui cadru clasic de organizare face mișcarea mai greu de anticipat și de controlat.

Și mai este de spus și faptul că Franța se confruntă simultan cu o creștere economică slabă și cu un deficit public ridicat, cu o datorie care provoacă îngrijorări pe piețele financiare și o creștere rapidă a ratelor dobânzilor. Mulți francezi cer mai multă protecție socială într-un moment în care marjele bugetare ale statului se reduc.

„Criză profundă de încredere”

Paul Cozighian: Deci avem de a face cu o criză profundă de încredere, care afectează simultan instituțiile, economia, școala, reprezentarea politică și însăși funcționarea contractului social francez.

Cotidianul: Ce factori au provocat aceste manifestații?

Paul Cozighian: În primul rând, există o criză a educației. Mulți tineri au sentimentul că școala nu mai garantează ascensiunea socială. Apoi vorbim de toate problemele legate de inflație și de puterea de cumpărare, probleme la care guvernul nu pare să găsească soluții.

Vorbim și despre un stres tot mai ridicat legat de viitorul profesional al acestor tineri, de accesul acestora la locuințe decente, de cât vor putea rezista pe o piață a muncii care pare să se degradeze într-un ritm destul de accelerat.

„O pierdere profundă a încrederii în instituțiile statului”

Paul Cozighian: Si mai există și o pierdere profundă a încrederii în instituțiile statului. Ceea ce este extrem de grav. Deci avem de face, efectiv, cu o situație excepțională care nu poate fi rezolvată prea curând.

Cotidianul: Cum se trăiește acum în Franța, dacă am face o comparație cu România?

Paul Cozighian: Franța traversează o criză profundă de încredere și de coeziune socială, ceea ce explică amploarea protestelor și impresia că țara se află într-un moment excepțional.

Însă din punct de vedere economic și social, Franța rămâne, orice ar fi, una dintre cele mai prospere țări europene, cu un nivel ridicat al protecției sociale, al serviciilor publice și al veniturilor. Și cu suficiente speranțe de a se redresa, datorită unei economii puternice.

„Diferența principală față de România este de natură culturală și istorică”

Paul Cozighian: Problema actuală este mai degrabă una de declasare socială și de pierdere a încrederii în instituții decât de sărăcie generalizată. Diferența principală față de România este de natură culturală și istorică.

După deceniile de tranziție și perioadele de inflație ridicată, mulți români au dezvoltat o capacitate mai mare de adaptare la dificultățile economice și tind să suporte problemele fără mobilizări masive.

În Franța, dimpotrivă, există așteptarea ca statul să protejeze cetățenii, școala să ofere șanse de promovare socială, iar serviciile publice să funcționeze eficient. Atunci când aceste promisiuni par să nu mai fie respectate, reacția este mai rapidă și mai puternică.

Cotidianul: Ce efect au aceste proteste pentru alegerile viitoare? 

Paul Cozighian: Principala consecință politică a crizei este slăbirea puterii aflate la guvernare și întărirea forțelor de opoziție.

„Principalul beneficiar este doamna Marine Le Pen”

Paul Cozighian: Guvernul este acuzat că a anticipat prost amploarea mobilizărilor și că a reacționat tardiv la nemulțumirile sociale. În plus, dificultățile economice și creșterea costului datoriei publice amplifică imaginea unui executiv aflat sub presiune.

Principalul beneficiar este doamna Marine Le Pen, candidata extremei drepte la prezidențialele de anul viitor. Aceasta s-a mai distanțat cu încă 2 procente în fruntea clasamentului pretendenților la șefia Franței și, conform ultimelor sondaje, este dată câștigătoare indiferent de adversarul din turul al doilea, programat pe 2 mai 2027.

„Stânga radicală profită și ea de situație”

Paul Cozighian: Violențele și sentimentul de pierdere a controlului întăresc temele centrale vehiculate de partidul său, « Rassemblement National », anume ordinea publică, securitatea și autoritatea statului.

Stânga radicală profită și ea de situație : domnul Jean-Luc Mélenchon și partidul său « La France insoumise » capitalizează nemulțumirea tinerilor, criticile legate de educație, de puterea de cumpărare și de serviciile publice neperformante în opinia lor.

La două zile după violențele din 17 octombrie, cotidianul Le Figaro a publicat un sondaj care îl plasează pe Mélenchon pe locul al doilea în topul preferințelor electoratului, cu precădere cel tânăr, adică cel care se află la originea protestelor din ultima lună.

„Criza pare să favorizeze simultan două tabere opuse”

Paul Cozighian: Marea noutate este însă polarizarea. Criza pare să favorizeze simultan două tabere opuse: una care cere mai multă autoritate și ordine și alta care cere mai multă justiție socială și investiții publice.

În schimb, partidele moderate și centrul politic sunt prinse între aceste două presiuni și sunt, de departe, principalii perdanți ai momentului.

Pe scurt, dacă manifestațiile continuă, alegerile din 2027 riscă să devină mai puțin o dezbatere despre programe economice și mai mult un referendum asupra capacității statului de a răspunde simultan cererii de ordine și cererii de justiție socială.

„O criză de încredere în centrul politic”

Cotidianul: Cum se explică ascensiunea simultană a extremelor? 

Paul Cozighian: Ascensiunea simultană a extremelor reflectă, înainte de toate, o criză de încredere în centrul politic și în instituțiile tradiționale. Este cel mai important fenomen politic evidențiat de actuala criză.

Timp de aproape două decenii, dezbaterea publică franceză a fost dominată de ascensiunea extremei drepte. Acum, atât extrema dreaptă, cât și extrema stângă progresează simultan.

„Extremele împărtășesc același diagnostic”

Paul Cozighian: Paradoxal, electoratul « Rassemblement national » (RN) și cel al « La France insoumise » (LFI) împărtășesc adesea același diagnostic: instituțiile funcționează tot mai prost, elitele politice sunt deconectate de realitate, mobilitatea socială este blocată, iar serviciile publice se degradează.

Diferența constă în explicația oferită: pentru RN, problema principală este pierderea autorității statului, insecuritatea și slăbirea controlului public. Pentru LFI, cauza principală este injustiția socială, creșterea inegalităților și insuficiența investițiilor publice.

„Aceeași criză produce reacții politice opuse”

Paul Cozighian: Unii alegători văd în violențele din stradă dovada nevoii de mai multă ordine, în timp ce alții văd dovada unei fracturi sociale profunde.

În ceea ce privește ascensiunea extremei stângi, aceasta se datorează în mare parte capacității și talentului de orator ale lui Jean-Luc Mélenchon. Acesta a reușit să seducă tineretul, agitând printre altele și teza creării unui stat Palestinian, atrăgându-și astfel simpatia populației de origine musulmană.