Jandarmeria avertizează asupra unor videoclipuri AI în care jandarmii îngenuchează în fața protestatarilor pro-Georgescu

Fotografiile și clipurile distribuite pe TikTok prezintă persoane îmbrăcate în uniforme asemănătoare celor purtate de jandarmi, aflate în genunchi în fața unei mulțimi care flutură drapelul României.

Jandarmeria avertizează asupra unor videoclipuri AI în care jandarmii îngenuchează în fața protestatarilor pro-Georgescu

Fotografiile și clipurile distribuite pe TikTok prezintă persoane îmbrăcate în uniforme asemănătoare celor purtate de jandarmi, aflate în genunchi în fața unei mulțimi care flutură drapelul României.

Jandarmeria Română avertizează asupra propagării unor videoclipuri false, generate cu AI, în care presupuși jandarmi îngenunchează în fața protestatarilor pro-Călin Georgescu, de la Curtea de Apel București. Materialele sunt însoțite de mesaje precum „Jandarmii cedează” sau „Jandarmii au cedat în fața manifestanților”, menite să sugereze că forțele de ordine s-ar fi supus protestatarilor.

Jandarmeria Română avertizează asupra unor imagini false, generate cu ajutorul inteligenței artificiale, care circulă pe rețelele de socializare și în care apar presupuşi jandarmi îngenuncheați în fața unui grup de protestatari, potrivit News.ro.

Fotografiile și clipurile distribuite pe TikTok prezintă persoane îmbrăcate în uniforme asemănătoare celor purtate de jandarmi, aflate în genunchi în fața unei mulțimi care flutură drapelul României.

Materialele sunt însoțite de mesaje precum „Jandarmii cedează” sau „Jandarmii au cedat în fața manifestanților”, menite să sugereze că forțele de ordine s-ar fi supus protestatarilor.

„Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acţiune nu a avut loc nici la protestul de azi de la Curtea de Apel Bucureşti, nici la alt eveniment. Imaginile sunt generate cu ajutorul inteligenţei artificiale şi sunt asociate în mod eronat cu adunarea publică care s-a desfăşurat astăzi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, această încercare având scopul de a dezinforma şi de a induce în eroare opinia publică”, transmit, vineri după-amiază, reprezentanţii Jandarmeriei Române.

Jandarmeria le recomandă utilizatorilor să verifice informațiile

Reprezentanții instituției le recomandă utilizatorilor rețelelor de socializare să fie prudenți atunci când întâlnesc astfel de materiale și să verifice autenticitatea informațiilor înainte de a le distribui.

Totodată, aceștia îi îndeamnă pe utilizatori să „semnaleze de urgenţă atunci când apar” astfel de materiale false.

Citește și

O nouă escrocherie circulă pe aplicația WhatsApp. Cum sunt folosite conturile utilizatorilor pentru fraude financiare

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.