RCS&RDS, o primă victorie în faţa colosului Electrica

Compania RCS&RDS, deţinută de miliardarul discret Zsoltan Teszari, a reuşit să câştige un contract de furnizare de curent pentru Primăria Oradea cât şi pentru instituţiile din subordine. Societatea, specializată în servicii prin cablu, a învins pentru prima oară colosul Electrica, unde statul este acţionar principal. Totul s-a derulat prin Bursa Română de Mărfuri, acolo unde RCS&RDS a cerut 140 de lei, fără TVA, pentru 1 MWh, faţă de 163 lei pe MWh cât plăteşte în prezent Primăria.

Conform unui comunicat transmis luni de Primăria Oradea, beneficiarul achiziţiei este Asocierea formată din: Municipiul Oradea (energia electrică aferentă clădirilor proprii), Administraţia Imobiliară Oradea (inclusiv unităţile de învăţământ), Administraţia Socială Comunitară Oradea, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic Municipal dr. Gavril Curteanu, SC Termoficare SA Oradea şi SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea.

„Runda de licitaţie a fost adjudecată la preţul de 140 lei fără TVA pentru 1 MW, ofertat de SC RCS-RDS SA. Economia realizată astfel de asocierea formată din instituţiile şi companiile din subordinea Consiliului Local împreună cu cele 42 de instituţii subordonate, în decursul unui an calendaristic, este de aproximativ 500.000 lei cu TVA”, se spune în comunicat. Cantitatea estimată de energie electrică
care a făcut obiectul achiziţiei este de 17.750 MWh şi cuprinde 15.900 MWh de joasă tensiune şi 1.850 MWh de medie tensiune. Contractul de furnizare se va încheia pentru o perioada de 12 luni, din ianuarie 2016 până în 31 decembrie 2016, cu posibilitatea prelungirii prin act adiţional pe o perioadă de maxim 4 luni în anul 2017. Au fost cinci ofertanţi, între care Electrica, firmă unde statul are aproape 49% din capital, Tinmar sau Elsaco.

Victoria RCS&RDS vine în contextul în care compania telecom insistă să dezvolte două reţele de distribuţie de energie electrică în ţară deşi oficialii de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) au respins cererea de acordare a licenţei pe motiv de legislaţie. Reprezentanţii susţin că vor să spargă monopolul prevăzut în lege şi că vor să facă demersurile legale pentru a schimba starea de fapt. „Am solicitat licenţă ANRE în două zone pilot. În interpretarea altor operatori şi a ANRE, legea nu permite, în interpretarea noastră legea permite (…) O să parcurgem toţi paşii necesari astfel încât să obţinem legal posibilitatea de a oferi servicii de distribuţie a energiei electrice. Noi credem că legea şi Constituţia ne permit să dezvoltăm şi să operăm în mod legal reţele de distribuţie de energie”, a declarat vicepreşedintele RCS&RDS, Valentin Popoviciu. Potrivit acestuia, distribuţia de energie din România nu a evoluat odată cu vremurile şi este ineficientă, în condiţiile în care în tariful plătit de consumatori aceasta reprezintă 35-40% din preţ.
„Legea energiei îţi permite să faci reţele de distribuţie. Vorbeşte de «monopol natural». Autoritatea vine şi spune «vorbim de un monopol stabilit prin lege». Nu, monopolul nu este stabilit prin lege. Este monopol natural, «natural» înseamnă o stare a pieţei”, a spus Popoviciu.

Una din zonele pilot de care se referea Popoviciu este Oradea, oraşul de baştină a patronului „invizibil” Zoltan Teszari. Chestionat în legătură cu intenţia şi demersul RCS&RDS, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat recent că acest proiect nu este posibil azi. „În România, nu poate exista decât un singur concesionar al serviciului de distribuţie de energie pe regiuni, altfel nu ar mai putea exista piaţă reglementată şi s-ar produce şi dezechilibre majore pe piaţa de echilibrare (componentă a pieţei de energie aflată în coordonarea Transelectrica, ce are ca scop corelarea cererii şi a ofertei din domeniu şi corectarea disfuncţionalităţilor pieţei – n.r.). Înfiinţarea unei reţele de distribuţie regionale care să deservească populaţia şi firmele are nevoie de o autorizaţie de înfiinţare de la Ministerul Energiei. Or, aşa ceva nu se poate da. România este încă o piaţă reglementată şi, în aceste condiţii, are reguli clare. Legea Energiei prevede existenţa unui singur distribuitor pe regiuni”, aspus Havrileţ.

Legea Energie şi a Gazelor naturale stipulează că distribuţia de energie electrică este „monopol natural în domeniul energiei electrice – situaţia de piaţă în care serviciul de transport şi serviciul de distribuţie a energiei electrice se asigură, fiecare în parte, de către un singur operator economic pentru utilizatorii de pe un teritoriu delimitat ”.

În urmă cu câteva luni, RCS&RDS a primit o primă lovitură, de la autorităţile din Oradea. Prefectura Bihor a solicitat Consiliului Local să revoce hotărârea aprobată în luna aprilie 2015 privind asocierea dintre municipalitate şi firmele RCS&RDS şi Delalina pentru realizarea şi exploatare unei reţele de distribuţie electrice în Oradea. Drepturile exclusive pentru acest serviciu le are compania de stat Electrica
Transilvania Nord, care are licenţă obţinută de la ANRE în 2002 şi prelungită pe 25 de ani în decembrie 2014, iar de la Ministerul Economiei a obţinut un contract de concesiune pentru reţele în anul 2005, pe o perioadă de 49 de ani. Având în mână aceste drepturi, Electrica a cerut anularea hotărârii Consiliului Local şi a solicitat în acest sens un punct de vedere de la ANRE. De asemenea, juriştii
Prefecturii Oradea au sesizat probleme cu hotărârea în cauză. „Prin adoptarea hotărârii, s-a încălcat atât Legea energiei electrice, cât şi legea administraţiei locale, care stabileşte atribuţiile Consiliului Local. Electrica este şi concesionar, şi licenţiat pentru distribuţia de energie electrică, iar municipalitatea nu putea să se asocieze cu nişte entităţi care nu au licenţă pentru distribuţia de energie electrică”, a afirmat Alice Lupeş, şefa Serviciului Juridic din cadrul Prefecturii Bihor, citată de www.voceatransilvaniei.ro.

Conform lui Alice Lupeş, contractul de asociere aprobat de Consiliul Local Oradea în luna aprilie conţine şi clauze care încalcă Codul Civil, referindu-se la un punct prin care compania RDS&RCS se angaja să dea municipalităţii 10% din profitul înregistrat de companie din vânzarea de electricitate către terţi, dar nu mai puţin de 200.000 euro/an. „Orice sumă minimă garantată contravine legii”, susţine jurista.

În ultimul timp, postul de televiziune Digi24 a derulat o întreagă campanie media pentru deschiderea pieţei de energie şi pentru eliminarea monopolului din sectorul de distribuţie de electricitate. Principalele mesaje au fost acelea că factura românilor va fi mai mică cu 20% dacă investitorul RCS&RDS, proprietarul Digi24, este lăsat să îşi facă o reţea de distribuţie paralelă la Oradea, că reglementările
actuale îngrădesc concurenţa liberă, că energia verde va fi benefică pentru consumator.

RCS&RDS este ancorată în piaţa autohtonă de energie din 2012 când intrat în sectorul de producţie a energiei alternative. În prezent, compania lui Teszari are şapte ferme fotovoltaice în Brăila şi Bihor şi a început să furnizeze curent către toate categoriile de clienţi, inclusiv către abonaţii proprii la serviciile de internet, cablu şi telefonie, prin serviciul Digi Energy.

În 2014, grupul lui Teszari şi-a manifestat intenţia de a prelua Enel Distribuţie Banat, dar proprietarii italieni au oprit orice negociere cu doritorii pe fondul creşterii profitabilităţii distribuitorului autohton.

Anul acesta, lajumătatea lunii aprilie o ştire zguduia lumea comunicaţiilor şi nu numai. Alexandru Oprea, directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie al RCS&RDS, şi-a dat demisia după 18 ani petrecuţi lângă Zoltan Teszari. Cei doi sunt artizanii construcţiei colosului RCS&RDS în toată această perioadă iar plecarea domnului O. (cum era cunoscut printre angajaţi) a ridicat
multe semne de întrebare. Aceste semne s-au risipit rapid. Alexandru Oprea şi-a dorit postul de vicepreşedinte în ANRE.

La foarte puţine zile după aceea, RCS&RDS a anunţat că vrea să construiască o reţea paralelă de distribuţie de electricitate în municipiul Oradea, oraşul lui Teszari.
Din nefericire pentru companie, reglementările nu îi sunt favorabile. Singura şansă pentru RCS&RDS este aceea de a investi într-o reţea de iluminat stradal. Dar RCS&RDS nu se lasă şi a început campania mediatică în scopul schimbării regulilor de pe piaţă în interes propriu. Însă campania avea nevoie de oameni care să cunoască foarte exact sistemul şi pentru asta Digi24 a racolat doi dintre cei mai
experimentaţi jurnalişti, Lucian Davidescu şi Mihai Nicuţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.