Casa Albă a transmis luni că manifestațiile actuale din Ucraina nu reprezintă, în opinia sa, o lovitură de stat și a calificat drept ‘inacceptabile’ măsurile de represiune ale poliției împotriva protestatarilor, transmite AFP.
„Cu siguranță nu considerăm că manifestațiile pașnice sunt lovituri de stat”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Barack Obama, Jay Carney, după ce premierul ucrainean Mykola Azarov a denunțat ‘lovitura de stat’ de la Kiev.
„Violența autorităților împotriva manifestanților pașnici sâmbătă dimineață, la Kiev, este inacceptabilă”, a afirmat Carney, în cadrul briefingului de presă zilnic, adăugând că „ia act de faptul că, ulterior, poliția a dat în general dovadă de reținere”.
El a menționat totuși „informațiile tulburătoare privind jurnaliștii și angajații media vizați de atacuri ale forțelor de securitate” și a indicat că SUA „cer liderilor ucraineni să respecte libertatea de exprimare și de reuniune”.
Aceste drepturi „sunt fundamentale pentru o democrație sănătoasă și pentru respectarea valorilor universale de care depinde parteneriatul SUA cu Ucraina”, a mai spus Carney.
Azarov a denunțat luni ‘lovitura de stat’ de la Kiev, unde protestatarii au blocat accesul la sediul Guvernului, după o manifestație uriașă care a avut loc duminică împotriva puterii și în favoarea apropierii de UE.
Manifestanții opoziției pro-europene vor să forțeze puterea să plece, în urma refuzului acesteia de a semna Acordul de Asociere cu UE.
Aceasta este cea mai mare manifestație după Revoluția Portocalie din 2004, care a dus la răsturnare Guvernului de atunci și a deschis ușa pentru forțele pro-occidentale