După demisie, porcăială: „Un securist mititel”

Demisia lui Sorin Moisă din PSD le-a dat un nou prilej adversarilor lui Liviu Dragnea să-i arate acestuia ușa, în timp ce locotenenții liderului PSD spun că oricum europarlamentarul era mai apropiat de Dacian Cioloș decât de partid și îl acuză de legături cu „sistemul”.

Ioan Mircea Pașcu și Viorica Dăncilă, europarlamentari PSD, l-au urecheat sâmbătă pe fostul lor coleg, în vreme ce Olguța Vasilescu, ministrul Muncii și vicepreședinte PSD, nu s-a mai încurcat în nuanțe, numindu-l pe demisionar „securist mititel și neînsemnat”. Totul, pe Facebook.

Pașcu a postat un mesaj critic pe pagina sa de pe rețeaua socială la adresa lui Moisă, Olguța Vasilescu a intervenit cu un comentariu la postarea lui, la fel și Sebastian Bodu, iar „inculpatul” de serviciu, Sorin Moisă însuși, n-a rămas dator: a răspuns și el pe aceeași pagină.

În tabăra cealaltă, europarlamentarul Cătălin Ivan și fostul premier Victor Ponta au distribuit pe paginile lor de Facebook textul prin care Moisă și-a anunțat demisia, lansând un nou atac la Liviu Dragnea.

Ioan Mircea Pașcu (europarlamentar PSD):

„Aflu din presă, cu sincer regret, că Dl Moisă, coleg cu mine în delegația PSD la Parlamentul European, a decis să ne părăsească pentru Partidul Popularilor Europeni!? Este decizia sa și trebuie respectată ca atare! Sunt, însă, unele chestiuni care au nevoie de o explicare mai serioasă decât cea furnizată de Dl Moisă. Astfel, domnia sa impută PSD-ului o situație – de pildă, lipsa autostrăzilor – care vine mult din urmă; ori, dacă PSD se confruntă acum cu ea, este și pentru că guvernele anterioare, inclusiv cabinetul condus de fostul șef al dlui Moisă, Dl Cioloș, nu au făcut nimic să o îndrepte!
Dar, în ochii dlui Moisă, numai PSD-ul este vinovat!? De asemenea, Dl Moisă spune – citez – “În cazul României, există și pasivul performanței relativ slabe în folosirea fondurilor europene.” Însă nu suflă niciun cuvințel despre faptul că absorbția de fonduri europene în timpul cabinetului condus de fostul său șef, Dl Cioloș, a fost timp de un an “0”, zero!? În încheiere, vreau să îi spun dlui Moisă, pe de o parte, că tot timpul cât a militat în Grupul Socialiștilor si Democraților s-a bucurat de sprijinul deplin al grupului, ca să nu spun de cel al Delegației PSD, și, pe de altă parte, că motivarea domniei sale ar fi fost mult mai credibilă, daca anunță că devine independent, nu că se duce direct la grupul rival al PPE-ului!?
Până la urmă, gestul domniei sale era, pe undeva, inevitabil, din moment ce apropierea sa de Dl Cioloș si ai lui a fost întodeauna mai mare decât cea pe care a arătat-o pentru partidul pe listele căruia a ajuns europarlamentar …
Păcat …
PS. Și, apropo, de “anti-europenismul” și “anti-Atlantismul” imputate PSD-ului, îi readuc aminte fostului coleg că PSD – și nu alt partid – a dus România în NATO și în UE!?”.

Olguța Vasilescu: (ministru PSD, la postarea lui Mircea Ioan Pașcu):

„Eu am auzit prima oară de el atunci când sistemul îl dădea variantă de premier și am răspuns unui post tv ca nu are cum pentru că nu e nici măcar membru de partid. Asta pentru că, repet, eu nu auzisem de el. Acum înțeleg că scrie că a fost sfătuit să refuze funcția de premier. Dacă propunerea de premier o făcea Coldea sau Cioloș, probabil își permitea luxul să o refuze, dar din PSD nu i-a făcut nimeni o asemenea ofertă. De ce? Pentru PSD el nu există! Simplu! Doar pentru Victor Ponta, singurul care a văzut ” meritele” sale, după cum însuși Moisă sau Moise sau cum l-o chema afirmă. Dar nu înțeleg de ce pleacă la PPE și nu face grup partidulețului lui Ponta? Un grup politic al Securității nu aveți în Parlamentul European?

Sorin Moisă i-a răspuns Olguței, cu un paragraf din textul în care și-a anunțat demisia: „Ce nu se va schimba: respectul pentru electoratul PSD și acceptarea meritelor istorice ale PSD…”.

Olguța Vasilescu: ”Domnule Moise, dacă tot ați primit ordin de reîncorporare, vedeți-vă de drum liniștit! Doljul a adus voturi cât pentru un europarlamentar PSD. Sper că nu pentru Dvs! Dacă eu nu vă cunosc, electoratul pe care pretindeți că îl respectați, nici atât! Am pierdut prea mult timp azi cu un securist mititel și neînsemnat ca Dvs… Prindeți viteză că are Cioloș nevoie de un argat acolo!”

Sorin Moisă (alt răspuns la postarea lui Pașcu):

„Iar legat de Cioloș, spun public: nu are nicio legătură, nu plec la el, nici la altcineva, nu am vorbit cu el din primăvară. Cu independenții: înțeleg punctul dvs de vedere, dar cred că am luat decizia bună”.

Cătălin Ivan (europarlamentar, cu un statut incert în PSD):

„Este un text lung (textul lui Moisă – nr.), dar merită citit cu atenție. Este scris cu sinceritate, fără agende ascunse, fără să facă jocul cuiva.
Plecarea lui Sorin Moisă este o pierdere imensă pentru stânga românească și europeană. Un partid sănătos, democratic, atașat real valorilor de stânga și valorilor europene, nu ar da un Sorin Moisă nici pe o sută de Liviu Dragnea.
…PSD nu mai este însă ce a fost la un moment dat și este tot mai departe de ce ar fi putut să devină”.

Victor Ponta (deputat, fost premier, exclus din PSD):

„Din păcate PSD azi este confiscat de “Cartelul de la Teldrum” format din foști PD-iști cu gândire de baron – vătaf local ( puși doar pe făcut bani, case, mașini, lacuri și fonduri de vânătoare, contracte cu statul, etc ) și fosti PRM-îști care duc Partidul și România spre vremurile naționalism-comunismului de care am crezut că ne-am despărțit definitiv după intrarea în UE.

Și Adrian Năstase, și Mircea Geoană și eu ( lideri centrali cu educație și mentalitate progresistă) ne-am luptat timp de 15 ani ( cu rezultate mai mult sau mai puțin fericite dar fără a schimba direcția) să arătăm că PSD poate să evolueze spre un partid modern de centru stânga care să asigure dezvoltare economică și solidaritate socială.

Azi PSD este condus de “Cartel” pe un drum pe care PD și PRM au mers deja – și au dispărut în istorie.

Citiți ce a scris Sorin Moisa – și ignorați țipetele isterice de “trădător” sau “securist” ale postacilor organizați de un fost PRM ist și plătiți de un fost PD ist cu banii deturnați de la Teldrum”.

Viorica Dăncilă (europarlamentar PSD):

„Regret că dl Sorin Moisă a decis să nu mai facă parte din delegația PSD de la Parlamentul European. Totuși, nu pot să nu remarc modul nu foarte colegial pe care l-a abordat, în lunga postare de pe facebook, unde și-a justificat demisia. Și îmi pun și eu o întrebare – de pildă – atunci când a fost ales pe listele acestei formațiuni politice ca să reprezinte țara noastră în Parlamentul European nu s-a izbit de aceleași nemulțumiri pe care le invocă acum? De asemenea, neatragerea niciunui leu din fonduri europene în 2016, când în fruntea guvernului României se afla dl Cioloș, fostul șef al domniei sale, nu i-a stârnit nicio stare de disconfort? Ca să nu mai amintesc și de ușurința cu care dl Moisă a trecut peste noapte de la Grupul Socialiștilor și Democraților la Partidul Popularilor Europeni”.

Andi Cristea (europarlamentar PSD)

„Îl respect pe Sorin Moisă pentru activitatea sa europarlamentară, am lucrat bine pe dosare vizând Republica Moldova în ultimii trei ani.
Din păcate însă a ales o carte care, din punct de vedere politic, nu este corectă: ai primit susținerea unui partid, ai făcut parte dintr-o echipă, și devii peste noapte dornic de transfer la echipa opusă, PPE. Principiile sunt importante, inclusiv cele care țin de menținerea unei linii doctrinare.
PSD rămâne o echipă puternică și respectată la Bruxelles, atașată valorilor europene și conștientă de importanța parteneriatului strategic cu Statele Unite”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Marieta Visan 267 Articole
Autor

48 de Comentarii

  1. Da domne, asa e, „plecarea lui Sorin Moisă este o pierdere imensă pentru stânga românească și europeană” ! Am auzit deja ca in Belgia e greva generala, in Bruxelles nu mai poti merge pe strada de frica celor care se sinucid din acest motiv aruncindu-se de la etaj si cazindu-ti in cap, ca in timpul crizei din ’29 iar la televizor prezentatoarele isi smulg parul in direct ! Apropo, WTF is Sorin Moisa ?

    • Aici sunt fie bani la mijloc, fie ordine de la Tanti Seku. Baietu’ aista o plecat di la PSD la Poponarii Europeni, ni-tam ni -sam , pen’ ca o fost la mijloc ordinu’ di la sefii lu’ Tanti Claus.

  2. Pascu incepuse bine ,dupa care si-a adus aminte ca face parte din prtidul toarasului ,pardon d-lui iliescu ion .

    • Pascu este un las si un sinecurist. Daca PSD ii asigura trai de lux, il pupa in editat pana si pe tractoristul dragnea.

  3. Mai gaspadin Pascu, nu voi ati dus tara in NATO si in UE, dar a fost bine ca nu v-ati opus; dar acum chiar nu vezi cum agentu fsb/svr Daddy face totul, orice, sa ne scoata si din NATO si din UE, ca el sa scape dew bulau?

  4. Reacție așteptată, în valoare de 2 lei plus tva. Cu ce poate să atace tagma hoților nevertebrați un om cinstit, inteligent și posesor de coloană vertebrală fermă? Dacă-l numesc cinstit, se acuză pe ei. Dacă-l numesc prost, tot pe ei se acuză cel puțin de lipsa educației. Așa că au găsit scăparea utilizând un epitet care la 28 de la revoluție nu mai înseamnă nimic pentru nimeni. Sau înseamnă… Cine nu fură, e securist. SRI și DNA(că acolo bate sintagma „stat paralel” care nu lasă hoții să-și vadă de treabă) ar trebui să nu-și mai încapă în piele având un camarad de calibrul și prestanța morală a domnului Moisă. Pot să spun, cu riscul de ai supăra pe unii, că și eu încep să fiu mândru la gândul că sunt concetățean al domnului Moisă de când cu demisia asta.

    • Capdelemene, vezi ca ai acelasi IP cu Nas’ty. Ce dreaqu’, mai rasfirati ,mai baeati, mai resfitrati !

    • Pt. Markus Wolf Edmond. Dupa spiritul comentariului tau meschin ai putea fi nepotul sefului spionajului extern al
      STASI care a asigurat accederea la putere a garniturii teutone actuale. „Epitetul de securist”, mai postacule alogen,
      e mai actual ca oricand si PSD merita canonadele securiste,daca nu a pus piciorul in prag inca din 2015 cand agentul
      basist Ponta implementat la varful PSD cu concursul Securitatii cuplului Maior-Coldea,l-a lasat pe securistul alogen
      din Marginenii Sibiului sa se improprietareasca si cu un guvern,nu doar cu sase case si cu un patrimoniu RSHA, toate
      cu acte false. Kgb-istii lui Ilici au instrumentat o lovitura de stat sangeroasa in 1989,pe care tu o numesti parsiv revolutie, ocazie cu care i-au maturat in suturi pe „pisoii securisti”. Abia dupa 15 ani de clandestinitate, pisoii deveniti motani au reusit RESTAURATIA SECURITATII(2004). Eurosecuristul in discutie este un individ lipsit total de moralitate care la un ordin a trecut in alta barca a securistilor europeni pentru a ocupa un loc in corul tradarii
      tarilor care i-au trimis acolo. Noua Lege Electorala trebuie sa interzica pastrarea mandatului de parlamentar daca
      individul isi schimba brusc „orientarea”. In Romania securistii conserve pleaca solitar sau in cirezi din partide si
      din Parlament inseland la ordin electoratul!

    • Bine ai punctat. Sa se tavaleasca de furie toti coruptii si baronii rosii ca mai exista oameni care nu pot fi prostiti in fata.

    • Sunteti printre putinii care apreciati adevarul si respingeti minciunile grosolane ale PSD.

  5. Cândva, nu demult fizionomia îți trăda școala urmată, locul de muncă, cultura. Deosebeai un profesor de un inginer, un inginer de un medic, un cercetător științific de un profesor universitar, un activist de partid de un lucrător la „munca de jos” cum ne numeam neactiviștii de partid, un milțian de un securist. Acum privind la dl. Sorin dânsul poate fi la fel de bine Profesor la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, Primar, Ministru, Procuror, Judecător, Sef de Agenție națională sau europarlamentar socilist sau pe modelul Băsescu-PDL europarlamentar popular. Asta zic și mondialiștii dlui. Soros: “Ubi bene, ibi patria“ (“Unde e bine, acolo e patria”. Că român este doar într-o notiță din pașaport.

  6. Saracu’.Iata un alt snob vrajit de traiul bun de la parlamentul european.DA, DA ! „…strainul rau conspira impotriva Romaniei, in care Bruxelles-ul este ostil si inamic romanilor, multinationalele ii exploateaza pe romani, George Soros este aliat cu diverse cancelarii occidentale pentru a scoate lumea in strada si se ocupa personal sa comita diverse nedreptati…” Ai spus foarte bine. Esti tradator ori …foarte naiv si fara studii serioase de istorie sau macar ceva politologie.

    • Dle Olahu, daca bajbaim nu vom ajunge niciodata pe-o vorba si la un rezultat.Flacaii astia deplin conspirati nu sunt snobi, o stare care implica maniere, cultura si o superioritate autentica. Strainii nu sunt rai generic, ei nu sunt
      mai buni decat romanii. In discutie sunt strainii internationalisti care provin din aceeasi stirpe…ideologica!In ce
      il priveste pe fostul KGB-ist Soros,batranul bolsevic fost evreu-ungur,acesta colaboreaza conspirativ cu cancelariile
      occidentale care colcaie de camarazi de arme in pozitie de drepti!!! Crede cineva ca ceea ce se intampla in Romania de 70 de ani este intamplator si mai ales unic in Europa?Crede cineva ca moartea subita a procurorului care a deschis
      dosare lui Puci-demontat si complicilor sai separatisti catalani este intamplatoare? Toti trimisii romani in Capitala
      Europei sunt odrasle cunoscute sau nestiute ale marilor mahari securisti/activisti. La fel se prezinta situatia si in
      cazul celorlalte tari din fostul Lagar Comunist de Concentrare. Ce era Uniunea controlata de ilegali marxisti inainte
      de 1989, prin afilierea fostelor tari ocnase din Lagar controlul a devenit…multilateral.Cine crede ca doar trimisii
      PSD sunt securisti se inseala amarnic, intreg esichierul politic fiind impanat la varf Si apropo, „popularii”sunt cei
      mai antipopulari politicieni. Si-au schimbat titulatura de crestini-democrati fiind cu totii atei marxisti aflati in
      conservare…

  7. Nu-l mai privi atat „Nevotantule” ca asta e doar un flintic, mic, mic…de il pierzi din vedere?! Un zero barat, un nimeni ?! Ce importanta se da unui insipid, incolor si inodor de ma apuca capu’, vorba lu Portocala…?! Ziit si Sictir in PPE si sa ramaneti cati am botezat eu…?! Puiule Pascu, aveam alte pretentii…?!

  8. Dl Dragnea NU are curajul sa-i raspunda lui Moisa?!
    Si-a pus slugile devotate, pe Olgura PRMisia de la Dolj!
    Rusine, populistilor, va da CLASA Europeana acest Moisa, nu o sa ajungeti ca el NICIODATA, incompetentilor si hotilor!
    Pe Dragnea NU il baga in seama nici un oficial de la Btuissels, pe Tudose la fel, e Premierul Romaniei si NU il baga Brusselsul in seama de cand e Premier1
    Nici pe Tariceanu, Romania e trimisa la colt, cu asemenea penali!
    Rusine!

    • Domnul Dragnea este prea las si prea corupt pentru ca sa poata raspunde. Ar fi imediat bagat in corzi de cetateni. Asa ca isi pune gorilele sa posteze.

  9. Pai, merita individul si-altceva decât porcaieli ? desi unii din aia care-l porcaiesc nu merita altceva nici ei.

    • Dar de ce nu ar merita altceva decât porcăieli? A făcut „revoluția fiscală” a încuiatei știuci de Dolj? La întrecut pe șmecherul de Teleorman la șterpelit fonduri europene? Are la activ un doctorat plagiat ca Terente sau a elaborat un manual de sport și dirigenție? Minte și promite ca partidul de masă că dublează cu 25% salariile? Se pare că la noi, dacă nu te amesteci cu lăturile, devii brusc securist, stimată doamnă Rollason. Înțeleg supărarea Dvs: dacă toți oamenii politici ar fi ca domnul Moisă, n-ați mai avea ce să comentați în postări. Uită lumea că existați.

    • Rusnaco, tot de rele te tii? Ai grija mare ca raul ti se poate intoarce chiar tie. Iti cade in cap cand nici nu gandesti, tot raul pe care-l doresti altora iti poate veni chiar tie.

  10. Demisia asta arata ca Dragnea e TERMINAT.
    Dragnea a fost citat in Calitate de Suspect, nu de martor, scopul citarii fiind exact sa-i fie aduse la cunostinta aceasta noua situatie juridica.
    Nu s-a dus la DNA cu Liga mica si zgomotoasa, dna avocat Vasii, ci a trecut la Liga mare, dl Avocat Nazat.
    Voios la intrare, dupa 1/2 ora, Dragnea iesea negru, incapabil sa articuleze vreo vorba, aparat de jandarmii dnei Carmen, transformati in firma privata de paza pe model teleormanean. Pana si dl Nazat s-a strecurat pe langa ziduri fara sa mai stea langa client.

    Blocajul lui Dragnea, evident lovit in plin, a anticipat ce aveam sa citim in Comunicat, ceea ce probabil nici nu reprezinta tot ce au procurorii.
    Surse judiciare spun ca Dosarul OLAF este absolut beton si este posibil ca Dragnea sa nici MU fi vazut ce e mai rau, avand in vedere ca de-abia se va apuca sa studieze dosarul si probele.

    Dar lovitura de gratie pentru Dragnea avea sa vina cateva ore mai tarziu din Comunicatul OLAF, care confirma acuzatiile, se refera direct la persoana dlui Dragnea, Fapt FARA PRECEDENT, si vorbeste despre colaborarea Excelenta cu autoritatile de la Bucuresti, incepand cu sesizarea din 2016 de la care a plecat ancheta DNA.
    OLAF nu spune povesti, ci Invoca PROBE, inclusiv Falsuri care ar putea fi in materialitatea lor la dosar.

    Dupa un moment de deruta, Dragnea a trecut la contraatac: este vorba despre o tentativa de preluare a PSD.
    De catre OLAF?
    OLAF face parte din „statul paralel”?

  11. Ha ha ha ! Cine vorbeste de secureala , Ioan Mircea Pascu ! Hai bre , daca n-am sti cine esti si mai ales ce-ai fost ! Si Vasileasca , a uitat ca in partidul din care a plecat si in care ii cauta pixul lui Vadim pe sub birou , 135 % erau fosti securoi ?

  12. Hei, alooo…vuvuzele de 2-bani a ciumeirosii, nu va e greatza de cat „rahat” va obliga Daddy sa mancatzi?!

  13. Un tradator, nu e nimic mai mult de spus. Dar intrebarea e, voi mai stiti cine l-a pus pe lista la europarlamentare? Dati-l afara si pe ala.

  14. adevarul este ca PSD este partidul tradatorilor, a canibalilor. se tradeaza unii pe altii de nu mai apuca opozitia sa faca sau sa prinda nimic. sitemul haitei , i/l mananca pe cel slab ca sa ramana treaba in familie.chiar si sistemul a lucrat fara sa stie pentru o aripa sau alta, nu in favoarea opozitiei sau a tarii, a omorat la pesedisti de le/a crescut votul in draci.

  15. Vad ca si aci e lupta care e mai Editat dintre slugile lui Klaus: PNL si USR si slugile lui Merkel: PSD si UDMr…. Greu de ales coada de topor mai buna si mai neaosa intre astia…..

  16. Goguto , cand ai aflat ca e ,, securist mititel ” ? La 3 secunde dupa demisie ? Pana atunci nu era securist ? Sau daca e la VOI , daca e securist nu se pune !

  17. @Wolf Edmund : le merita, porcaielile, fiindca denunta. L-a apucat, asa, dintr-o data, „revolta”. Ar fi trebuit sa i se-ntâmple înainte de-a fi ales si bucurat de privilegii pe lista partidului pe care-l denunta acuma. Si-n privinta restului, a lupilor moralisti, spuneam ca porcaielile le merita si indivizii. Si-n privinta „securistilor”, asta li se-ntâmpla învinsilor (în aparenta), toti devin „securisti”, „comunisti” si-alte substantive temporare. Fiindca-s temporare. Peste vreo 10 ani, când China o sa fie prima putere mondiala (si-acuma este, însa fara patalama, de-abia peste vreo luna intra-n vigoare yuanul ca moneda de rezerva bancara mondiala, si asta o sa-i consolideze, Chinei pozitia internationala), prima putere mondiala, spuneam, si comunista (comunism = partid unic, adica economii de functionare, nu harababura din România si-alte „tari … democratice”, cu partide de doi bani, si multi bani de la buget, si cu ruinarea tarii, coane Fanica …), sa vezi, atuncea, resuscitând tamâielile comunismului … cât priveste „securitatea”, a ajuns de pomina fiindca prea slaba, institutie de teatru de marionete, înaintea lui ’89, cel putin … ca dupa, SRI si puii, ooo!, sunt cu totul altceva … Aristocratie, dom’le, nu parveniti prapaditi ca „securitatea” …

    • Madam Rollason, prestezi dupa cum vad si noaptea servicii…securiste, cand oamenii muncii se retrag in alcovuri.Mai
      vad ca ai ramas cu obsesia Chinei maoiste pe langa obsesia secesionista a tarilor europene.”Oda” inaltata Securitatii
      te descalifica suplimentar.Securitatea a fost tradata de cativa sefi devenind inoperationala. Securitatea a fost pusa
      la stalpul infamiei intrucat era singura capabila, in absenta tradarilor, sa-i contracareze pe asasinii kgb-isti care
      au pus la cale lovitura de stat.Securitatea a tinut in lanturi un intreg popor de peste 70 de ani fara intrerupere si tu, in inconstienta ta dogmatica o blamezi ca sa ne impresionezi. Te contrazici lamentabil, caci China comunista
      a fost falimentara, iar China comunista de azi joaca teatru capitalist pana o sa explodeze…scena. Balon de sapun!!!

  18. Tot e bine ca securistul asta si-a dat demisia(ma rog -sri-st, din ala cu ”patria a priori in cuget si simtiri”).Daca avea ceva functie facea conform ordinului de infiltrare,actiuni de destramare a PSD,cum au facut cu PNT-CD-ul,de ex.Am vazut cum s-a intamplat acest lucru la ARAD,unde mergand o data la sediul pnt-cd,sa-l caut pe un coleg de birou,ce era membru al PNT,am avut surpriza urata de a-l vedea acolo pe un securist ce inainte cu 15 ani,cand eram stagiar,si el era repartizat la intr.unde lucram.I-am spus colegului meu,ca uite ca au un securist in functie la ei la partid,ca-i stiam si numele, d’a probabil ca si asta o fi fost turnator,ca n-a intrepins nimic,ca organizatia municipala sa-l excluda.Nu dupa mult timp a aparut in presa, ca exact securist’u asta,a contribuit decisiv la destramarea filialei arad,a PNT-CD.Acuma cu PSD,e mai greu,ca-s mai multi,d’a pe PNL l-au acaparat,iar USR-ul,e direct creatia lor,nu mai trebuie sa-l subordoneze.Despre ”baiatul”asta totusi nu ma mir c-a fost in guv.”tehnocrat”,d’a ma mir cum naiba la varsta de 25 de ani,cand inca n-a apucat sa lucreze ca lumea,l-a invitat Dep. de stat-USA in SUA,ce baza o fi avand?

    • Dle Golan,securistul in discutie(varsta nu e relevanta) are baza…de date secrete si o pozitie in uniunea sovietica europeana care sa-i asigure lui Engie desavarsirea distrugerii civilizatiei europene.Partidul destramat de securisti
      fusese fondat la inceputul sec.XX de ilegalii bolsevici, PNT, asa ca se poate spune ca si-au destramat propriul lor partid. In curs de destramare se afla si celalalt partid istoric creat de marxisti inca din a doua jumatate a sec. XIX. PSD ramane singurul partid care s-a scuturat de trecutul antebelic,postbelic si in special postlovitura de stat.Din acest motiv s-au concentrat toate palierele din societate si institutiile Statului Securist Paralel!!!

  19. Probabil nu mai este în cărți pentru un nou mandat de euroinutil și face și el pe neprihănitul.

    • Dle Pixelu albastru, individul e in CARTILE DE CADRE ale Securitatii si A PRIMIT UN ORDIN OPERATIONAL!!!

  20. bre..din atitudinile pro si contra ..inteleg ca Moisa asta i un Moisa al romanilor…cu au fara toiag,,ce i si politikia asta ..urmeaza deci inca 40 d ani da ratacire in pustie….halal leaderi..

  21. Sincer nu am auzit pana acum de omul asta Sorin Moisa, nu stiu daca era o scula sau nu dar daca ca defectat si el la aiureala asta ” populara ”, vai mama lui ! Sa auzim si de mai bine !

  22. Pana acum cativa ani, cand PNL si-a tradat propriul electorat, doar pe ei (si taranisti) i-am votat, la toate ale lor mitinguri/marsuri mergand. Acum!!! Cine e acest Moisa?!!! Victoras asta („ai grije de copii” /si-ai lui Base, aia mica cu Sida si-aia mare cu avocatu’ care omoara in acte de vi liberali vechi /si-ai tai!), ca „tov. prim” s-a exaltat din mici in mici cacanarii /desi dumirit, tot l-am votat, ca pericol mai mic. Acum se zbate sa demonstreze si ca de fapt este MARE…Cacanar. Este doar un biet „ofticos”. Dar de ce se oftica cand insusi a demisionat desi trebuia sa tina carma in vant?! De!!!, cand e „ordin pe unitate”, ce sa faca si „to’ar’su gradu” /acordat cand cules de sub podurile Senei si asternut si in pat?

    • Dle imun/teanu, faceti o confuzie involuntara regretabila. Nu PNL si-a tradat propriul electorat. Tradarea apartine
      conducerii securiste care impreuna cu securistii lui Ponta din PSD( multi maziliti de Dragnea) l-au detronat pe Crin
      care trebuia sa candideze la Presedentie, inlocuindu-l cu un securist teuton din provincie. Astfel basistul securist
      Ponta dupa ce a primit de la USL functia concreta si imediata de Premier, i-a furat si cioara prezidentiala de pe gard lui Crin Antonescu. Acum individul asta sinistru il sapa cu o marsavie scarbavnica pe Dragnea cu care se pupa in bot, mai deunazi. Livione-n sus, pana acum 2 ani, Livione-n jos de 2 ani incoace.Cruciada securista anti-Dragnea
      a fost declansata de Ponta din 2012 cand Dragnea era gata sa-l suspende pe Basescu luandu-l in serios pe Ponta.

  23. Sorin Moisa, un individ insipid, mic, nonsalant, ignorant, demagog, impertinent, arogant – de genul carora li s-a alaturat recent – PPE-stilor. O conserva securista, aidoma lui Basescu Traian, Teodor Stolojan, Petre Roman Neulander. Un traseist, sluga devotata teutonului klaus johanis – pupatorul de funduri hitleriste nemtesti si austriece franco-maghiarului julien ciolos – pupatorul de funduri hortiste si hungare.
    Ar trebui sa fie rechemat in tara pentru ca numai are sustinerea politica a celor care l-au trimis la Bruxelles.
    Tot asa ar trebui sa fie cmata in tara monica macovei pentru ca BU APARA INTERESELE ROMANIEI, ci ne denigreaza tara si pe cetatenii romani.

    • Il cunosti tu?!

      Presa scrie cu totul altceva despre el, chiar PSD era plin de superlative fata de el pana Ieri!
      In 2014 l-au trimis la Strasbourg ca Europarlamentar, atunci era un BUN PSDist, asa-I?!

  24. Fara sa jignesc pe cineva, consider ca majoritatea celor 3,2 milioane de votanti PSD sunt de fapt speriati de capitalismul autentic,concurential, competitional , cum este in occident, acceptandu-l pe cel romanesc, de cumetrie, bazat pe spagi, contracte aranjate ocult,angajari pe baza de relatii nu pe competete profesionale. Doresc salarii bune, cu asigurarea locului de munca indiferent de nivelul pregatirii, al eficentii muncii, al valorii adougate ca urmare a activitatii prestate. PSD si alte partide, reprezinta de fapt oglinda multor persoane frustate , din toate categoriile profesionale , care si-au neglijat pegatirea de specialitate . Puteti observa meseriasi, ingineri, medici , manageri slabi pregatiti dar cu multe pretenti, considerand ca sunt nedreptatiti desi de multe ori au vina proprie si nu corespund exigentelor pietii muncii actuale. Acum multe firme caute forta de munca calificata si nu gasesc, desi salariile sunt decente. Rog ca cei vizati sa nu ma jignesca ci sa-si faca o analiza obiectiva care poate ii va ajuta. Sa auzim de bine.

    • Dle R.D.Mihailescu.Pentru mine o jignire este ca cineva sa sustina un neadevar sau unul incomplet. Votantii PSD, dle,
      nu sunt speriati de capitalismul autentic pentru ca putini l-au cunoscut inainte de 1945.Votantii PSD nu POT accepta
      capitalismul romanesc de cumetrie…securista!!! In traducere, exact situatia inversa celei ilustrate de dvs cu buna sau cu rea intentie. Salariile trebuie sa fie BUNE pentru toate pregatirile profesionale, deci sa fie decente si in cazurile de cetateni cu o pregatire inferioara. Conditia existentei unui stat democratic este sa asigure cetatenilor sai sa se poata intretine prin propria munca, dar si sa se ingrijeasca de cei neajutorati. Poporul Roman traieste in
      saracie, majoritar, pentru ca toti securistii, din toate partidele, au saracit Romania si i-au gonit tinerii, asa cum
      a facut cel mai sinistru securist-ceausist care i-a condus 10 ani, Basila. Sper sa nu va considerati jignit, asa cum
      mi-am simtit eu jignita inteligenta…

  25. buna,
    Minciuna si propaganda. Mircea Pascu europarlamentar zice in P.S.”Și, apropo, de “anti-europenismul” și “anti-Atlantismul” imputate PSD-ului, îi readuc aminte fostului coleg că PSD – și nu alt partid – a dus România în NATO și în UE!?”.
    Drumul spre Vest si NATO a fost deschis de presedintele Emil Constantinescu. Unele capitole din tratatul de aderare la UE au fost incheiate inainte de guvernarea despotica a lui Nastase vanzatorul (pe nimic, poate cu exceptia comisioanelor) a rezervelor de petrol si gaze ale Romaniei ,fapt care poate fi asimilat cu tradarea.
    Guvernarea Nastase si in general PSD nu a fost si nu este una benefica pentru Romania si romani.
    Adevarat e ca nici guvernarile de „dreapta” n-au stralucit. Toate guvernarile (unele mai mult ,altele mai putin) sunt vinovate pentru situatia de codasa a Romaniei in UE. Concret nimeni nu a raspuns si nu raspunde.Propaganda si politica demagogica,gaunoasa si de doi bani ruginiti continua. Atat timp cat alegatorul pune stampila pe lista unui partid si nu are posibilitatea ca de pe acea lista sa puna stampila pe candidatul dorit oricare ar fi pozitia lui pe lista avem situatia prezenta cu indivizi care sunt in Parlament din 1990 si in prezent. Adevarate fosile vii parlamentare. Nu au nici o urma de patriotism .NU MAI E NICIO SPERANTA.

  26. ”Marea matoleala” si ”Sta sa ploua cu chiftele” instrumentele de propaganda ale ciumei rosii au inceput sa arunce cu rahat in ventilator. Sunt redate in principal parerile unor extremisti ca LOV, Codrin ST. realizatori de emisiuni ai patronilor rosii in cerul gurii. Infiereaza capitalismul, imperialismul, occidentul, ca repratiaza profitul, ca scot salariatii in strada, dar nu spun nimic ca se intolesc si incalta cu produse de la imperialisti si occidentali, ca fac shoping in occident, ca fac excursii la Paris, londra, Viena, barcelona, etc, ca conduc masini occidentale, americane si nipone, imperialiste, ca folosesc parfumuri de mii de euro, ca sparg curent peste zece mii de euro in cluburi de fite, Monaco, coasta de azur, florida, au case si palate pe tot mapamondul si in cele mai scumpe si exotice locuri.

  27. „Va fi din ce in ce mai rau”.
    Guvernul Tudose va avea o viata foarte scurta, nu va prinde Pastele. Va urma un guvern minoritar.

    Sociologul Barbu Mateescu este de parere ca actualul Guvern ar putea sa fie nevoit sa plece in curand, ca urmare a uriaselor probleme generate de noul Cod Fiscal.

    Intr-un interviu, el afirma ca „marele eveniment al lui 2017, legat nu doar de Codul Fiscal, este SURPAREA acestei Increderi ca PSD are oameni calificati care stiu ce sa faca atunci cand le dai o institutie pe mana”.

    El crede ca Guv. Tudose va avea o viata mult mai scurta decat se asteapta multa lume. Guvernul ar putea sa „nu prinda Pastele, daca nu chiar Craciunul”

    „PSD insusi ar putea fi interesat sa plece de la guvernare. Ei mai au nevoie de modificarea Legilor Justitiei si pot sa plece pentru a lasa in bratele altcuiva Problemele bugetare Uriase pe care le-au creat.

    Din perspectiva unui PSDist, NU au reusit sa obtina mare lucru in anul acesta de guvernare.
    NU au reusit sa distruga DNA, NU au reusit sa o demita pe LCK, NU au reusit sa modifice Legile Justitiei.

    Deci obiectivul principal, Inlaturarea mecanismelor care impiedica accesarea discretionara a Bugetelor National si Locale, NU a fost atins.
    Pentru PSD, guvernarea PSD este un ESEC de proportii.

    Singurul castig al PSD in aceasta guvernare este marirea salariilor in administatia locala dupa cum doreste primaria respectiva. Asta ii leaga pe pesedisti de Dragnea in continuare”, a spus el.

    PSD va continua insa sa se situeze la 30% in optiunile electoratului, daca un nou partid de stanga nu-si va face aparitia.

    „Pana cand in Romania nu va aparea un partid de stanga care sa se adreseze electoratului PSD, acesta va lua cel putin 30%. Zona bugetara devine din ce in ce mai importanta pentru PSD, e clar ca el devine principalul public pentru ei.”
    Pensionarii si bugetarii.

  28. Încă Editat s-a dat în stambă , asemenea celor multe care consumă zeci de mii de euro pe lună pentru a aduce mari deservicii Romăniei … ! Că e un mic securist jalnic , din care Patrocle Ponta și hoardele antinaționale pnl-iste și usr-iste , vor să facă un erou național , nu e nicio îndoială … , și că încă un ,, no name ” se furișează în haita hienelor de partid … !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.