Reclamații false. Masă gratuită la restaurant, obicei pentru unii clienți

A apărut o categorie de clienți. Merg la restaurant, mânâncă o parte din ce au

Reclamații false. Masă gratuită la restaurant, obicei pentru unii clienți

A apărut o categorie de clienți. Merg la restaurant, mânâncă o parte din ce au

A apărut o categorie de clienți. Merg la restaurant, mânâncă o parte din ce au comandat și apoi pun în farfurie unghii, păr sau muște pentru a avea motive să facă reclamații, arată Protecția Consumatorilor Buzău. 

O parte dintre consumatori şi-au făcut un obicei din a mânca din restaurante gratuit, inserând diverse obiecte în produse comandate pentru ca ulterior să reclame la instituţiile competente, a spus conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC)

Cornelia Galer, Comisar şef adjunct al CJPC Buzău a spus, cu privire la reclamaţiile primite, că deşi de cele mai multe ori sunt întemeiate, există persoane care folosesc acest instrument pentru a beneficia gratuit spre exemplu de o masă la restaurant.

„De regulă se dovedesc întemeiate aceste reclamaţii. Sunt şi unele neîntemeiate. Ca să înţelegem aşa cam ce se întâmplă în piaţă, s-a format deja o clasă de consumatori care trăiesc neplătind”, a declarat ea.

„Asta am constatat-o noi pe parcursul ultimilor ani de cercetări a reclamaţiilor, adică de regulă sunt persoane tinere care au asupra lor pliculeţe cu fir de păr, unghie, muscă, vierme sau mai ştiu eu ce, se duc în restaurante sau pe terase, comandă, mănâncă jumătate sau trei sferturi, pune acolo din pliculeţ ce trebuie, face poză, face reclamaţie”, a mai precizat Cornelia Galer.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. mai mancati pe acasa si nu veti mai avea muste prin farfurii securicilor. „decat” in trandafirii de plastic de pe mese …

  2. Pai ce poate fi mai placut privirii decit imaginea unei muste care face pluta pe spate in „piscina olimpica” a unei ciorbe de burta, pe culoarul delimitat de doua fire de par din podoaba capilara a bucatarului ?

  3. Adevaru’ e ca si eu, acu’ vreo doua zile, am comandat o friptura de porc, cinci mici si trei cirnati, tot de porc, iar cind farfuria era aproape goala am gasit, pe fundul ei, doua mici bucatele de carne, asa ca la 10 grame !

  4. Din păcate, managerii de restaurante nu au curajul să intervină prompt în această situație ca să nu primească respectivul local o recenzie mică.
    Asta este buba! Teama de feedback.
    La fel se întâmplă și cu/la livrările de mâncare. Deși comanda plasată de către client este foarte clară: nume, prenume, adresă, telefon, produse dorite…clientul invocă ceva anume.
    După acest moment, atât platforma unde a fost plasată comanda, cât și localul de unde se trimite comanda, preferă să trimită alt curier cu produsul „invocat” de către client + un cadou din partea casei.
    De ce platforma respectivă nu are curajul de-a bloca accesul acestui specimen în aplicație?!?
    De ce locația de unde se trimite comanda nu are curajul să spună că „acestui așa zis client nu-i mai trimit nimic?!?”
    Numa’ pt o nenorocită de recenzie?
    Se preferă ca toate produsele să fie scumpite artifial pt a acoperi aceste pierderi, până la urmă?
    La sutele de clienți din restaurante, la miile de comenzi de pe toate platformele, aceste SPECIMENE reprezintă un număr mic.
    Atât de mult să conteze acest nenorocit de FEEDBACK?!?

  5. dar din nefericire s-a intamplat. In 2004 am fost in excersie la manastirile din jud. Suceava si printre excursionisti era si o amenicanca. La terasa din apropiere de Cetate a vrut sa serveasca o salata in care angajatii au uitat un fir de par, a fost revoltator si umilitor pt ca in Romania s-a intamplat unui strain, iar patronii n-au fost sanctionati, desi in grup a fost si reprezentant de la guvern care n-a reactionat, iar exprimarea nemultumiri de catre mine a fost fara efect, fiind prea mic pt o ”societate” atat de valoroasa de la terasa mana in mana cu soferul/firma de la care se inchiriase autocarul. In apropiere fiind chiar un restaurant pe care l-am descoperit dupa ce obositi si flamanzi am servit ceva la acea mizerie. S-ar putea sa existe si azi si sa fie la fel de mizerabila ca atunci. Da uneori se poate intampla sa constati gust de detergent cand manaci un pastrav, am tacut ca sa nu stric bunadispozitie a prietenilor, dar am tait de pe lista localul.

  6. Asta e practica veche in America la aia de etnie afro-americana.Ce sa-i faci ? Ne americanizam pe an ce trece tot mai mult.Mai ramane ca si in Romania restaurantele sa plateasca ,,daune morale,,de miliarde de coco la niste ,,consumatori,,veniti la propriu cu rahatul in punga sa-l puna in farfurie.

  7. lipsa de educatie conduce la lipsa de apreciere a celor care muncesc. daca scala de valori le spune ca este normal sa manance gratis, fara ca cineva sa le ofere acest tratament, nu numai ca nu apreciaza munca in sine, dar dovedeste ca, acesti indivizi, sunt obisnuiti sa traiasca in frauda si/sau in detrimentul altora. nu vorbim despre oameni amarati, care traiesc pe strazi si PENTRU CARE STATUL NESIMTIT, cu un aparat bugetar mamut si „special”, NU FACE NIMIC, vorbim despre ghertzoi si paraziti care isi fac tratament „privilegiat” oriunde ajung.

  8. Filmul „Filantropica” a facut emuli…
    Desigur ca pe langa mancarea gratis, e si thrill-ul, amuzamentul.
    Le merge pana cand li se infunda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.