Recunoștință pentru martiri. La CCR, pentru o lege ”de calitate”

Curtea Constituţională a României (CCR)

De L.V.
Recunoștință pentru martiri. La CCR, pentru o lege ”de calitate”

Curtea Constituţională a României (CCR)

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificarea legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989.

Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale, la finalul lunii noiembrie anul trecut, o sesizare asupra actului normativ privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 numărul 341/2004.

Klaus Iohannis, modificări şi completări 

„Unele dispoziţii ale ordonanţei de urgenţă încalcă o serie de norme şi principii constituţionale, redactarea lipsită de claritate creând o confuzie cu privire la etapele procedurale ce trebuie parcurse, la efectele juridice ale actelor emise, cu implicaţii directe asupra drepturilor beneficiarilor Legii 341/2004 instituie de legiuitor ca formă a recunoştinţei statului român pentru sacrificiul acestora, dar şi asupra exercitării atribuţiei constituţionale a Preşedintelui României de a conferi titluri şi decoraţii, potrivit art. 94 lit. a) din Constituţie.

Astfel, dispoziţiile din OUG 95/2014 supuse controlului de constituţionalitate contravin unor norme şi principii constituţionale”, spune Iohannis.

Şeful statului precizează că necorelarea intervenţiei legiuitorului cu ansamblul reglementărilor existente, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, face inaplicabil întregul mecanism al conferirii de decoraţii de către preşedintele României pentru persoanele îndreptăţite, aspect ce contravine şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care a reţinut că o normă care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Legea încalcă şi prevederile din Constituţie  

Şeful statului afirmă că normele privind procedura eliberării titlurilor de revoluţionar din lege nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii din perspectiva Legii 24/2000, neclaritatea şi imprecizia acestora încălcând standardele de calitate a legii, contrar principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Luptatori cu covrigi deosebiti.Ce facidomne,iar cenzurezi,acum esti sluga lui Ciolacu ?Stai de veghe in lanul cu secara,sau Secu' ? spune:

    Pai si ce,Ciolacu n-a murit si el la Lovilutie ? Ca si la Buzau s-a luptat,unii chiar pe baricadele dela televizorul din sofragerie.Asa e,Ciolacule ? Ca de-aia are drapelul o gaura pe mijloc,i se trage dela covrigul lui Ciolacu.Mai are careva un asemenea merit de luptator dovedit cu ditamai covrigul ?

  2. Pai si ce,Ciolacu n-a murit si el la Lovilutie ? Ca si la Buzau s-a luptat,unii chiar pe baricadele dela televizorul din sofragerie.Asa e,Ciolacule ? Ca de-aia are drapelul o gaura pe mijloc,i se trage dela covrigul lui Ciolacu.Mai are careva un asemenea merit de luptator dovedit cu ditamai covrigul ?

  3. CEI CARE AU MURIT IN STRADA, STRIGAND „LIBERTATE” SUNT EROI-MARTIRI! ASA CUM SUNT SI CEI CARE AU MURIT TORTURATI IN INCHISORILE COMUNISTE, PENTRU CA NU AU ACCEPTAT LIPSA LIBERTATII SI RIDICAREA TOTALITARISMULUI!

  4. In 1989 a fost Lovitura de Stat, unde, cf. Procuraturii au fost numarati cca. 1000 „rivolutionari” raniti si ucisi (intre ei), prin ce scamatorie Romania se „mandreste ” in 2024 cu cca. 50-60.000 de capete „rivoulionari”, care seaca Bugetul public cum n-au facut-o nici Imperiul Otoman. In afacerea cu indemnizatii, pensii, gratuitati la toate, terenuri, imobile rasplata pt „rivolutionari” sunt bagate toate partidele din Romania, deci, slaba speranta ca Johanis sa sisteze macar o parte din platile frauduloase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.