Stilul Mișa, multiplicat

Redevențe modificate și nu prea

Atât Exxon – Petrom, cât şi Black Sea Oil & Gas, giganţii care au concesiuni de gaze în Marea Neagră, pot răsufla liniştiţi. Noul sistem de redevenţe petroliere, proiect de lege propus de Ministerul Economiei, nu îi afectează mai deloc.

Pentru exploatările marine de gaze şi petrol, noul sistem de taxare va fi aplicat exclusiv pentru concesiunile acordate de statul român după intrarea în vigoare a legii. „Titularii concesiunilor / licenţelor / acordurilor aflate în vigoare la data prezentei legi rămân supuşi plăţii redevenţelor astfel cum sunt reglementate prin contractele încheiate, pe toată durata acestora, cu excepţia adoptării unor reglementări mai favorabile titularilor sau obligatorii Uniunii Europene“, se arată în proiectul de lege. Deci nu se aplică pentru perimetrele Exxon şi BSOG, plus LukOil şi ­Romgaz, care vor plăti în continuare redevenţe după sistemul în vigoare la data la care au primit concesiunea. Iar taxarea noilor exploatări nu diferă cu mult faţă de ce avem în prezent.

În rest, redevenţele propuse pentru exploatările de uscat rămân exact la fel ca acum.

Nicio surpriză pentru americani

Prin urmare, după trei ani de consultări furtunoase interministeriale şi cu actorii privaţi, cu comisii peste comisii formate din experţi de la stat şi pasarea deciziei de la un minister la altul, lucrurile rămân, în mare, la fel. Iar acest lucru nu constituie neapărat o surpriză pentru americanii din Marea Neagră, care precizau de mult că se aşteaptă ca statul român să îşi respecte obligaţiile asumate la momentul acordării concesiunilor. Iată declaraţia făcută presei, încă din aprilie 2017, de directorul BSOG (companie deţinută de gigantul american Carlyle): „Am afirmat în mod constant faptul că stabilitatea fiscală este vitală pentru investitori… La momentul la care investitorii au obţinut aceste perimetre, anumite clauze de stabilitate au fost incluse în lege şi în acordurile de concesiune şi presupunem că aceste prevederi vor fi respectate“. După care, directorul BSOG a şi detaliat ce înseamnă clauzele de stabilitate: „Ordonanţa de Urgenţă nr. 160 din 27 octombrie 1999 privind instituirea unor măsuri de stimulare a activităţii titularilor de acorduri petroliere şi subcontractanţilor acestora, care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă de peste 100 metri şi Acordul de Concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, care este confidenţial“.

Aşadar, dacă actualii proprietari de concesiuni din Marea Neagră nu sunt afectaţi de noile redevenţe şi nici concesionarii de perimetre de uscat, interesaţi nu pot fi decât investitorii care vor să ia de acum încolo perimetre de hidrocarburi în platforma continentală.

Pentru ei, noile propuneri de redevenţe, valabile pentru noile concesiuni offshore, conţin o componentă fixă şi una variabilă, după cum urmează:

– la petrol, 8% fix, indiferent de cantitatea extrasă, la care se adaugă o cotă de 4,5% pentru 100.000 – 150.000 de tone trimestrial, 5% pentru 150.000 – 200.000 de tone trimestrial şi 5,5% pentru peste 200.000 de tone.

– la gaze: 10% fix, indiferent de cantitatea extrasă, la care se adaugă 2% pentru cantităţi între 200 şi 250 de milioane de metri cubi trimestrial, 2,5% pentru 250 – 300 de milioane de metri cubi trimestrial şi 3% pentru peste 300 de milioane de metri cubi trimestrial.

În prezent, se aplică o cotă în bani de 13,5% la extracţia de petrol, pentru cantităţi mai mari de 100.000 de tone trimestrial. La gaze, redevenţele sunt acum de 3,5% pentru zăcăminte care produc sub 10 milione de metri cubi/trimestru, 7,5% pentru zăcăminte care produc între 10 şi 50 milioane de metri cubi/trimestru, 9% pentru zăcăminte care produc între 50 şi 200 de milioane de metri cubi/trimestru şi 13% pentru zăcăminte care produc peste 200 de milioane de metri cubi/trimestru.

Plăţile se fac lunar

O altă noutate adusă de proiectul de lege se referă la termenul de plată al redevenţelor, care se schimbă din trimestrial în lunar. De asemenea, se modifică metodologia de calculul al preţului de referinţă al gazului. Astfel, metodologia de calcul al preţului de referinţă va fi stabilită prin ordin emis de preşedintele autorităţii competente, adică ANRM. „Preţul de referinţă va fi comunicat de autoritatea competentă şi va avea ca bază de calcul preţul ţiţeiului Brent, respectiv cotaţia gazelor naturale pe piaţa angro centralizată – OPCOM, aferente perioadei de referinţă pentru care titularii de contracte de concesiune/acorduri petroliere datorează redevenţa petrolieră“, se mai arată în proiect. De asemenea, este specificat că un acord de concesiune încetează imediat dacă, timp de şase luni, titularul nu achită în întregime sumele datorate statului.

Guvernul îşi rezervă dreptul de a actualiza cotele de redevenţă mai sus menţionate, la solicitarea ANRM, pe baza unor analize economice de oportunitate, respectiv prin aplicarea cursului de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Anul trecut, statul a încasat 1,07 miliarde lei din redevenţele petroliere, în scădere cu 16% faţă de anul precedent, din pricina ieftinirii barilului de petrol, în raport cu preţul căruia sunt calculate taxele de încasat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mihai Soare 1069 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Ce poti sa mai spui ? Jefuirea Romaniei continua in mod barbar dar democratic frumos cu acte in ” regula ” .

    • da. pentru ca toate institutiile statului sant ocupate de straini ca lupii la oi ! daca nu constientizam daca nu ne trezim daca nu ne ridicam impotriva, vom ramane sclavi in continuare !

  2. Inca o teapa marca PSD!
    Uite cum se lauda Dragnea in campanie ca va pune la punct multinationalele care sug bogatiile patriei, crescand Redeventele cu 20%!!
    Programul de guvernare al PSD zice: „Impozitarea SUPLIMENTARA a Profiturilor obținute din extracția de resurse naturale și neprelucrate în România, cu cel PUTIN 20%, prin adoptarea noii Legi a Redevențelor”(o gasiti peste tot pe Internet cautand Programul electoral al PSD!)

    Mai mult, in 20 August 2017, la Antena 3, evident, Premierul Tudose spunea:
    „Guvernul lucrează la Legea redevenţelor, a afirmat, duminică, premierul Mihai Tudose, într-un interviu acordat în exclusivitate la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3, precizând că Redevenţele vor fi modificate „în mod cert” de la 1 ianuarie 2018.

    „Noi încă lucrăm la Legea redevenţelor (…) În mod cert va trebui să modificăm redevenţele, cu 1 ianuarie 2018”, a declarat Tudose, la Antena 3. El a dat asigurări că majorarea accizelor nu va genera creşterea preţului la carburanţi.
    Totodată, întrebat dacă vor fi creşteri substanţiale de redevenţe, şeful Executivului a răspuns: „Să vedem cum se comportă, (firmele -n.r.) (…). Depinde de comportamentul lor”.

    Chestionat cum îşi explică nivelul scăzut al redevenţelor din România, Tudose a precizat: „Nu s-a uitat nimeni la ei (…) Nu dau vina pe greaua moştenire, pe ce s-a întâmplat înainte (…) Eu sunt astăzi aici pus cu o misiune de către 2 partide, să facem ca lucrurile să meargă în această ţară şi, dacă vom continua să nu vedem ceea ce se întâmplă, eu cred că stăm degeaba aici”.

    Mihai Tudose a fost Ministru al Economiei in 2 Guverne PSD!
    Cine trebuia sa „se uite la ei”, dle Tudose, NU cumva Dvs ca Minsitru al Economiei?!

    • Lili,este cu Putin asadar ? Deci esti impotriva accesului americanilor la gazele ieftine din Marea Neagra si alimentarea cu gaz mai ieftin decat cel rusesc pentru partnerii nostriu democrati din Ukraina, Ungaria si Austria? Esti care va sa zica nu numai anti UE, esti anti-NATO si pro-URSS ! rusine sa-ti fie , tradatoare de neam si tara ! Paravanul cu lupta anti-psd ascunde de fapt agentura Moscovei!!! Cate copeici gaurite ai luat pentru postarea asta???

  3. Romania: paradisul redeventelor! Colonie de rang inferior! Si imperiile lasau mai mult in fostele teritorii!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.