Regalitatea nu este o modă, este un model

Un volum de excepţie, „Moda Regală”, având marca Dan Puric, apărut în limbile română şi engleză, în excelente condiţii grafice, cu fotografii realizate de Tomoaki Minoda, şi splendidele costume ale Doinei Levintza, în jurul spectacolului „Royal Fashion”, dar şi cu imagini din Arhiva Familiei Regale a României, încântă privirea şi aprinde imaginaţia. „Monarhia este ca lumina soarelui unde fluturii calităţii au putut să zboare în voie fără frica de a se arde. Comunismul şi lumea haotică de azi, fără de nume, dar sinistră, reprezintă lumina făcută: lampa sau becul la care bieţii fluturi ai calităţii vin în naivitatea lor şi mor cu aripile frânte de căldura ucigaşă. România şi-a ars fluturii calităţii şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre lumina soarelui”, scrie Dan Puric. Adăugând despre regalitatea firii: „În 1947 n-a picat sub ameninţarea tancurilor sovietice doar monarhia, ci şi calitatea sub presiunea cantităţii revoltate. De atunci, în România ducem o viaţă pur cantitativă. Am încercat prin acest spectacol să aduc aminte ceea ce am pierdut: fiorul înălţător al calităţii. Căci regalitatea asta presupune: o înălţare, o înnobilare, o scoatere din mulţime… Şi astfel, la Palatul Regal, Maiestatea Sa Regina Elisabeta îi chema pe oamenii de calitate ai ţării, printre ei şi Mihai Eminescu. «Domnule Eminescu, cum scrieţi versurile», l-a întrebat poeta Carmen Sylva, adică cea care era, de fapt, Regina Elisabeta. «Majestate, eu scriu versurile aşa cum cade frunza din copac.» Şi astfel, numai în faţa regalităţii spovedania lui ne-a fulgerat”.

Aplauze la final

La rândul său, Alteţa Sa Regală Principesa Margareta aprecia, vorbind despre valorile regalităţii: „Îmbrăcarea regalităţii cu veşminte de sunet, gest şi lumină este un act izvorât din respect şi altruism. Înaintaşele mele, Reginele României, au fost legate profund de cultura română. Regina Ana, pictor talentat şi spontan, care a urmat cursuri de arte frumoase la Paris şi la New York, asemenea Reginelor Elisabeta (Carmen Sylva), Maria şi Elena, are credinţa că arta este cultivatoare de identitate. Regina Maria, nepoată de ţar şi de împărăteasă, a eternizat ilustru statalitatea încrustată cu artă, prin sipetul de argint cu pietre preţioase în care şi-a aşezat propria inimă. Statalitate şi artă, o sinteză de eroism şi viziune”.

Alte gânduri regale le aparţin: Reginei Maria a României în „Povestea vieţii mele”, Reginei Ana, în „Un război, un exil, o viaţă”, şi Reginei Elisabeta, în fragmentul intitulat „Colţul penaţilor mei”. Să mai adăugăm eseul despre „Femeile Renaşterii”, purtând amprenta lui R. de Maulde La Clavière, cel „Despre regalitate”, semnat de Jacques-Begnine Bossuet şi Alain Corbin, cât şi mărturiile Doamnei De Sevigné despre peruci, coafuri, costume, tocuri.

Baletul şi pantomima istoriei

Dan Puric este constructor de alternative, un mare artist ce ne face să visăm la frumosul şi binele din noi, acolo unde alţii nu fac altceva decât să distrugă sistematic aceste valori. El ne dăruieşte cu fiecare spectacol un atlas şi o enciclopedie, ne face să ne gândim la ceea ce am putea să fim, dacă nu ne-am gândi la mecanica zilnică şi manipulare. „Moda băşcălizării valorilor reale, moda desacralizărilor, a minimalizărilor. Şi cel mai înfiorător, moda arderii pe rug, în piaţa publică, prin nepăsarea noastră, a modelelor culturale ce ne-au ţinut până acum, a eroilor noştri, a voievozilor noştri, a regalităţii noastre, a martirilor închisorilor comuniste şi, peste toate, a însăşi credinţei noastre.”

„Royal Fashion”, o lume din care ţâşnesc întrebări şi răspunsuri

Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana la cununie

În 26 octombrie, la Sala „Rapsodia Română”, în prezenţa Majestăţii Sale Regele Mihai I, va avea loc un spectacol marca Dan Puric. Timp de două ore, în „Royal Fashion”, graniţa cu miraculosul e ştearsă, transpunându-te într-o dimensiune a imaginaţiei. Traversând epoci, regizorul, scenograful, actorul, creatorul de text şi de pantomimă Dan Puric ne învaţă, prin lumina scenei, să celebrăm regalitatea, ne smulge rutinei, stârneşte ropote de aplauze. Am avut bucuria să pot aplauda acest spectacol la premieră. Acum, el se prezintă într-un alt veşmânt.

Un halou de legendă

Spectacolele lui Dan Puric au darul de a te include în sufletul istoriei, în marea şi mica poveste a celorlalţi, aşa că devii şi tu un Don Quijote, un rege, te poţi imagina locuitor al unei monarhii, trăind ca şi cum nu ar fi avut loc masacrul de la Ekaterinburg, care a decimat familia ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, ca şi cum familia regală a României nu ar fi fost înlocuită de republica roşie de după abdicarea forţată, ca şi cum n-ar fi existat ghilotina franceză, Bastilia, şi am fi continuat să dansăm menuetul sau jocul dragostei şi al seducţiei în parcurile cu arbuşti, desenate de arhitecţii peisagişti ai Franţei Regelui Soare.

Fastuoasele costume ale Doinei Levintza

Haloul de legendă al marcantelor personalităţi regale învăluie succesiunea aleatorie de nuanţe-capitole dintr-o istorie zbuciumată, în care, întotdeauna, teatrul şi-a jucat rolul de oglindă a vremii. De aici, emoţia fiecărui tablou vivant, animat inteligent printr-un desen coregrafic.

Imagine din spectacol

Departe de a transforma gândirea în ideologie, spectacolul „Royal Fashion” deschide ferestre. Şi fiecare fereastră nu e doar o scenă cu întâmplări, e o lume din care ţâşnesc întrebări şi răspunsuri. Ce a însemnat Rusia după împuşcarea familiei imperiale secerată de gloanţe din ordinul lui Lenin? Lozinci, păduri de steaguri, genocid, Războiul Rece, sărăcie, asmuţirea oamenilor sub trâmbiţele şi delaţiunile luptei de clasă. Spectacolul este menit să clintească în noi această gândire. Revine ca un laitmotiv, în acest spectacol-enciclopedie, întrebarea care ridică la suprafaţă regalitatea din om: „Que sais-je?”, cum exclama Montaigne, care este unul dintre marile modele ale artei lui Dan Puric, „Que sais-je?”, ce ştiu, Doamne, despre mine? Despre regii României, ai lumii, despre Dumnezeu, despre viaţă, iubire şi moarte?…

Baletul şi pantomima istoriei

Regina Maria cu Majestatea Sa Regele Mihai I

Pe un zid al casei Ipatief din Ekaterinburg este scris faptul că acolo s-a petrecut grozăvia asasinării ţarului Nicolae al II-lea şi a familiei sale. Poză de grup. Ţinută de gală, rochii vaporoase, soţia şi fetele ţarului, prinţul Alexei. Aşa începe baletul istoriei. Din nou istorie, apoi o Românie încremenită la ora modernizării. Imaginile ne impun o altă calitate a vieţii. Fără vulgaritate şi mizerabilism. O altă Rusie, dinainte de Stalin, o altă Românie dinaintea tancurilor sovietice. Marele merit al acestui spectacol creat de Dan Puric rezidă în inteligenţa cu care redă baletul şi pantomima istoriei româneşti şi europene, în diverse monarhii şi, apoi, în lumea instaurată după abolirea sau abdicarea lor forţată.

Povestea Familiei Romanovilor

Spectacolul are gravitate, dar şi un umor vital, precum în scena Regelui Soare, în toate scenele unui menuet care nu poate acoperi prin corsaje, jupoane şi, practic, prin „dulcele şi blândul pas”, ceea ce este magic şi nedrept în istorie. În acest spectacol non-verbal, pantomima îşi descoperă maestrul. Regalitatea este tulburător evocată într-o manieră empatică pentru care regizorul îşi merită aplauzele, ca şi întreaga echipă aflată sub vraja elixirului iubirii de teatru, care presupune har, nebunie şi extaz. Adică talent.

Rochie ce aduce aminte de scenele galante

Dan Puric, cu un minunat colectiv de balerini, actori, în prim plan, Ileana Olteanu, cu marea doamnă a modei, Doina Levintza, creatoarea splendidelor costume sugestive şi funcţionale, ne-a trimis într-un soi de tunel al timpului, care a debutat cu două secvenţe simbolice: uciderea Romanovilor şi fragmente de film documentar cu regii şi reginele României, Carol I şi Ferdinand, Regina Elisabeta şi Regina Maria.

Rochie ce intră în dialog cu trecutul

Lipsesc ultimii reprezentanţi ai familiei, Carol al II-lea şi Regele Mihai I, pentru că arta spectacolului te face să înţelegi şi să gândeşti mai profund la ceea ce nu este numit. Coregrafia este semnată de Traian Vlaş, scenografia îi aparţine Corinei Grămoşteanu, asistent regie, Dragoş Huluba.

Gest şi lumină

Brusc, regizorul dă timpul înapoi şi reintră în timpul nostru precum în scena atât de semnificativă în care menuetul e acoperit de hip-hop şi de rap, iar adolescenţii străzii încep să înveţe menuetul. În vasele comunicante ale memoriei se amestecă pilduitor generaţiile hippie cu cele ale rococo-ului francez, marile defilări de modă europene şi americane cu manifestanţii Chinei şi Rusiei sovietice, marşurile şi exerciţiile la bară ale unor balerini dăruiţi dansului clasic, cu Babelul dansurilor contemporane, mecanică dezaxată sau dictatorială a unor prezentări ce fac tabula rasa din graţia trecutului şi habar n-au ce vor de la viitor.

În paşi de menuet

De altfel, în acest spectacol, trecutul intră în dialog cu prezentul prin lumină, culoare, muzică şi mişcare. Asistăm la un melanj al scenelor galante cu imagini din realitate, al dansului clasic cu cel modern, al step-ului cu pantomima, al jazzului cu vodevilul. Vivaldi se întâlneşte cu Chopin, Mozart cu Verdi, Brahms cu Ceaikovski, Lehar cu Haendel. Teatrul gestual cochetează cu cel al sunetelor, tăcerile alternează cu zgomotul străzii, umorul se îmbină cu ironia, lirismul cu virtuozitatea, Orientul cu Occidentul. Spectaculoase, costumele Doinei Levintza, care dau strălucire montării, ingenioşi şi plini de talent actorii Companiei de Pantomimă „Passe Partout Dan Puric”, alături de alţi balerini remarcabili.

La Curtea Regelui Soare

Spectacolul lui Dan Puric naşte întrebări şi generează nelinişti interioare. E ca şi cum autorul ne-ar întreba pe ce muzică dansăm, cu cine dansăm, ce bară ne ţine în echilibru, cea dintr-o sală de balet, băţul pe care flutură un steag, lancea unui turnir medieval sau… ciomagul agresiunilor…

Regina Maria

Sau ne-ar întreba din ce tablou vrem să facem parte, căci, nu-i aşa, ne naştem şi plecăm la cele veşnice după ce am intrat şi am ieşit dintr-un tablou. Şi un ghid ne comentează. Şi nişte turişti ne comentează. Şi mii de bliţuri ne fotografiază. Şi scriu povestea. Viaţa ca viaţă şi viaţa în muzeu. Cum se scrie istoria. Cine suntem. Din ce aeroport plecăm spre alt destin. Cu ce paşaport. Coroana regală din geamantanul percheziţionat la frontieră nu e un simbol apus, împuşcat definitiv la Ekaterinburg. În om, dacă omul ar rămâne om, ar trebui să călătorească prin lume şi un rege. O excelenţă, o suveranitate, o demnitate, o graţie.

Invitaţie la dans

„Este la «modă» să taci, să aderi rapid la noile «modele» virile ale prezentului continuu în care trăieşte România. Este la «modă» să-ţi trăieşti clipa, să n-ai trecut, să nu vrei să ai trecut. Este la «modă» să nu mai visezi, să-şi sfărâmi zilnic viitorul. Tuturor aceste «modele» şi «mode» le opun moda regală. Regalitatea nu este, nu a fost şi nu va fi o modă… Ea poartă podoabele tradiţiei, trăiniciei, memoriei.”