Consulatul onorific al Irlandei, inaugurat la Oradea
La ceremonie au participat ambasadorul Irlandei în România, Brendan Ward, prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan.
Au mai fost prezenți city-managerul Oradiei, Sebastian Lascu, primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, și consulul onorific general al Slovaciei în România, Miroslav Iabloncsik. Alături de ei, oameni de afaceri, apropiați ai familiei O’Byrne și câțiva irlandezi stabiliți în Bihor, împreună cu familiile lor, potrivit ebihoreanul.ro.
„O ușă” între două țări
Ceremonia a debutat cu discursuri, urmate de tăierea panglicii, moment realizat de ambasadorul Brendan Ward și prefectul Marcel Dragoș.
Acesta din urmă a citit acreditarea emisă de Ministerul Afacerilor Externe, prin care a fost înființat oficiul consular de la Oradea.
Noul consul onorific, Eoghain O’Byrne, a spus că deschiderea consulatului înseamnă mai mult decât un birou nou. Este, spune el, o nouă ușă între două țări. Un loc unde cetățenii irlandezi găsesc sprijin, unde se leagă prietenii și afaceri, unde apar oportunități noi.
O’Byrne a vorbit despre rolul său de a construi punți între oameni, companii, instituții și comunități, chiar dacă, recunoaște el, comunitatea irlandeză de aici este mică.
Ambasadorul Brendan Ward s-a aflat pentru prima dată în Bihor și la Oradea. Acesta și-a început discursul cu câteva cuvinte în limba română, apoi a subliniat că relațiile dintre Irlanda și România sunt excelente.
Citește și: Reportaj. Cum a devenit Charlie Ottley cetățean român
Deschiderea unor consulate onorifice în afara Bucureștiului, la Oradea și Cluj, nu e doar un serviciu pentru cetățenii irlandezi din România. Este, spune diplomatul, și un semn de încredere în relația româno-irlandeză și în regiune.
Sebastian Lascu a transmis felicitările primarului Florin Birta și a punctat progresele zonei metropolitane Oradea, dezvoltarea aeroportului și proiectele care fac regiunea mai atractivă pentru investiții, turism și cooperare internațională.
Primarul din Sânmartin, Cristian Laza, i-a felicitat pe soții O’Byrne și a promis că Primăria Sânmartin va fi un partener loial și corect.
Un irlandez care s-a simțit ca „acasă”
Eoghain O’Byrne a venit prima dată în România în 1996, la Timișoara, pentru un proiect Alcatel derulat împreună cu Universitatea din Timișoara.
„Am venit pe un fel de contract și mi-a plăcut atât de mult încât mi-am spus: pot să rămân aici”, a povestit el pentru BIHOREANUL. A absolvit studii în Finanțe și IT.
A rămas în țară, a investit în proprietăți, apoi a lucrat în imobiliare și IT, inclusiv pentru AIG/Lincoln și Amdaris.
Tot la Timișoara a cunoscut-o pe Florina Rad, psihoterapeut originară din zona Șimleului.
„A crezut că sunt irlandeză, în primă fază, pentru că eu sunt roșcată natural”, își amintește ea.
Cei doi s-au cunoscut în 2003 și s-au căsătorit în 2007.
Au acum două fetițe: Emilia Ana, care va împlini curând 8 ani, și Olivia Ilinca, de 5 ani. Ambele merg la școală în Oradea.
Familia a construit, cu ani în urmă, pensiunea Casa Irlandeză în Sânmartin, comună în care Florina are rude. Inițial, pensiunea a fost un fel de „plan B”.
Încă din perioada pandemiei, Eoghain, Florina și fetițele au petrecut tot mai mult timp în Bihor, până s-au stabilit definitiv aici.
„Bihorul este minunat. Oradea este, pentru mine, locul perfect din țară în care să-ți crești familia”, spune O’Byrne.
Îi plac arhitectura orașului, siguranța și ritmul mai liniștit de viață. Despre Sânmartin spune că se simte ca acasă.
”Sunt un băiat de la țară, chiar dacă am trăit în multe orașe mari”, spune el.
O comunitate mică, dar în schimbare
Comunitatea irlandeză din zonă nu este numeroasă. Potrivit lui O’Byrne, în Oradea trăiesc doar câțiva irlandezi, iar în Timișoara în jur de 20.
Profilul comunității se schimbă totuși și prin românii care au trăit în Irlanda și se întorc acasă cu partenerii de viață irlandezi și cu copiii născuți acolo.
Noul consulat urmează să fie util nu doar pentru sprijin consular, ci și pentru legături economice, culturale și educaționale. O’Byrne ia în calcul proiecte culturale și chiar o viitoare înfrățire cu orașul Carlow, locul său de proveniență.
Primele legături concrete au fost anunțate chiar joi seară. Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, a spus că instituția a semnat deja un protocol de colaborare cu consulatul, pentru viitoare evenimente și schimburi culturale.
Și-ar dori, a spus el, ca vioara cu goarnă bihoreană să răsune în Irlanda, iar dansurile irlandeze să ajungă pe scenele din Bihor.
Scurtă demonstrație de dans irlandez
După discursuri, invitații și-au făcut fotografii ca pe o „primă pagină” a The Irish Times și au evocat zicători irlandeze. Una dintre ele a fost folosită chiar de consulul onorific în discursul său: „There are no strangers here, only friends you haven’t met” — „Nu există străini, ci doar prieteni pe care nu i-ai cunoscut încă”.
Olivia Ilinca a oferit însă un moment special, micuța în vârstă de 5 ani a susținut o scurtă demonstrație de dans irlandez. Puțin timidă, dar hotărâtă, fetița a dansat sub privirile ambasadorului, ale părinților și ale invitaților, fiind răsplătită, desigur, cu aplauze.