Relațiile comerciale cu Germania, mai bune ca înainte de pandemie

Importurile și exporturile Germaniei cu România s-au ridicat anul trecut la 33 miliarde de euro. Cu o creștere de 12,3% față de 2020, volumul schimburilor comerciale a depășit chiar și nivelul de dinaintea crizei.

Astfel, importurile au ajuns la 14,8 miliarde de euro (+8,7%), în timp ce exporturile către România au crescut la 18,3 miliarde de euro (+15,4%). Germania rămâne pe locul 1 în clasamentul partenerilor comerciali ai României, iar România pe locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Destatis.

Din 2006, Germania este cel mai important partener comercial al României. „Să fii numărul 1 atât de mult timp înseamnă ceva. În ultimii 20 de ani s-au întâmplat multe în România – țara s-a transformat dintr-un simplu amplasament investițional de producție într-o locație pentru inovare. Astfel, valoarea adăugată a companiilor germane din România a crescut semnificativ. Acest lucru reiese clar și din dezvoltarea structurii comerțului. În timp ce îmbrăcămintea și textilele încă mai jucau un rol important în exporturile României către Germania în 2007, această grupă de produse devine din ce în ce mai puțin importantă începând cu 2017, în schimb sunt exportate mai multe bunuri din grupele de produse optică și tehnologie medicală. Dar acest lucru se poate vedea cel mai clar atunci când ne uităm la structura companiilor germane și la activitățile lor comerciale. Din ce în ce mai multe companii germane înființează centre de cercetare-dezvoltare în România. De asemenea România ca piață de desfacere a înregistrat o evoluție foarte pozitivă. Veniturile disponibile în creștere, investițiile în extinderea infrastructurii publice, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene considerabile de care dispune țara, precum și investițiile în creștere în parcurile de echipamente și tehnologie ale companiilor naționale fac din România o piață de desfacere atractivă pentru companiile germane”, spune Sebastian Metz, Director general și membru în Consiliul Director al AHK România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Ia nu mă mai informa prostii.. Ce crezi ca romîn cît valoreziin ochii unui german ?? De ar putea te-ar șterge de pe hartă după cîte le-ai făcut..

  2. excedent comercial de 3,5 miliarde EUR al Romaniei in relatia cu Germania, asta trebuie retinut
    in rest, ca se uita crucis la noi sau ca nu valoram cat credem noi in ochii nemtilor, ma lasa rece..

  3. Modelul relațiilor comerciale România- Germania este cel din ww 2 România a livrat Germaniei ce i s-a cerut,în general alimente și produse petroliere, Germania a livrat României ce a putut, în general echipament militar. Livrările unele s-au plătit altele au rămas datorii reciproce. Tratatul de la Paris a decis: România își plătește datoria către Germania, datoria Germaniei se anulează. Bunurile statelor ocupate ajunse pe teritoriul românesc, inclusiv ca bunuri furnizate de Germania vor fi restituite în tarile de origine fără a scădea valoarea lor din datoria pe care România o achită Germaniei. Acuma e oare altfel ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.