Remus Borza: Sănătatea, o gaură neagră a bugetului

Toamna se numără bobocii, şi deopotrivă, moţiunile. Am avut moţiune pe educaţie, pe transporturi, acum pe sănătate. Aştept să vină şi una pe administraţie. Sunt cele 4 mari sisteme publice, mari consumatoare de resurse, hiperreglementate, centralizate, netransparente, ineficiente şi anacronice. Toate partidele tradiţionale din România au guvernat, perioade mai lungi sau mai scurte. Inclusiv cele ce semnează azi textul moţiunii pe sănătate. Şi toate nu au făcut nimic timp de 28 de ani pentru a debirocratiza, reforma şi modernizaaceste sisteme vitale pentru fiecare cetăţean în parte. Toţi au gestionat clientelar şi au politizat excesiv aceste domenii. Evident, din acest punct de vedere, constat multă ipocrizie şi demagogie în acest demers.

Pe de altă parte, la fel de adevărat, că azi principalul vinovat de starea de lucruri din sănătate, transporturi, administraţie sau educaţie este PSD. Pentru simplul motiv că azi PSD are toate pârghiile şi mijloacele de a restructura şi europeniza aceste sisteme. PSD azi are 46% din mandatele de parlamentari, 57% din mandatele de primari, preşedinţia a 28 de consilii judeţene din 40. Cetăţenii i-au dat PSD o majoritate tocmai pentru a reforma statul, instituţiile şi autorităţile statului precum şi marile sisteme publice. Deşi poate, nu o face. Şi pentru asta nu are nicio scuză.

Dar să revenim la sănătate. În România avem 367 de spitale publice şi 183 de spitale private cu un număr total de paturi de 131.600. Anul acesta am alocat pentru sănătate, de la bugetul de stat, 38 miliarde de lei, cu 7 miliarde de lei mai mult decât anul trecut. În ultimii 20 de ani, am alocat peste 100 miliarde euro pentru sănătate (!!!). Rezultatul 0. Niciun spital public construit. Ba mai mult, pe mandatul guvernului Boc, am închis 69 de spitale. Şi azi, se moare cu zile în spitalele din România. Infecţiile nosocomiale sunt o realitate şi nu o invenţie a presei. Şi azi spitalele de stat sunt deficitare în aparatură şi tehnică de investigaţie medicală, deficitare în personal medical dar excedentare în personal administrativ. Să nu mai vorbim de criză vaccinurilor care s-a perpetuat în ultimii ani. România este ţară cu cea mai mare mortalitate infantilă din Europa şi cu cea mai mare incidenţă a bolilor cardiovasculare.

De la an la an, proporţional cu creşterea PIB-ului, mai dăm nişte miliarde în plus la sănătate. Nu asta este soluţia. Acest sector trebuie mai întâi restructurat şi pe urmă finanţat. Avem 355 000 de salariaţi în sănătate şi asistenţă socială, cam 1/3 din numărul total al bugetarilor. Jumătate dintre ei sunt funcţionari şi personal administrativ, într-un cuvânt plimbători de hărţii şi consumatori de resurse. Nu avem nevoie de 367 de spitale de stat. Care este rostul unui spital într-un orăşel de provincie de 5-10 mii de locuitori câtă vreme nu are nici medici buni, nici aparatură medicală? Câtă vreme pentru orice investigaţie mai complexă te trimite la spitalul judeţean. Chiar şi pentru o banală radiografie, CT, RMN sau EKG. Mai bine avem 40 de spitale noi în fiecare reşedinţă de judeţ, care să corespundă actualelor standarde, fluxuri şi circuite medicale, care să acopere întreaga patologie medicală şi să fie dotate cu aparatură de ultimă generaţie şi cu medici bine pregătiţi şi bine plătiţi. Actualele spitale de stat sunt veritabile bombe biologice. Din cauza vechimii lor sunt impregnate până la nivelul structurii de rezistenţă cu viruşi şi bacili, de unde vine şi incidenţa foarte mare a deceselor cauzate de infecţiile intraspitaliceşti. În teritoriu, la nivel de municipii şi mari comune, trebuie să dezvoltăm medicină de ambulatoriu. Pentru bolnavii cronici sau acuţi, trebuie să optimizăm transportul acestora în timp util prin reţeaua SMURD dotatăcorespunzător cu unităţi mobile de prim ajutor şi terapie intensivă (ambulanţe şi aeronave) la spitalul judeţean, la spitalele din municipiul Bucureşti sau la spitalele din marile centre universitare.

Avem 183 de spitale private. Adevărate centre de excelenţă în ceea ce priveşte actul medical. Vorbim aici de investiţii de peste 3 miliarde de euro. Şi ele sunt instituţii de utilitate publică. Atunci, de unde vine această discriminare şi marginalizare a spitalelor private prin politicile publice promovate de Ministerul Sănătăţii şi CNAS? Indiferent de complexitatea intervenţiilor chirurgicale realizate într-un spital privat (operaţii pe creier sau cord) CNAS decontează doar 3 000 lei, adică nici a zecea parte din costul operaţiei. La spitalele de stat, toate costurile sunt suportate de la buget (personal, dotări, investiţii etc.), pe când la privat, nu se decontează nici contravaloarea actului medical. În schimb statul este extrem de generos în decontarea serviciilor medicale prestate cetăţenilor români de clinicile din străinătate. Pe formularul E112, CNAS plăteşte anual, în medie, 200 milioane de euro clinicilor dinTurcia, Austria, Germania sau Franţa. E drept oare? Nu ar trebui aplicat şi în România principiul Bismarkian? Şi anume banul urmează pacientul.

O altă vulnerabilitate a sistemului medical din România, dependenţa de importurile de medicamente, care costă România în fiecare an aproape 4 miliarde de euro. Producătorii internaţionali de medicamente practică în România, pentru mai multe molecule, preţuri şi de 3 ori mai mari decât în alte ţări. Acest lucru este posibil pentru că în România nu există nicio fabrică care să producă oncologice solide sau injectabile, insulină sau vaccinuri. Am ajuns să importăm medicamente până şi din Ungaria, în jur de 400 milioane euro anual. România are tradiţie în producţia de medicamente. Dar azi mai avem o singură fabrică de stat, Antibiotice Iaşi. Să nu uităm că suntem inventatorii insulinei (Nicolae Paulescu) sau a penicilinei (Victor Babeş) şi cu toate astea nu avem capacităţi adecvate de producţie. Aceasta trebuie să fie o altă prioritate a Guvernului, finanţarea din surse proprii sau printr-un parteneriat public privat de capacităţi noi de producţie de medicamente care să elimine sau măcar să diminueze dependenţa de importuri.
Guvernul trebuie să reformeze, să dereglementeze şi să descentralizeze sistemul public de sănătate. Dar mai întâi, trebuie să-l restructureze. În egală măsură, trebuie promovat un managemnt profesionist, responsabil, vizionar şi asumat la nivelul Ministerului Sănătăţii, al CNAS şi al spitalelor publice.

Deputat independent
Remus Borza

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*