REPORTAJ de la priveghiul lui Mircea Lucescu. Omul care n-a putut trăi fără victorie

„Am 80 de ani, nu invidiez pe nimeni și nu am niciun alt interes. Singurul meu interes este succesul. Din asta trăiesc. Dacă nu obțin succes, mă îmbolnăvesc, mor”, a spus Lucescu în octombrie, în plină cursă pentru Mondiale, conform GSP. Era la fel de efervescent ca întotdeauna: supărat pe jurnaliști, pe fotbal, dintr-un perfecționism dus la paroxism. Trăia fotbalul la 110%, cu nervii care vin firesc la fiecare pasă greșită și cu bâlbâielile caracteristice după fiecare înfrângere, venite din dorința de a spune prea multe.

N-aș spune că a fost o premoniție. Lucescu se cunoștea prea bine și știa totodată că finalul pe banca României va coincide cu finalul carierei de antrenor. Așa c-ar fi dat sigur orice pentru a termina cu bine, cu un succes. Cine știe dacă pentru marele antrenor al fotbalului românesc a venit atunci ca o surpriză puseul de rău pe care l-a suferit la antrenamente și care a reprezentat începutul sfârșitului.

Detaliile medicale le știți tot, dintr-un exces de zel al jurnaliștilor care erau în căutare constantă de videoclipuri și imagini „pe surse” cu fostul selecționer, dar și din comunicările Spitalului Universitar care semănau mai mult cu elemente ale unui reality show. Lucescu, marele antrenor al României, s-a stins la 12 zile după meciul cu Turcia.

Mircea Lucescu a fost

Trupul lui Mircea Lucescu a fost adus la Arena Națională miercuri, în jurul orei 17. Se pregătiseră deja mai multe omagii pentru fostul selecționer. La intrarea în stadion, o poză mare cu Lucescu era luminată de zeci de candele. În interior, holul era decorat cu câteva zeci de fotografii cu același Lucescu „verde”, pe care-l știam toți.

„Am ales Hunedoara după cutremurul din 4 martie, când s-a dărâmat și apartamentul în care stăteam. La Hunedoara am mers din prietenie pentru Radu Nunweiller, care evolua acolo de un an. Pentru asta a trebuit să apelez la Ilie Verdeț, la Comitetul Central. El fusese și prim-secretar la Hunedoara. I-am zis că, în final de carieră, aș vrea să joc într-un centru muncitoresc. S-a bucurat. A făcut presiuni la Dinamo și m-au lăsat să plec. Acolo am trăit cei mai frumoși ani ai vieții din punctul de vedere al satisfacțiilor profesionale”, spunea Lucescu, euforic, pentru GSP.

Între castel și furnale

Între castel și furnale, așa cum cântă ultrașii hunedoreni, Mircea Lucescu a construit generația inelului de aur din ciocul corbului atât de reprezentativ pentru oraș. A creat multe nume care urmau să devină sinonime cu fotbalul românesc. „Eu îi datorez cariera mea de fotbalist și chiar de om”, a scris după moartea lui „Il Luce” pe Facebook Ioan Petcu, jucător cu peste 100 de goluri în A în tricoul Corvinului. Petcu n-a fost singura glorie care și-a arătat recunoștința pentru Lucescu.

Ioan Andone și Mircea Rednic, perechea nepereche de fundași a României, au fost reduși la lacrimi la Arena Națională. Dorin Mateuț, copilul de suflet al lui Luce, era și el cu ochii roșii în timpul intervenției pentru Prima Sport. Gloriile corbilor, pe care „Il Luce” i-a făcut mari, n-au uitat de el. Și nu sunt singurii.

Sicriul lui Lucescu era amplasat pe un catafalc de pe o scenă din tribunele Arenei Naționale. Acoperit de un tricolor, sicriul era flancat de patru militari. Pe lângă o coroană de flori și o poză cu nea Mircea, mai erau așezate la vedere două medalii obținute de marele Lucescu.

Cea mai frumoasă imagine venea însă de pe teren. Lângă banca gazdelor, unde Lucescu a stat de atâtea ori, era plasată o masă. Deasupra, un buchet de flori. Mai erau și două candele, care ardeau.

Slujba a fost scurtă. Lumea a păstrat tăcerea, cu mici excepții cauzate de sonerii ale unor telefoane uitate cu volumul la maxim. În jur, printre „greii” fotbalului, erau și oameni obișnuiți, veniți din apreciere pentru cine a fost Lucescu.

Cel ce a uns regele

Gheorghe Hagi, regele, a fost prezent la priveghi. Lucescu i-a dat marea șansă în fotbalul mare. La doar 17 ani, Gică Hagi era debutat la națională. O demonstrație de fler fotbalistic al lui „Il Luce”. Hagi a fost nestemata lui Lucescu la Brescia. Venit de la Real Madrid, Hagi a gustat retrogradarea în primul sezon în Italia. A rămas în B alături de Lucescu și a prins un transfer de necrezut: Cruyff l-a luat la Barcelona, în ciuda experienței anterioare la „los-blancos”.

„Tristețea trebuie să dureze puțin. Trebuie să o iei de la capăt și să devii învingător, așa cum a fost el ca fotbalist și antrenor. Cred eu, cel mai mare din toate timpurile”, a spus Hagi la Arenă. A asistat la slujba de priveghi, în jurul mai multor personalități din fotbal. Ciprian Marica a fost și el prezent. Ionuț Lupescu și Răzvan Burleanu, foști adversari la cuțite pentru șefia FRF, au fost separați de o singură persoană. Uniți de nea Mircea.

Imediat după slujbă, Hagi n-a plecat, ci s-a retras într-un colț. N-a rămas însă neobservat: a fost acaparat de mai mulți copii, dornici să-și facă poze cu „regele”. Deși vizibil întristat, Hagi nu i-a refuzat.

Lucescu, iubit peste tot

Ambasada Turciei a depus o coroană pentru cel ce a fost Mircea Lucescu. Atât patronul celor de la Shaktior Donetsk, cât și cel de la Dinamo Kiev au declarat că vor veni în România pentru Lucescu. UEFA a dictat moment de reculegere în memoria celui de-al treilea cel mai titrat antrenor din toate timpurile.

Deși n-a avut nicio legătură cu Bernabeul, chiar și Real Madrid a transmis un mesaj de condoleanțe pentru Mircea Lucescu. Atât de mare a fost nea Mircea și era lovit de o iubire pe care n-o conștientiza.

Au venit oameni cu tricouri cu Besiktas. Au venit și fani Galata, cu fulare la gât și cu poftă de vorbă cu marele Hagi. A venit și peluza Rapidului, în ceea ce sigur este doar prima dintre multele grupări de fani organizate care vor face acest drum.

Caracterul lui Răzvan Lucescu

Am vrut să evit pe cât posibil să vorbesc despre familia lui nea Mircea, oricât de tentant ar fi. Dar n-aș vrea să trec neobservat un gest. În mare parte din timp, Răzvan a rămas lângă sicriu. Cu fiecare om care urca pe „scenă” să-i facă un ultim omagiu lui nea Mircea, Răzvan Lucescu se oferea să dea mână.

Indiferent de cine era vorba, Răzvan Lucescu ținea să mulțumească pentru faptul că persoana și-a rupt timp pentru a veni la priveghi. Sigur, n-a dat mâna cu toți, cum am putea fi tentați să exagerăm. Dar a fost acolo, tare, recunoscător pentru toți cei ce i-au iubit tatăl.

Și încă ceva: imaginile cu Răzvan și mama sa Neli plângând care au apărut în presă nu-și au rostul. Nu servesc nimănui. Și arată la fel de rău ca imaginile cu Lucescu pe targă, după infarct, publicate de unii jurnaliști mai preocupați de vizualizări decât de orice altceva.

Finalul de poveste

„Când am plecat de la Besiktas, mai aveam doi ani rămași din contract, dar am lăsat banii clubului cu angajamentul ferm că îi vor folosi pentru a reconstrui stadionul”, i-a spus Lucescu lui Emanuel Roșu, în ultimul său interviu, oferit pentru The Guardian.

Chiar acolo, la Besiktas, Lucescu și-a antrenat ultimul meci. Înfrângerea cu Turcia s-a consumat în fața tribunelor pentru care a plătit și „Il Luce”. După fluierul final, starul Interului, Hakan Calhanoglu, s-a dus să-l îmbrățișeze pe Lucescu.

Probabil la fel, cu îmbrățișări și promisiuni de revedere, Lucescu a plecat din viața unora subit, ars de iubirea pentru fotbal.