Cînd lucrurile încep să meargă rău, cînd toate se scumpesc și lumea se tulbură, cînd pensionarii se agită pentru o recalculare care pentru aproape un milion dintre ei înseamnă o înghețare pe viață a pensiei, iar nevăzătorii sînt de-a dreptul condamnați la moarte, se găsește ca întodeauna o țintă predilectă a politicienilor, care nu vor să le fie tulburată lupta pentru putere de o problemă atît de banală cum e sărăcia. Aceasta sînt medicii. De la eroi în pandemie, ei au ajuns ”Doamna cu coasa” ori ”șpăgarii de la Oncologie”, de parcă s-a terminat corupția în țara asta. Eu nu cred că medicii de la noi sînt mai presus ori mai prejos decît cei din alte țări, nici profesional și nici din punctul de vedere al moravurilor. Numai că la noi ei sînt ”vînatul” cel mai ușor de adus în bătaia glonțului. Cel mai simplu de demonizat, pentru a abate atenția de la problemele mult mai grave ale unui sistem gripat și nefuncțional – statul român. Un stat eșuat, cum știm chiar de la președinte, o corabie de pe care se salvează, contrar uzanțelor, mai întîi echipajul. Abia apoi poporul, din care scapă cine poate.
Mi-a atras atenția o postare recentă a medicului timișorean Virgil Păunescu. Pentru cei care nu-și reamintesc, el este cel care studiază la institutul timișorean Oncogen un tratament personalizat împotriva cancerului, pe baza stimulării limfocitelor ”T” din organism, care asigură imunitatea generală. Cînd a venit COVID-ul peste noi, încă din februarie 2020 cercetătorii de aici au anunțat că ar putea dezvolta, pe acest principiu, un vaccin cu aerosoli (un spray nazal) care ar crește răspunsul imunologic al organismului împotriva coronavirusului pentru o perioadă de peste un deceniu și că asta ar putea salva situația. Rezultatele lor au fost publicate și un asemenea ”vaccin” a intrat în cercetare, testare și producție la universitatea din Tubingen. În schimb, la noi doctorul Păunescu a fost ridiculizat de o campanie mediatică ostilă, cercetarea de la Oncogen a fost subfinanțată și institutul a fost năpădit de controale, care continuă pînă azi. Insitutul n-a primit niciun ban, în același timp în care ministrul Voiculescu contracta, prin Austria (după cum s-a scris în presă, la finele lunii septembrie 2020) cumpărarea unor vaccinuri care nici nu existau încă. În cele din urmă, le-a găsit, că Big Pharma răspunde prompt cererii pieței, astfel încît s-ar fi putut vaccina fiecare român de zece ori și nu de două. Statul român a aruncat și continuă să arunce al gunoi vaccinuri anticovid în valoare de un milard de dolari. Care, dacă ar fi rămas la buget, poate s-ar fi găsit și bani de pensii pentru nevăzători. Dar politicienii văd mai bine, mai ales cînd e vorba de stimulente. Și, stimulați de Ursula von der Lynden, au văzut avantajele vaccinării, în timp ce doctorul Păunescu a fost luat în rîs, amenințat și anchetat administrativ, pentru că, în disperare de cauză, a testat produsul Oncogen pe sine și și-a apărat cu încrîncenare ideile. Ele na-u fost bune la noi. Sînt bune în Germania. Așa cum aceeași subfinanțare a cercetării a făcut ca recent să se testeze un vaccin anticancer în Marea Britanie, pe un prim pacient suferind de cea mai frecventă formă de cancer pulmonar, pornind de la aceleași principii elaborate și studiate de opt ani de zile la Oncogen. Doctorul Păunescu a scris, cu această ocazie pe pagina sa de Facebook: ”Sper că cei care ne-au criticat in pandemie, cînd am propus un vaccin bazat pe aceleași principii precum cele folosite in vaccinarea împotriva cancerului sînt mai liniștiti acum ca fac alții (aproape) același lucru”. Și continuă cu felicitări cercetătorilor care au pus în practică ideea care la noi ”nu se poate”, pentru că, reamintește doctorul Păunescu, ”întotdeauna proștii sînt mai mulți”. Și mai răi, aș adăuga eu: la ultimul control al Curții de Conturi efectuat la Oncogen, spun gurile rele din Timișoara, inspectorii ar fi cerut să se ”verifice gestiunea” și să se numere peptidele din laborator. Peptidele fiind celule proteice.
O postare anterioară, dar nu mai veche de cîteva zile atrage atenția, la final de campanie mediatică (acum atenția s-a abătut asupra diverselor accidente de mașină ori a copacilor căzuți peste mașini), asupra campaniei îndreptate împotriva medicilor ATI, ”salvatorii” de odinioară și demonii de azi, de cînd cu scandalul de la Spitalul Pantelimon. Doctorul Virgil Păunescu face un bilanț lucid și de aceea tragic al situației. Tragic pentru sistemul medical din România și ca urmare pentru noi toți. Doctorul Păunescu spune: ”Am urmărit cu atenție evoluția situației în cazul Pantelimon și am încercat să trag cîteva concluzii despre acest caz. Așa cum văd eu lucrurile, atît pacienții cît și medicii sînt victime ale unui sistem care promovează incompetența. Am asistat săptămînile trecute la o tragedie la spitalul Sf. Pantelimon din capitală: pacienți internați la ATI au murit în condiții care necesită o explicație. Procurorii au adus probe care îi incriminează pe doctori, care par să fie vinovați și încearcă să acopere ceva. În spațiul public, populația s-a împărțit rapid în două categorii: un grup format în majoritatea sa din medici care le-a luat apărarea doctorilor de la ATI, invocînd condițiile dificile de muncă și multitudinea de lipsuri și un alt grup format din pacienți și aparținători care cere pedepsirea medicilor criminali. Toți cu păreri bine conturate, hotărîți să-și prezinte punctul de vedere, toți victime ale aceluiași sistem care te orbește de furie, te revoltă prin incompetența sa, pentru că în final să-ți ia cel mai prețios bun: sănătatea, sau în unele cazuri, chiar viața.
Nu sînt medic de ATI, nici procuror, dar sînt doctor și profesor universitar. Am lucrat în administrația sanitară, la nivelul central, al conducerii Ministerului Sănătății, am fost și implicat politic în administrația prezidențială precedentă. Din această triplă ipostază, urmăresc „cazul Pantelimon” și mai constat ceva: că se mai încearcă cu acest caz și distragerea atenției publice de la ceva anume. Poate timpul va revela și acest aspect. Nimic nu e doar o coincidență în perioada de campanie”. De la ce anume, cred că am explicat eu însumi în primele rînduri ale acestui articol. Dar să revin la spusele doctorului Păunescu.
”Mărturisesc că primul lucru pe care l-am remarcat cînd am auzit de această nenorocire a fost uimitoarea incapacitate de comunicare cu publicul atît a medicilor, cît și a decidenților politici. Au murit oameni și vrem să știm adevărul, dar personalul medical este incapabil să comunice. Doctorii implicați și decidenții politici se exprimă complet neadecvat, jenant. Explicațiile pe care le-am auzit au fost penibile (comparații cu broaște disecate, șefi de secție care nu știau ce se întîmplă la ei în secție etc.), iar discuțiile telefonice interceptate îi dărîmă pe medici, care par să se auto-incrimineze și par să încerce să șteargă din probe. Cîți pacienți au murit? De cînd sînt lăsați să moară? De ce? De cealaltă parte, procurorii par dubios de siguri pe ei și pe probele lor. Acești procurori comunică îndeosebi pe surse și toarnă într-un fel inconștient gaz pe foc, alimentînd un scandal care polarizează populația și creează o stare de teamă și nesiguranță în pacienți. Mă întreb cîți oameni grav bolnavi au refuzat să meargă la spital în perioada imediat următoare acestei tragedii, de frica medicilor care te omoară cu zile. Stilul românesc de abordare al acestor chestiuni punctuale este de a-l generaliza. Și, pentru că discuțiile în cazul Pantelimon au fost din primele momente împinse în direcția greșită, deja am ajuns să nu mai vedem pădurea din cauza crengilor, să nu mai observăm că situația aceasta a avut loc din cauza unui sistem care întreține o atmosferă distructivă, un sistem plin de probleme, care întreține un haos ce se mișcă prin inerție, care promovează tupeul, șmecheria și penalizează meritocrația. Asta pînă cînd incompetența și lipsurile, cum ar fi lipsa îngrijirii paleative, a personalului necesar și a paturilor, ajung să omoare. Această atmosferă este indusă de o legislație haotică. Ea bîntuie această țară de 30 de ani, niciodată corectată și niciodată fluidizată prin decizie politică. Aceasta este lupta ce o duce zi de zi cetățeanul român cu statul. Este lupta celor care doresc să lucreze în România și pentru care fiecare zi aduce cu sine o nouă înfruntare cu autoritatea. În țara noastră totul este croit pentru a fi cît mai dificil, cît mai neplăcut, iar sistemul suprasolicitat și debalansat invită la greșeli. Este aproape imposibil să reformezi un sistem în care haosul este întreținut cu o anumită socoteală chiar de decidenții politici beneficiari. Cazul Pantelimon rămîne emblematic pentru efectele incompetenței celor care au reglementat sistemul, sau mai degrabă nu au făcut nimic pentru a-l îmbunătăți, deși hibele lui sînt vizibile și corectabile, pentru cei ce-l diriguiesc. A avut cineva curiozitatea să citească actuala lege a sănătății? Dacă ar citi, ar constata că este o înșiruire de reglementări imposibil de înțeles și de aplicat; ca să nu mai vorbim despre legislația secundară care se bazează pe această harababură”. Și profesorul Păunescu conchide că, din nefericire, asistăm a ”un concurs național de declarații stupide. Toată lumea își dă cu părerea”, în vreme ce nu doar pacienții mor, ci însuși sistemul sanitar – nu de Covid, ci ”de hoție și mai ales de incompetență”.
Cu alte cuvinte, țara e un spital eșuat. În care medicii-politicieni sînt fie șpăgarii, fie ”domnii cu coasa”, care, dacă nu le mai pot lua celor orbi vederea, le iau viața.
Comentariu de Marius Oprea
„s-ar fi putut vaccina fiecare român de zece ori și nu de două.”
-nu ai decat MAI Editat!
Rastalmaciri tendentioase. R.C.-ul nu ar trebui sa amestece actiunile si atitudinele merituoase ale medicilor care sunt destule cu actiunile si atitudinile criminale ale altor doctori care nu sunt nici ele putine, dar deja bine cunoscute si dovedite.
Este rusinos sa se mearga pe asemenea manevre/rastalmaciri care jignesc inteligenta cititorilor care se dovedeste din comentarii ca este de multe ori peste cea presupusa de autorii unor asemenea articole scrise probabil la comanda – de frica sau pentru bani- dar ce mai conteaza.
Am înțeles că Oncogen au fost contactați de britanici să lucreze împreună la „vaccin”. A fost singura dată când am primit un „Like” de la o celebritate pe când frecventam FB. Era vorba de Prințul Andrew. Cele 15 minute de faima ale mele au fost doar 10 secunde. Apoi Gates a intervenit și cercetarea s-a mutat în India unde remediul dezvoltat a devenit vaccinul Astra-Seneca distribuit în India.
Dna Simona Ionescu de la Evenimentul Zilei a fost cea care anunța dezvoltarea unui vaccin anti-corona în România la Oncogen. De la transpirarea știrii că Oncogen caută formula de vaccin și până la a fi contactati de britanici n-a fost decât un pas. Trump în schimb petrecea, nu l-a interesat deloc că mureau oamenii de Covid.
A zis un „poate” în treacăt.
Dacă țară e un spital eșuat, ce democrație eșuată s-a ajuns după preluarea de sălbaticul și complet indolentul Trump! A vrut să demită el nestiutorul în toate, autoritatea medicală dîn SUA. Crazy, deplasat și deraiat!
El, habarnistul, vorbea acum peste dr. Birx pana a deranjat-o cu masurile lui.
Dacă mai sunteți de dreapta care doar macaniti despre patriotism, iată cine va e modelul! Nu Birx, Trump!
Ați îmbrățișat impuritatea și cu ea defilați înainte plus milionul de minciuni afiliate prin teoriile conspiratiei!
Hai că azi dacă mă enervați, pun mâna pe bată și încep să dau!
Totul până la copii! Când nu mai aveți grijă de copii și doar trancaniti idioții sa va scoateti doar pe voi, încep să dau.
Si medicii gresesc sunt oameni, dar nu recunosc si nici nu lupta contra legilor proaste. Sunt o categorie profesionala mult dezbinata, cu interese particulare prea mari si ahiati dupa prea multii bani. Multora le lipsesc modestia, decenta, empatia, comunicarea si transparenta. Dr. V.Paunescu are dreptate in anume fel, dar mai vinovate sunt toate guvernele de dupa 1990.
Yo , doar cine nu a avut contact cu ce se intimpla in sectiile ATI poate sa-i denigreze pe medici. Cei care-s operati si trec vremelnic 2-3 ore pe acolo , vad doar trezirea ” din anestezie si plecarea la salon. Cei cu boli incurabile si : citez un medic specialist oncolog: „dumneavoastra mai aveti de trait 3-4 luni” . Ce ar putea sa faca medicul ATI , care respecta prescriptia medicului specialist sa faca mai mult ? El nu este ZEU sau DUMNEZEU….Si pentru a fi medic ATI este o povara . Pe care ei o duc in permanenta cu ei. Povara de a nu putea sa le prelungeasca vietile pacientilor pe care-i au.Am o intrebare pentru denigratori. Voi avetri aceeasi tarie psihica , vazind IADUL prin care trec pacientii sa reveniti si sa le aduceti alinare si altora care-s in faza terminala ?DETRACTORI DIN TOATE TARILE-UNITI-VA!
Un comentariu pertinent de la o persoana respectabila si competenta. Da, siatemul medical din Romania trebuia de mult reformat-actualizat ! De catre cine oare ? Ca s-au perindat – dupa 89- peste treizeci !!! de ministri la sanatate ! Care au urmarit doar interesul personal sau al bransei caruia ii apartineau. Il aud mai nou mereu pe ministrul Rafila ca se lucreaza… De ce dureaza atata ? Nu avem modele in Europa si in lume, adaptabile la noi ? Iar ne scremem sa inventam … roata ?
Referitor la Pantelimon, catava semne de intrebare. Nu exista acolo un sef de sectie la ATI ? N-a avut chiar nici un rol, nici o responsabilitate ? De ce a fost schimbata sefa veche, cea care a simtit nevoia sa se razbune ? Si la spitalul asta nu s-a auzit nimic despre paliatie ? Unde in lume bolnavii cronici cu prognostic infaust, in faza terminala, se transfera la ATI ?
Si o tema pentru Dl.Ministru. Introduceti odata plata dupa munca si renuntati la salariul egal indiferent de cantitatea-calitatea muncii. Dar atentie si la rolul medicului sef de sectie ! Esential, recunoscut peste tot in lume. Dar si cum se accede intr-o asemenea functie …
pandele, firea, psd, tot aia este.
Boborul ii iubeste. Si asa traieste.
Si daca adevarul e undeva la mijloc? Adica atat medicii respectivi, cat si procurorii ce instrumenteaza cazul sunt niste tembeli cu diploma. Nite zerouri, pentru ca asta produce sistemul neofanariot.
E de reflectat la aceasta a treia cale.
Asta ar explica multe, in multe domenii. De la podul de la Braila pana la scoala care produce papagali buni sa repete fara sa gandeasca si atat.
Dacă la noi se află că cineva a fost ssu este pe cale să facă vreo descoperire importantă, acel cineva a fost/este ostracizat. Tot ce au reușit unii români să descopere, a fost pus în practică în Occident. Noi, românii, nu prea suntem normali! Suntem roși de invidie până în măduva oaselor.
Pe medicul timișorean Virgil Păunescu, mare cercetator in domeniul Oncologic NU l-am auzit sa spuna o vorbulita despre sistemul medical ESUAT, niciodata, nici cand Presedintele a promulgat Legea care adopta Planul National de Prevenire si Combatere a Canceruilui in decembrie 2022, LEGE votata in Parlamentul Romaniei si ramasa incuiiata la mucegai, ca toate Legile si Planurile si Programele celor care guverneaza Romania!
Nici Dr Virgil Paunescu si nici un alt MEDIC nu s-a revoltat ca PACIENTII romani chinuiti de CANCER nu beneficiaza deloc de Planul National de Prevenire si Combatere a Cancerului, ramas pe hartie…
De ce tac medicii nostri, cand ei STIU cel mai bine ce bataie de joc e in sistemul medical cronic subfinantat si cu LEGI ramase pe hartie, ca toate LEGILE care nu sunnt in INTERESUL celor care conduc!
Vaccinare pentru ce, pentru un virus care s-a dovedit ca nu exista? CDC (SUA) raspunde oficial ca nu poate confirma științific genomul complet al SARS-CoV-2.
Etalonul de testare RT-PCR pentu SARS-CoV-2 a fost elaborat artificial pe computer de germanul Christian Drosten, fara vreo legatura cu un virus real.
RT-PCR a fost folosit doar ca sa se dea aparenta unei urgente globale, sa justifice chipurile pe cale stiintifica existenta unei urgente si necesitatea injectarii cu seruri numite vaccinuri.