Restricţii peste restricţii. În rest?

Restricţii peste restricţii ni se anunţă în fiecare zi. Nimic însă despre măsuri de protecţie socială reală, astfel încît aceste restricţii să nu devină ele însele o uriaşă problemă, poate mai mare decît este Coronavirusul. Cei mai mulţi dintre noi au înţeles utilitatea restrîngerii unor drepturi ca fiind specifică unei astfel de crize şi ne conformăm, realizînd că ele ne protejează de infectarea cu virusul.

Pe termen scurt, astfel de măsuri sînt eficiente. Cu condiţia ca, în această perioadă de restricţii, să asistăm la acţiuni bine organizate care să rezolve problema fundamentală: Coronavirusul. Or, ce observăm este că totul se reduce la contabilizarea cazurilor de contaminare şi la activitatea din spitale, acolo unde medicii sînt declaraţi eroi, dar sînt lăsaţi să se infecteze într-un ritm care poate să devină îngrijorător în doar cîteva zile.

NU! Marea problemă nu este cu cei aflaţi în spital, în carantină sau în izolare, ci cu cei care sînt acasă, fără să ştie că sînt purtători de virus! Dacă domnul Iohannis n-ar fi declarat la un moment dat că acest Coronavirus este o gripă mai uşoară, ci s-ar fi dispus carantinarea la graniţă a tuturor celor veniţi acasă, poate că n-am fi acum în situaţia aceasta, cînd s-a dispus tocmai de Klaus Iohannis scoaterea armatei pe străzi. Va răspunde cineva pentru că dumnealui şi „Guvernul Meu” nu au luat măsurile necesare la timp? Mira-m-aş!

Poate că şi încrederea oamenilor ar fi mai mare dacă ni s-ar spune că autorităţile încearcă să-i depisteze pe purtătorii de Coronavirus care au intrat în ţară încă de la începutul crizei, care, însă, nu au fost testaţi, dar care pot să transmită virusul chiar dacă starea lor de sănătate nu este una care să necesite prezentarea la medic. Ce se întîmplă acum cu aceste persoane? Nimic!

Logica elementară spune că dacă cei intraţi în ţară din zonele roşii şi galbene din ţări precum Italia sau Spania sînt acum în carantină sau în izolare, înseamnă că persoanele care răspîndesc virusul sînt altele, adică cele care nu au fost testate la intrarea în ţară înainte de declanşarea crizei! Cine sînt? Cîţi sînt? Iată întrebări la care nimeni nu caută răspuns decît atunci cînd apar cazurile grave, cum este al primului decedat, cel care a sfîrşit la Spitalul din Craiova şi care venise din Franţa fără să fie testat pentru că Franţa nu era atunci în zona galbenă. Ce a făcut omul? A călătorit în avion alături de alte zeci de persoane, a luat autobuzul pentru a ajunge în Bucureşti alături de alte persoane, după care a luat trenul pentru a ajunge la Filiaşi alături de alţi oameni, şi-a îmbrăţişat familia, şi-a salutat vecinii, şi-a făcut cumpărături, s-a dus la spitalul din Filiaşi cînd s-a simţit foarte rău şi a fost ţinut pe holuri 24 de ore şi abia apoi a ajuns la Spitalul de boli infecţioase din Craiova, unde a decedat după trei zile. Cîţi oameni a infectat el în aceale zile şi cine i-a testat pentru a vedea dacă ei nu au devenit factori de răspîndire a virusului?

Cîţi români sînt exact în aceeaşi situaţie, care pot răspîndi virusul şi dacă respectă toate restricţiile dispuse de autorităţi? Căci ei se pot duce la cumpărături, pot să-şi plimbe cîinele, ating balustrada blocului în care stau, pun mîna pe produsele din raft etc.

Şi ar mai fi o problemă, generată de durata acestei „stări de urgenţă”. Unii specialiştii spun că e nevoie de vreo zece săptămîni, alţii chiar mai mult. Oricum, nu sînt speranţe că starea de urgenţă se va încheia într-un termen scurt, ci, din contră, se crede că va mai trece mult timp pînă cînd situaţia va fi sub control.

Dar, dacă starea de urgenţă se va prelungi, oare din ce vor trăi cei mai mulţi dintre români, cei care aveau salariul minim pe economie, de 2.000 de lei, iar acum mulţi dintre ei nu-l vor mai avea nici pe acesta? Cu ce-şi vor mai plăti aceşti oameni întreţinerea, curentul, telefonul, mîncarea? Dar dacă se va trece la deconectare pentru neplată, cum vor reuşi ei să supravieţuiască, chiar dacă nu vor fi contaminaţi de virus?

Urmărind ştirile, observ că vectorii de influenţă din presă nu numai că salută restricţiile, ci chiar acuză autorităţile că nu sînt mai ferme, mai dure, mai generale! Mai sîntem cîţiva care îndrăznesc să spună că scoaterea armatei pe străzi nu ar fi fost necesară, căci cazurile de încălcare a legii nu sînt, totuşi, atît de numeroase, majoritatea oamenilor respectînd deciziile. Riscăm, oare, să fim consideraţi duşmani ai poporului sau că instigăm pe cineva, deşi nu facem altceva decît să veghem ca nu cumva nişte măsuri excesive să ducă la abuzuri, întrebînd, în acelaşi timp, ce se face real pentru milioanele de oameni care se tem că nu vor supravieţui chiar dacă nu se vor contamina cu Coronavirusul?

Cu o conducere a ţării care s-a autoizolat în Palatele Puterii, îmi este greu să cred că autorităţile de la cel mai înalt nivel înţeleg ce se întîmplă în realitate, în blocurile comuniste, în care locuiesc milioane de oameni care şi-au pus şi în vremuri liniştite problema zilei de mîine. Ce vor face aceşti români în situaţia aceasta, cînd şi locurile lor de muncă mizerabile s-au închis, cînd vin facturile sau cînd copiii vor întreba: noi ce mîncăm astăzi? Interesează pe cineva?