Reţea de hoţi români, anihilată în Lorraine, Franţa

O nouă reţea de hoţi români specializaţi în furtul de unelte agricole din estul Franţei a fost anihilată săptămâna trecută, gruparea având ramificaţii europene, iar faptul respectiv determinând anumite firme să-şi închidă porţile.

Potrivit agenţiei Reuters, şapte suspecţi au fost reţinuţi în Franţa, Germania şi România, după cum a anunţat luni seara, într-un comunicat, procurorul din Bar-le-Duc.

Grupul respectiv este bănuit de a fi comis circa 140 de furturi în cursul ultimelor şase luni, toate pe teritoriul francez, îndeosebi în regiunile Lorraine, Alsacia şi Champagne-Ardennes. 18 români deferiţi justiţiei, întrucât au furat mai multe zeci unelte şi tractoare agricole în Franţa, au fost condamnaţi, la 13 februarie, la pedepse cu închisoarea între un an şi şase ani. Ei sunt acuzaţi că, între 2008 şi 2010, au comis 63 de furturi, într-un sfert din nord-estul Franţei şi în valea Rhonului.

O parte dintre unelte, care au fost transportate cu camioanele, au fost găsite în România. Prejudiciul produs de aceşti infractori a fost evaluat la opt milioane de euro, doar ţinând seama de valoarea vehiculelor, neluându-se în calcul şi cea economică. Unele firme au fost obligate să-şi închidă porţile în urma furtului uneltelor şi tractoarelor lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Petre Nicolae 98 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.