Reţineri în cazul atentatului de la Neamţ

Dumitru Ioan Mironescu, suspectul comandării atentatului cu bombă asupra lui Bogdan Mararu de la Piatra Neamţ, a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi adus de procurorii DIICOT Neamţ în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Mironescu este acuzat că l-a instigat pe Daniel Pădurariu şi alţi trei complici să monteze un dispozitiv exploziv, format dintr-un kilogram de C4, sub maşina rivalului său, Bogdan Mararu. Bomba ar fi explodat odată cu punerea în mişcare a autoturismului.

Anchetatorii au intrat însă pe fir încă de la realizarea planului mafiot de suprimare a lui Mararu şi astfel i-au reţinut pe făptuitori imediat după ce au montat bomba.

Dumitru Ioan Mironescu este acuzat oficial şi de comandarea atacului armat asupra lui fratelui lui Bogdan Mararu, Gheorghe Mararu, ucis într-o cafeneape 14 noiembrie 2010. Cel care a l-a omorât pe Gheorghe Mararu este Cristian Chilat, zis „Falău”, un locotenent a lui Mironescu.

Procurorii l-au reţinut, marţi seară, pe Mironescu, pentru 24 de ore, şi vor cere miercuri judecătorilor să îl aresteze preventiv pentru 29 de zile.

În timp ce Mironescu era reţinut la Piatra Neamţ, rivalii acestuia, Răzvan şi Bogdan Mararu erau reţinuţi de procurorii DIICOT Bucureşti. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi comandat rusului Vitalie Proca atacul armat din cartierul Vitan, produs în noiembrie 2012, a fost reţinut de procurorii DIICOT şi transportat la Bucureşti pentru audieri.

De altfel, procurorii DIICOT susţin că mobilul atentatului cu bombă din Piatra Neamţ ar putea să aibă la bază atacul armat produs în seara de 26 noiembrie 2012 în zona Vitan din Bucureşti, iar ţinta cetăţeanului moldovean Vasile Proca era de fapt interlopul Ioan Dumitru Mironescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.