Rețineri în dosarul certificatelor false din Prahova

Perchezițiile vizează un centru de vaccinare și patru cabinete medicale individuale, printre persoanele implicate fiind și…

De (P.S)
Rețineri în dosarul certificatelor false din Prahova

Perchezițiile vizează un centru de vaccinare și patru cabinete medicale individuale, printre persoanele implicate fiind și…

Patru persoane, între care trei asistenţi medicali, au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul privind obţinerea unor certificate false de vaccinare anti-COVID, potrivit unor surse judiciare.

Un centru de vaccinare din comuna Valea Călugărească şi patru cabinete medicale individuale sunt vizate de anchetă, activitatea infracţională documentată de anchetatori derulându-se începând cu luna iunie a acestui an, au precizat sursele citate.

Poliţia Prahova a anunţat, joi, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au efectuat 17 percheziţii domiciliare în judeţ într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti-COVID.

Cercetările vizează fapte de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals informatic şi uz de fals.

S-au pus în executare 35 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Pe Arafat cand il aresteaza ca a mintit si furat in draci? Unde sunt si cat au costat izoletele??????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.