Revolta cu două tăişuri a contribuabililor sub Ceauşescu şi praful contemporan

Milioane de români refuzau să-şi achite taxele şi amenzile în târziul epocii Ceauşescu. Membrii de partid puteau fi constrânşi. Ceilalţi nu. Cei din urmă evitau orice contact cu statul ca să nu li se amintească datoriile pe care le aveau la stat. Bugetul ţării pierdea an de an aceste venituri care de ani buni nu mai veneau. Într-un târziu, aceste venituri care nu mai veneau la buget au pus în pericol cheltuielile bugetare curente. A fost nevoie să fie diminuate fel de fel de astfel de cheltuieli: ţigări de import, cafea, în genere importurile pentru consum.
Ceauşescu era la curent cu gaura tot mai neagră din veniturile bugetului, dar nu găsea altă soluţie pentru aceşti contribuabili rebeli decât să îi aştepte la diverse ghişee când aveau nevoie de oarece de la stat. Dar rebelii se fereau să aibă astfel de nevoi. Oprirea importurilor de consum a fost şi un fel de pedeapsă: plătiţi-vă taxele şi veţi avea din nou cafea.

Soluţia ar fi fost acoperirea găurii prin împrumuturi, dar Ceauşescu nu mai voia să facă datorii… Într-un fel, îngheţarea datoriei externe a fost decisă şi din supărarea dictatorului că există tot mai mulţi români care nu respectă statul. A fost, apoi, un fel de război româno-român în toiul căruia Ceauşescu ar fi spus: „Un om ca mine se naşte o dată la câteva sute de ani şi uite-i pe români cum îmi mulţumesc”.
Tradiţia micii evaziuni fiscale s-a consolidat. Şi acum suntem pe ultimul loc în UE la colectarea veniturilor bugetare. Diferenţa este că acum evazionişti sunt marii bogătani străini (multinaţionalele).
Guvernele s-au făcut de mare rahat în pandemie şi au decis să-şi recâştige creditul lovind în evaziunea multinaţionalelor. Au decis ca marile corporaţii să nu-şi mai poată plăti impozitul pe profit decât în ţara unde s-a creat acel profit. Nu e clar însă cum vor opri corporaţia X să-şi cheltuie tot profitul pe consultanţă din afara ţării, în condiţiile în care firmele acelea de consultanţă nu sunt decât cutii poştale secrete ale corporaţiei X.

Dacă ar trăi Ceauşescu, cum ar proceda? Le-ar tăia accesul la ţigările fine? Sau ar face ca Viktor Orban? Premierul Ungariei le-a spus managerilor de multinaţionale că nu se aşteaptă să-şi declare profiturile reale, dar că au de negociat cu Guvernul Ungariei cât să fie procentul impozitat pe fiecare dolar scos în afara Ungariei. Şi au negociat. Şi au avut, în cele din urmă, un acord.

Povestea cu impozitarea profiturilor marilor corporaţii în ţara de origine a profiturilor e praf în ochii nepricepuţilor. Nu mă poţi împiedica tu, Guvernul Ungariei, să plătesc afară un miliard de dolari pentru studii de consultanţă. Ceea ce London-economistul Viktor Orban, mai patriot decât bucale-mandolinistul Ludovic Orban, a înţeles încă dinainte să fie creat acest praf pentru speranţele naivilor. Ceea ce a făcut praf-diplomatul Dragnea în acest domeniu nu a fost deloc negociat. De-aia a păţit ce a păţit.