Toată lumea se suie cu picioarele, cu pixurile şi cu microfoanele pe liderii de sindicat. Aceştia sunt consideraţi ca fiind principalii responsbili ai semieşecului mişcărilor sociale din sezonul de greve. Ba în acest val anti-sindicate, Dumitru Costin şi-a şi asumat o parte din răspundere, depunându-şi mandatul de preşedinte al BNS. Într-un anume fel, judecata are acoperire. Ea vine şi din lunga apatie sindicală, şi din neîncrederea în şefii organizaţiilor, mulţi dintre ei mânjiţi de prestaţia învăluită adeseori în interese personale.
Vremea lui Miron Mitrea şi Victor Ciorbea s-a dus demult! Acum cei care contează sunt Vasile Marica şi tripleta de la învăţământ Nistor-Izvoranu-Hadăr. Ultimii trei chiar recuperează ceva din urmele strâmbe ale prestaţiei lui Cătălin Croitoru, ajuns doar un clănţău de parlamentar. Lor li se adaugă „bătrânul” Bogdan Hossu. Alţii, mai ales minerii, par a se fi cuminţit inexplicabil. Dar sindicatele, bune sau rele, nu pot organiza proteste cu oameni care nu vor să protesteze. În acelaşi timp, protestele de vară au fost dominate de pensionari. Dacă privim cu atenţie mitingurile mari, vom observa că ele sunt dominate de vârstnici, dar mai ales de pensionari.
Ce forţă pot avea grevele, marşurile şi protestele românilor de vârsta a treia? Sigur, una sentimentală. Dar nu dărâmă nimic. Nici sistemul, nici guvernul, nici preşedinţia. De peste tot, cei aflaţi în toată puterea, şi la propriu, şi la figurat, îi privesc cu superioritate şi un zâmbet sportive. Ei nu-şi dau seama că, dacă românii rămân insensibili la drama bătrânilor acestei ţări, atunci toţi îşi merită soarta. Grevele din ultima vreme ne-au mai arătat un lucru. E vorba de egoismul românesc. Muncitorii din Căile Ferate au fost cumpăraţi destul de uşor. „Nouă nu ne scad salariile”, au zis aceştia. Cei de la Metrorex, la fel. Studenţii care au protestat la Legea învăţământului au stat cuminţi în cămine când sindicatele şi pensionarii au ieşit în Piaţa Victoriei sau la Cotroceni.
Cei mai nepăsători au fost însă tinerii din companiile private, din marile grupuri multinaţionale şi din bănci. E drept că aceştia sunt şi cel mai bine plătiţi. Numai că o judecată bazată pe un egoism ieftin nu ajută la nimic. Mâine-poimâine pensionarii şi şomerii vor cumpăra mai puţin, nu vor lua nici credite şi prea sigurii şi mândrii de slujbele lor vor ajunge în situaţia pensionarilor. Vor plăti şi ei. Deja sucursalele băncilor se împuţinează cu fiecare zi. Statisticile ne arată că în ultima vreme s-au închis câteva sute. Şi odată cu acestea, numărul „fericiţilor” din sistemul bancar.
Nu s-a copt încă suferinţa? Sau România a rămas la fel de divizată? Nu este solidară nici la sărăcie, nici la suferinţă. Se comportă tradiţional, ca la norocul sau la fericirea unui cunoscut. „Ia mai dă-l în mă-sa că are un noroc porcesc!” Plăcerea protestului şi a cârtitului, tipice pentru români, nu este însoţită de o solidaritate socială obligatorie. De-aia uneori am sentimentul că în România încă mai este loc de o „Epocă Nicolae Ceauşescu”!
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.