Revoluția fără de sfârșit – SF politic

Revoluția fără de sfârșit. Robotul Primidor s-a răsturnat peste șine. L-a călcat trenul. Praf l-a făcut. Senatorii și deputații au rămas mască. Mecanicul de locomotivă a fost aspru tras la răspundere. În văzul întregii țări. Pe toate rețelele de socializare. Experimentul tehnico-științific, ratat astfel, a dus la căderea guvernului. Apoi a fost demis Președintele. Robotul Primidor a fost dus la fiare vechi. Acolo îi este locul. Și acum ce facem? Poporul se plictisește, un experimente tehnico-științific ratat, ce mare scofală!

Dar au crescut în schimb facturile la energia electrică, la gaz metan. Dă-l în mă-sa de covid, mai apoi. Așa, gata cu plandemia. Și așa, lumea a ieșit în stradă. Au ieșit cu toții în Constanța, în Zimnicea, la Alba Iulia, la Iași, în București. Senatorii și deputații au fost puși pe fugă, prinși, băgați cu toții la pârnaie. Anchete peste anchete. Europa s-a speriat foarte tare, uite ce se petrece în România.

Au trimis niște tancuri, niște elicoptere, jandarmii au ieșit să bată lumea pe străzi. Poporanii s-au înverșunat. Asta a fost acum o mie de ani. Iar acum? Toți sunt pe stradă, răcnesc, aruncă cu pietre în androizi, înjură guvernul mondial. Niște rachete speciale mătură străzile cu fumigene, o armată de cyborgi aleargă după noi pe după blocuri. Din cer, coboară reprezentanții guvernului mondial, șucăriți rău de tot că românii ăștia n-au liniște.

Cam asta e scena. În toată nebuneala asta, ne pocnește o glaciațiune, îl recuperăm pe Dumnezeu și aflăm că universul nostru e de fapt un val uriaș care umblă de colo, colo printr-un alt univers. Ieri, l-am văzut pe robotul Primidor conducând forțele ostile în contra cetățenilor. Robotul a fost recuperat de la fiare vechi de o echipă de androizi. Ce să vă spun, e nasol de trăit în Viitor. Nu e liniște, e revoluție tot timpul. Da, eu sunt, vedeți bine. Nu e film, nu e vis, e chiar realitatea adevărată. Voi stați la plajă, beți bere și vă zgâiți la acest miraj! Dar nu e miraj. E doar universul vălurit, e un val, Viitorul e pe val, noi, ăștia din Viitor suntem pe val. Valul trece prin realitatea din timpul vostru, nu e miraj.

Noi suntem! Ne caftim cu forțele de ordine. Uite-așa trecem unii pe lângă alții prin universul ăsta ciudat. Realitățile noastre par că se ating dar nu e chiar așa. Hei, ne auziți? Hei, ne vedeți? Voi nu faceți revoluție? De ce? Stați la soare pe plajă, beți bere și vă gândiți nepăsători la Viitor. Adică la noi. Dar noi suntem aici pentru că universul e vălurit foarte. Asta e. Nu știu dacă mâine ne mai vedem. Valul care poartă realitatea noastră se duce mai departe, la fel și al vostru. Hei, ne vedeți?! Nu ne vedeți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

5 Comentarii

  1. La auzul știrii de la ora 18, ora dedicata în exclusivitate minorității săsești din România ca ” Senatorii și deputații au rămas masca”, primul sas rasucit cu mestecaul de mamaliga ravasita al tarii convoca Comitetul Securiștilor de Upanisade și decreta: toată lumea sa partea masca deputaților și a senatorilor, mai puțin eu. Eu voi purta masca domnișoarei Izolda și foarte rar pe cea a lui Tristan. Dupa anunțul crucial, Zerodoctul fu sunat, pe linia scurta, de către regizorul spectacolului int3sat cu securisti antinationali, care-l anunță că repetiția pentru spectacolul „Cracul Lebedelor cu PeNeLe furate” va avea loc după ce se va finaliza revoluția neomarxista a culturii de porumb sezonul de primăvară dezghetata și toamna arata. Zerodoctul își baga mana dreapta a piciorului stâng în ea informare și drept urmare porni pe jos în mașină blindata dotata cu doua roti neparalele pe fata și cu una lipsa pe spate deoarece spatele bietei mașini suferea de sciatica și lordoza fără lorzi, spre teatru Big-oi Turcane. Ajuns la fata locului se intoarse cu dosul la el și intr-un moment de maxima exaltare exclama: aduceti-mi costumul. Costumierea șef ii aduse costumul de lebădă neagra. Cu gesturi de domnișoară, cu genunchii la vedere și cu cracii la bună vedere, își trase fustita din piele de curca proaspăt fecundata, cu PeNeLe pe dos ca să nu vina ploaia si-si începu dansul măiestriei.

  2. Cata maestrie! exclama regizorul. Și cata gratie! conchise costumiera. La auzul veștilor Zerodocul își continua mersul grațios pe vârfuri, asemeni unei găini în vârful gunoiului și cu o săritură de caprioara aflata în căldurile procreatiei, însoțită de falfaieli din mâinile pline de dragoste neomarxista, încerca sa-si ia zborul. Zborul fu un act de mare curaj. Din cauza propulsie efectuate pe piciorul stâng de la mișcarea săritură pas cu pas, colanții ii rămăseseră înfipți în podea, iar chiloțeii cu dantela roz zburara pe creanga de pe care un pasaroi ii admira gratia. Pasaroiul inhata chiloțeii și pleca în zbor cu ei direct la DNA, unde ii depuse ca proba de moravuri proaste și needucate, după care formula o plângere împotriva purtătorului, cerând ca sa-i fie confiscati toți chiloțeii roz oferiți cadou de către pantera neagra, dar totuși roz, căci de, asta e culoarea emblematica a laturii lgbtiqiste a Securiștilor antinationale, USR. Din săritură care îl lasă in fundul gol, Zeridoctul ateriza intr-o spagata de toată jalea, spăgată în urma cărei organul de evacuare a reziduurilor fluviale, suferi o întindere musculara peste limita normalului educat. Dar acesta nu fu raul cel mai mare. Raul cel mai mare fu constatat de către omul dusumelelor care constata cu stupoare ca Zerodoctul își folosise organul pe post de cui, cui care se înfipte pana la prasele în podeaua proaspăt renovata. Cu chiu cu vai și cu ajutorul unui pantent și al unei răngi, prim balerinii fu scos din podea și trimis la urgenta ca să i se ghipseze anexa fosta cândva de utilitate publica. La auzul știrii, cetățenii iesira in strada ca să adune gunoaiele si cu un ultim elan sau ren revolutionar porniră spre Palatul din Deal ca sa-i ceara balerinul ca sa-si pună PeNeLe roșii și sa iasă la vanat de lilieci cu capete din papura Vodă.

  3. Acesta fu începutul Revolutiei și totodată și sfârșitul ei. Menționăm ca un număr de 22.000 de persoane au primit titlul de Revolutionar și beneficiază de scutire de impozit de venit și plecat. Cei care si-au pierdut viata, din nefericire, au fost uitati imediata dupa atribuirea certificatelor. PS. Foarte important. Certificatele au fost semnate de către primul Zeridoct al patriei și stampilate de către genunchii soției. Doamne, vino Doamne sa vezi ce a mai rămas din oamenii, impartii în cetateni de rang BLMIST vaccinat și albi nevaccinati. Ps1. Dacă doriți ca să revedeți spectacolul cu zerodoctul în postura de Lebădă neagra, luați legătura cu Digi 24.

  4. Abel si Cain eroii V.Testament, au dat startul materialismului dialectic, si inaintasii lor (nu aia trecuti la N.Testament) nu mai sunt recunoscuti, mai ales in epoca progresista ca au mai urcat o treapta spre civilizatie, care se presupune ca merge in spirala ca Supermanu, fiind un fel de surogat al credintei asa zise Thalmudiste, adica talpa iadului (ca de aia s-a trecut apoi la rai!).
    Asa ca de atunci, ca in jungla lui mos Martin cel mic este halit de cel mare si puternic si totul devine un ecosistem perfect, altfel cum ar trai ursul fara padure si alte lighioane. Cu leii, la fel este!
    Dar ce te faci cu sau fara aceste personaje, s-a evoluat la asa zisi propagandisti, care sunt elita zic ei “alesii”, care o pun de un revolution, dar nu ca la Ploiesti, ci cu ascutirea luptei de clasa. Vocabularul lor este de contrast intre cei saraci si bogati, precum astia din urma au clantze de aur, bai de aur, etc…,si poolimea sa fie atenta ca apa este otravita, ca vin si teroristii care trag din orice pozitie, dar sa vina sa-i salveze pe ei ca la ei vin vardistii care aresteaza “hotii”, adica “revolutionarii”. Modern acum este sa fie real life la TV, ca da bine, pentru ca aia multi vor sta acasa. Deci oricum o dai, nu este un drum spre rai sau Paradisul promis, pentru ca vei descoperi, cu mintea romanului de pe urma, ca la butoane a venit nu Dracul, ci Tacsu, care ce sa vezi, era ala cu clantza de Aoleu (Aur 24k). Vechii filosofi francezi ziceau ca revolutia i-si maninca copiii, adica cei cu mintea slaba si participanti la macelul in care ei sunt victimile majore. Asa ca intrebarea este Kakaia revolutia? .Scenariul acesta vitejesc este ciclic si apare cind Ursul sau Leul se ramolesc, multi datorita virstei, iar Ursuletii sau Leutii in tricoaie la TV considera ca le-a venit si lor rindul si nu mai asteapta ca ramolitii sa plece cu picioarele inainte ca la regulamentul Organic.
    O zi buna.

  5. Abel si Cain eroii V.Testament, au dat startul materialismului dialectic, si inaintasii lor (nu aia trecuti la N.Testament) nu mai sunt recunoscuti, mai ales in epoca progresista ca au mai urcat o treapta spre civilizatie, care se presupune ca merge in spirala ca Supermanu, fiind un fel de surogat al credintei asa zise Thalmudiste, adica talpa iadului (ca de aia s-a trecut apoi la rai!). Asa ca de atunci, ca in jungla lui mos Martin cel mic este halit de cel mare si puternic si totul devine un ecosistem perfect, altfel cum ar trai ursul fara padure si alte lighioane. Cu leii, la fel este! Dar ce te faci cu sau fara aceste personaje, s-a evoluat la asa zisi propagandisti, care sunt elita zic ei “alesii”, care o pun de un revolution, dar nu ca la Ploiesti, ci cu ascutirea luptei de clasa. Vocabularul lor este de contrast intre cei saraci si bogati, precum astia din urma au clantze de aur, bai de aur, etc…,si poolimea sa fie atenta ca apa este otravita, ca vin si teroristii care trag din orice pozitie, dar sa vina sa-i salveze pe ei ca la ei vin vardistii care aresteaza “hotii”, adica “revolutionarii”. Modern acum este sa fie real life la TV, ca da bine, pentru ca aia multi vor sta acasa. Deci oricum o dai, nu este un drum spre rai sau Paradisul promis, pentru ca vei descoperi, cu mintea romanului de pe urma, ca la butoane a venit nu Dracul, ci Tacsu, care ce sa vezi, era ala cu clantza de Aoleu (Aur 24k). Vechii filosofi francezi ziceau ca revolutia i-si maninca copiii, adica cei cu mintea slaba si participanti la macelul in care ei sunt victimile majore. Asa ca intrebarea este Kakaia revolutia? .Scenariul acesta vitejesc este ciclic si apare cind Ursul sau Leul se ramolesc, multi datorita virstei, iar Ursuletii sau Leutii in tricoaie la TV considera ca le-a venit si lor rindul si nu mai asteapta ca ramolitii sa plece cu picioarele inainte ca la regulamentul Organic. O zi buna. Con

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.