Rezultate la Simularea Evaluării Naționale

Un număr de 50.920 de elevi de clasa a VIII-a reprezentând 30,58% au obținut medii peste 5 la simularea Evaluării Naționale, a informat vineri Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, printr-un comunicat de presă.

„La nivel național, 50.920 de elevi (30,58%) au obținut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, procentul notelor peste 5 la simularea Evaluării Naționale susținută de elevii claselor a VIII-a este de 60,54% la proba de Limba și literatura română, iar la matematică de 32,60%.

Rata de prezență s-a situat la 90,71%: din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, 169.632 de elevi au participat la toate probele.

„În ceea ce privește rezultalele pe discipline, se constată că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezență de 90,71%) la proba de Limba și literatura româna, respectiv 32,60% (prezență de 90,20%) la matematică”, potrivit ministerului.

La proba de Limba și literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenți, circa 76% au reușit să obțină note peste 5.

Pe tranșe de medii, se înregistrează următoarea situație statistică: 22.422 de medii între 5 și 5,99, 19.109 medii între 6 și 6,99, 15.985 de medii între 7 și 7,99, 11.989 de medii între 8 și 8,99, 3.850 de medii între 9 și 9,99, respectiv 7 medii de 10.

Statistic, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală — 46,29% (rata prezență — 90,10%), urmată de Brăila — 42,42% (rata prezenta — 76,61%) și Cluj — 40,62% (rata prezenta — 91,37%).

Cele mai mici note s-au înregistrat în județele Vaslui — 19,32%, Călărași — 21,78% și Botoșani — 21,95%. În aceste județe prezența a fost, în medie, de aproximativ 90%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.