
Riscul unei ciocniri militare ruso-americane pe frontul din Siria atinge cote alarmante. ”Pentagonul studiază opțiunile militare, însă Donald Trump nu a decis încă ce eveniment ar putea duce la un răspuns militar american și dacă SUA vor lovi forțele militare ruse sau iraniene care sprijină regimul al-Assad în Siria”, scrie The Wall Street Journal, care face referire la discuțiile de la Casa Albă despre o a treia lovitură militara a SUA în Siria, după cele din aprilie 2016 și aprilie 2017, în urma presupusei folosiri a armei chimice de către regimul al-Assad.
”În urma dezbaterilor, echipa de securitate națională a președintelui Trump a luat în calcul ideea de a lovi ținte ruse sau iraniene din Siria, au arătat surse apropiate dezbaterilor. Însă Pentagonul a cerut o abordare mai ponderată, au spus oficialii SUA, iar ideea atacării țintelor ruse sau iraniene a fost respinsă pentru că ar fi fost prea riscantă”, scrie cotidianul american, care adaugă însă ca o a treia lovitură americana va fi mai puternică decat precedentele doua.
Acesta a fost și avertismentul consilierului pentru securitate de la Casa Albă, John Bolton, în cadrul celui mai consistent discurs de la preluarea funcției. Bolton a mai adăugat că SUA, Marea Britanie și Franța au căzut de acord că o nouă folosire a armelor chimice de către regimul sirian va necesita un răspuns mult mai puternic. Așadar, este vorba despre aceeași linie roșie privind armele chimice drept pretext pentru o intervenție militară împotriva regimul al-Assad.
Armata Rusă și presa din Rusia nu stau degeaba și susțin că în Siria, pe frontul din provincia Idlib, ultima zonă de dezescaladare din țară și unde se afla acum masat grosul forțelor anti-Assad (fie ele moderate sau teroriști din organizatia Hayat Tahrir al-Sham, fostul Front Al-Nusra, fosta franciza al-Qaeda), sunt regizate așa-zise atacuri chimice care să fie puse pe seama regimului Assad. Citând informații venite de la ”locuitori ai provinciei Idlib”, militanții ar filma un fals atac cu arme chimice, împreună cu echipe de la canale de televiziune din Orientul Mijlociu.
Consilierul prezidențial Bolton a răspuns, luni, acuzațiilor Moscovei cum că în Siria este pusă la cale o ”provocare chimică”. ”Este una dintre cele mai revoltătoare insinuări din istoria propagandei din secolele 20 și 21”, a spus Bolton, potrivit The Wall Street Journal.
Bombardamentele aviației ruse în Idlib, în sprijinul forțelor regimului sirian și al milițiilor șiite proiraniene, au început în urmă cu o săptămână. Idlib, ultimul sanctuar sirian al forțelor moderate anti-Assad și al teroriștilor deopotrivă, a fost o zonă de dezescaladare stabilită de comun acord de Turcia, Iran si Rusia, inițiativă susținută apoi și de SUA. Acum Turcia pare prinsă între ciocan și nicovală, căci atacul aviației ruse lovește și militanții anti-Assad sprijiniți de Ankara. Pe de altă parte, președintele Recep Erdogan nu dorește alterarea iremediabilă a relației cu Rusia lui Vladimir Putin, în timp ce o apropiere de Statele Unite ar însemna și acceptarea sprijinului oferit de american forțelor kurde din Siria, care doresc crearea unui stat embrionar chiar la granița sudică a Turciei. Președintele Erdogan l-a numit ”asasin” pe Bashar al-Assad și a declarat că obiectivul ofensivei sale în Idlib ține de ”atacuri oarbe pentru aneantizarea opoziției și nu de o campanie eficientă împotriva terorismului”. În plus, Erdogan a mai declarat că ”este esențial ca SUA, care s-au concentrat pe armele chimice, să respingă o ierarhizare arbitrară a morții, căci armele convenționale sunt responsabile de mult mai multe victime”.
„Idlib, ultimul sanctuar sirian al forțelor moderate anti-Assad și al teroriștilor deopotrivă”
„United Nations Special Envoy to Syria Staffan de Mistura said on Thursday that the UN estimates that around 10,000 „terrorists” remain in northern Idlib province and need to be defeated.”
Ca sa vezi pe cine sustine/apara SUA…
Fratii gemeni Smil si Itic nu se vor bate niciodata,decat pe portofele!Dar vor intretine razboaie inofesive lor,pentru ca isi vor vinde armele pe bani fraierilor,dintre care unii se vor indatora tot bancilor lui Smil si Itic……
Si ce va faceti daca pe bombele alea scrie in ebraica? Sau alea fac bine la sanatate?
Abia aşteptăm spectacolul.
Esti dement, nenica. Cu d’alde tine se duce dracu’ lumea.