Riscurile doctrinei Merkel

Nu este limpede ce anume îi impersionează mai mult pe arabi la vederea noilor tancuri germane Leopard 2. O fi tunul de 120 de mm care rămâne ţintit cu precizie asupra adversarului chiar şi la viteze foarte mari în deşert, o fi noua interfaţă de comunicare cu exteriorul, se întreabă Der Spiegel.
Cu siguranţă însă că monarhii salafiste precum Qatar sau Arabia Saudită apreciază sistemul de climatizare al tancurilor germane.

În luna iulie, producătorul munchenez Krauss-Maffei a trimis un tanc Leopard 2 pentru a fi testat în deşerturile Arabiei, la temperaturi ridicate. Tancul a fost însoţit şi de un reprezentant al Ministerului Apărării de la Berlin. Rezultatul: şeicii din Qatar au comandat 200 de tancuri, în valoare de circa 2 miliarde de euro. Pe de altă parte, saudiţii sunt clienţi fideli ai Germaniei; Berlinul a aprobat livrarea a 270 de tancuri Leopard 2 în 2011. Acum, familia regală doreşte şi câteva sute de transportoare Boxer, pentru Garda Regală. Boxer este unul dntre cele mai performante transportoare blindate din lume. Consiliul Federal de Securitate de la Berlin a luat în discuţie cererea, iar guvernul urmează să ia o decizie în curând.

Acesta este rodul doctrinei Merkel: Germania nu-şi mai trimite militarii pentru a-şi risca viaţa în operaţiuni externe, ci preferă să exporte arme în aşa-zise “state partenere”, pentru ca acestea să facă faţă singure pericolelor. Este o strategie riscantă, scrie Der Spiegel, pentru că primăvara arabă a arătat cât de repede regimurile din aceasta zona pot fi răsturnate, iar armele pot ajunge în mâna unor regimuri care le pot întoarce chiar împotriva Vestului. Sunt arme care pot fi folosite timp de decenii, după cum primele tancuri Leopard, produse în anii ’70, sunt folosite şi acum de multe armate.

Riscurile acestea par a păli în faţa profiturilor. În 2011 Germania a atins recordul exporturilor sale de armament, potrivit rapoartelor oficiale. Este vorba de exporturi în valoare de peste 10 miliarde de euro. 42% din armele exportate au ajuns în state care nu sunt membre NATO sau UE şi nici măcar state partenere NATO sau UE. Aceasta spre deosebire de 2010, când doar 29% dintre exporturi au ajuns în asemenea state.

Desigur, armele germane nu ajung doar în monarhiile arabe. Germania a furnizat Israelului întrega sa flotă de submarine, capabile să transporte şi să lanseze rachete nucleare. Parte din construcţia acestor nave a fost suportată de statul german, în contul reparaţiilor pentru Holocaust. Recent, Israelul a mai cerut Germanei şi lansatoare de grenade mai moderne. În promourile sale, compania producătoare, Dynamit Nobel Defence, arată că aceste lansatoare pot fi folosite foarte bine şi la distanţă mică, din poziţii închise, o situaţie similară cu cea din Fâşia Gaza, remarcă Der Spiegel.

În acest context, scrie revista germană, ministrul de Externe Guido Westerwelle este personificarea paradoxului german. Într-o zi vorbeşte despre cum doreşte să medieze încheierea unui acord de încetare a focului în Gaza, iar peste o săptămână îşi pune semnătura pe livrarea acestor arme.

Statul german sprijină exporturile prin intermediul programului Hermes, care acopera riscul neplăţii produselor de către importator. Pentru anul 2012, au fost acoperite produse în valoare de 3,3 miliarde de euro, cu 800 de milioane mai mult decât in 2011. Cele mai mari sume au fost acoperite pentru Algeria, Egipt, Israel, Indonezia, Irak şi Pakistan.

Deşi încă la o scară mai mică decât Marea Britanie şi Franţa, Germania face orice pentru a-şi promova tehnica militară şi a păstra cele 80.000 de locuri de munca din acest sector extrem de profitabil.Angela Merkel i-a propus şi dictatorului angolez José Eduardo dos Santos, care profită de diamantele şi petrolul ţării pentru a cumpăra bucată cu bucată economia fostei metropole-Portugalia, să cumpere mai mute vase pentru paza de coasta, în valoare de 25 de milioane de euro unitatea. Aceasta în timp ce Forţele Aeriene Germane cheltuiesc 20 de milioane de euro din banii publici pentru a face publicitate în India pentru avionul Eurofighter, produs de Germania şi Franţa.

Şi tehnicii învechite i se găsesc cumpărători. Armata chiliană trebuie să plătească Germaniei 46 de milioane de euro pentru 172 de tancuri Leopard second-hand, la care se adaugă 78,6 milioane pentru upgradarea lor. Turcia plăteşte 298 de milioane de euro pentru 354 de tancuri folosite însă reechipate cu o nouă tehnică.