RO-ALERT în Tulcea. ”Oamenii nu știau de ce se aud bubuituri”

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, în noaptea de marți spre miercuri (…)

De (V.N.)
RO-ALERT în Tulcea. ”Oamenii nu știau de ce se aud bubuituri”

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, în noaptea de marți spre miercuri (…)

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, în noaptea de marți spre miercuri, un nou mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a județului Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina.

Prin mesajul RO-ALERT populația a fost avertizată cu privire la faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și a fost îndemnată să adopte măsuri de protecție, durata alarmei aeriene fiind de circa 90 de minute.

”În urma alertei aeriene au fost înregistrate șase apeluri la numărul unic de urgență 112, fiind solicitate informații suplimentare. Oamenii nu știau de ce se aud bubuituri”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta, Cristina Profir.

De altfel, pe rețelele sociale, mai multe persoane au reacționat la postarea privind alerta extremă anunțată de autorități și au semnalat că zgomotele ”se aud și se simt destul de tare”. Unii au postat fotografii cu cerul înroșit în plin întuneric, iar alții au făcut publice clipuri video cu zgomotele avioanelor.

Image

Rusia a lansat un „atac masiv cu drone” asupra regiunii Odesa din sudul Ucrainei, rănind o persoană și provocând un incendiu de amploare la o instalație de combustibil și energie, a anunțat miercuri Serviciul de Urgență de Stat al Ucrainei.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. nici macar „moldovenii” de care faceti voi glume nu sunt atat de prosti sa nu stie de ce se aud bubuituri dupa 3-4 ani… dar prestituatele cotidianul bubuie de prostie in permanenta

  2. la UrCraci ! Și dați degeaba, măR😜g…
    ● RumburKK – UrCrakk Buimak -RumburKK ●

  3. Principala țintă a fost depozitul de petrol Triton, situat pe teritoriul unei instalații critice – Complexul de Transbordare Petrolieră Izmail, precum și petrolierul EXCELLION, care se afla la dana în momentul atacului.

  4. Ziua de luni este adevăratul ȋnceput al bătăliei pentru pace ȋn Ucraina. Ceea ce urmează ca să oprim pretențiile imperiale agresive ale Rusiei va fi o bătălie și mai aprigă, și mai complicată decât prezenta confruntare militară!

  5. Or fi ținând televizorul deschis și vorbeau Bolojan, Țoiu, Nazare, Miruță, Ivan… prostii de bubuia.

  6. Și, iar a fost discoteca aeriană cu artificii aseară, asta noapte pe cerul ukrainei. Dar, au semnat, canci, actul de pace cei doi+1 capi, cum mint jurnaliștii.

  7. dupa 3 ani jumate de razboi la vecin’”Oamenii nu știau de ce se aud bubuituri”Adevarul e ca nici pestele nu mai are fosfor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.