
Un incendiu puternic s-a produs, joi dimineață, în jurul orei 01:12, la un centru de reciclare situat pe strada Sinaia din localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, iar pentru informarea populației din zonă a fost remis și un mesaj Ro-Alert.
‘La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără violentă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați. Au ars materiale combustibile (hârtie, carton, materiale plastice), depozitate în stive, cu înălțime de aproximativ patru metri, din curtea centrului. Pentru localizarea și lichidarea incendiului a fost constituit un dispozitiv circular de intervenție’, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF).
În urma evenimentului nu au rezultat victime.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate 11 autospeciale de stingere, două cisterne de mare capacitate (ținând cont de necesarul mare de apă), o autospecială de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
Incendiul este localizat, iar pompierii lucrează la identificarea și lichidarea ultimelor focare.
Dispozitivul de intervenție a fost redimensionat, iar la fața locului au rămas patru autospeciale de stingere și echipajul SMURD.
Au împânzit mizeriile din politica românească gunoaiele importate până spre centrul capitalei😂, sa putea a hoit peste tot, încât, Romania a devenit ghena de gunoi globală. Sa atenționez că, zilele trecute au fost aluviuni uriașe cu distrugeri de case și viiturile au cărat totul la vale, e timpul pentru câteva transporturi că import din sudul Italiei, ceva din Germania și restul din Myanmar și nouă Zeelandă daca nu chiar din California 😉. Acum, pot sa scrie in Constituția României că Romania e groapa de gunoi globală.
Vai de capul administratiei romanesti, merita sa fie bagata in gunoiul de reciclare ! Adica, muntii de gunoaie au fost lasati sa …ce? sa fie incendiati poluare maxima in Ilfov si Bucuresti, la gunoi cu primarii si consilierii.