Guvernul Boc este cel care a legiferat tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor. Lovitura de graţie au primit-o bugetarii însă din partea preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
Curtea Constituţională a respins, ca fiind inadmisibilă, sesizarea senatorilor PNL şi PSD privind neconstituţionalitatea legii care prevede tăierea salariilor bugetarilor cu 25%. Judecătorii Curţii au considerat că sesizarea a fost „tardivă”, din cauză că a fost făcută după promulgarea ei de către preşedintele Traian Băsescu şi publicarea în Monitorul Oficial. Pe de o parte, judecătorii CCR au dreptate, sesizarea a venit după promulgare. Numai că senatorii PNL şi PSD care au sesizat Curtea Constituţională au fost privaţi de dreptul de a sesiza Curtea. Reamintim, la câteva minute după ce în şedinţă comună s-au votat modificările (impuse tot de CCR) ale legilor asumării, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a şi trimis spre promulgare legile votate. În mod normal, legile trebuiau trimise la secretariatul general al celor două Camere, pentru un termen de 48 de ore, pentru un eventual atac la Curtea Constituţională. Contestatarii au trimis sesizarea nu în 48, ci în 24 de ore, dar prin încălcarea gravă a prevederilor regulamentare de către Roberta Anastase, judecătorii CCR au avut portiţa legală să respingă sesizarea.
Reamintim, secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu, a sărit în apărarea Robertei Anastase şi declara pe 30 iunie pentru cotidianul.ro următoarele: „Doamna prşedinte Roberta Anastase a anunţat în plen, regulamentar, că legea este trimisă la promulgare. Altceva nu este de comentat şi eu nu comentez susţinerile politice ale altor grupuri parlamentare. Menţionez însă că în plen nu s-a adoptat o lege nouă, ci un raport al comisiilor juridice, în urma Deciziei CCR. Legea s-a considerat ca fiind adoptată în momentul în care moţiunea de cenzură nu a trecut”. Demonstram, tot pe 30 iunie, că existau precedente, când legi refăcute în urma obiecţiilor CCR, erau, imediat după operarea modificărilor, atacate din nou la Curte.
Ce va face Avocatul Poporului?
Când o sesizare este respinsă de CCR ca fiind inadmisibilă, o lege nu mai este judecată/verificată şi pe fond. Deci, cel puţin la această oră, nimeni nu poate să spună – oficial – dacă tăierea salariilor bugetarilor cu 25% este sau nu constituţională. Menţionăm că PSD a sesizat instituţia Avocatul Poporului privind neconstituţionalitatea tăierii salariilor, şi, şeful acestei instituţii poate ataca le CCR. Deşi a trecut o săptămână de la sesizare, Avocatul Poporului nu a dat încă nici un răspuns. Nu este pentru prima oară, când, deşi este sesizat cu legi cu mari probleme, Avocatul Poporului nu numai că nu trimite nimic Curţii, dar nici măcar nu vine cu vreo explicaţie. Dacă nici Avocatul Poporului nu dă curs sesizării venite dinspre PSD, atunci tăierea salariilor mai poate fi atacată individual, de către cetăţeni, prin procese de drept comun în care pretenţii vor ridica excepţii de neconstituţionalitate.
„Am convocat pentru azi un Birou Permanent. Am constatat lipsa de cvorum, colegii de la PSD şi PNL nu au participat la această şedinţă. Din acest moment, legea ANI va pleca la preşedinte pentru promulgare. Grupul parlamentar al PDL a decis să depună forma adoptată de Camera Deputaţilor ca proiect de lege care să intre în discuţie din toamnă”, a spus preşedintele Camerei.