Frica că am trăit să văd a doua prăbușire a României

În explicarea ideii lui, Aurel Dragoș Munteanu mi-a dat exemplul unei căruțe încărcate cu fân, care coboară pe o pantă de deal și se îndreaptă spre râul pe care trebuia să-l treacă în drumul spre casă, râu care se afla la marginea dealului.

Din cauza ruperii lanțurilor care frânau roțile din spate ale căruței, căruța a prins viteză, a ajuns în spatele cailor, care, simțind primejdia, au rupt curelele și au reușit să fugă din fața căruței care se prăvălea cu tot mai mare viteză spre vale.

În situația asta se află și România astăzi, zicea atunci Aurel Dragoș Munteanu. Caii de la căruță au fugit din fața ei, iar căruța, adică România, se îndreaptă cu tot mai mare viteză spre vale, unde se va face praf și pulbere.

Acum căruța, adică România, nu mai poate fi oprită din viteza cu care se îndreaptă spre propria ei prăpastie. Nu se mai poate face nimic pentru salvarea căruței, zicea Aurel.

Când va ajunge în vale, se va desface din tot ce are, se va face praf și pulbere, se va rupe toată, se va desface în toate piesele componente ale ei. Atunci poate vor mai rămâne unele piese care se vor putea recupera și refolosi. De exemplu, poate vor mai rămâne unele roți sau unele loitre care se vor putea refolosi la o nouă căruță.

Ideea era că este prea târziu să se mai poată salva căruța cu fânul pe care îl ducea acasă, deoarece viteza prăbușirii căruței spre prăpastie este atât de mare după dezîmpiedicarea roților, încât face imposibilă oprirea prăbușirii în vale.

Doar după prăbușire se vor mai putea alege unele piese componente și se va putea construi o nouă căruță.

Din nefericire, așa s-a întâmplat în decembrie 1989. Roțile căruței s-au dezîmpiedicat, caii au fugit sau au fost omorâți de căruța ce a prins viteză, iar căruța plină cu fân, adică cu cele 3 miliarde și ceva de dolari cash pe care îi avea România și cu toate fabricile ei, vapoarele ei etc., s-a prăbușit în valea de la marginea dealului.

Unii săteni au furat toate piesele ce au mai rămas bune de folosit de la căruța făcută pulbere și le-au folosit la căruțele lor sau la construcția de noi căruțe.

Pare că aceasta este și situația României de azi. Roțile au fost dezîmpiedicate, caii au fugit din fața ei, iar ea se prăbușește la vale.

Acum este prea târziu să se mai poată opri prăbușirea.

Poate se mai putea face ceva serios dacă, după căderea guvernului prin moțiunea de cenzură, s-ar fi format imediat un guvern care să propună, iar Parlamentul să adopte măsuri foarte dure, iar poporul să accepte aceste măsuri dure.

Mai mult ca sigur că, dacă acele medicamente foarte, foarte amare ar fi fost prescrise de guvernul format imediat după moțiunea de cenzură, acel guvern ar fi fost înlăturat de poporul mințit mereu că va fi mai bine, în loc să i se spună că, prima dată, trebuie să-i fie mai rău după luarea acelor medicamente amare și doar după 3 sau 4 ani o să-și revină și o să înceapă să-i fie mai bine.

Din nefericire, azi nu cred că poporul mai are încredere în niciun guvern format de partidele care au condus România în ultimii 37 de ani.

Poporul a tot fost mințit, atât în comunism, cât și în capitalismul de formă, spunându-i-se că mâine va fi mai bine.

Formal și pentru destul de mulți oameni a fost mai bine, doar că acel bine a rezultat din continue împrumuturi, dar și din furturi și jafuri din bugetele statului și din banii împrumutați, încât azi țara este în situația în care, fără medicamente amare, foarte amare, este pe moarte.

De unde să se tot mărească salariile prea multor funcționari publici, mulți și incompetenți, dar și necinstiți, unii de la vârful statului fiind aflați și în solda unor puteri străine sau organisme internaționale?

De unde să se plătească chiar și pensiile acelea mici, darămite să se mărească, dacă România trebuie să continue să se împrumute, în loc să fie fără datorii și să aibă o balanță comercială și financiară pozitive, nu balanțe negative de multe miliarde de dolari sau euro?

Tare mi-e frică că orice guvern va fi format după aceste 5 luni de continuă și accelerată prăbușire economică, politică, mentală, psihologică etc., chiar dacă va adopta măsuri economice corecte, va pica în cel mult 6 luni.

Prin această nouă prăbușire eu înțeleg una fatală, adică dispariția națiunii române și a statului român. Ea nu va fi mâine, ci poimâine, dar va avea loc dacă decizii corecte, dar, repet, foarte amare și grele pentru popor, nu vor fi luate de un guvern care să aibă credibilitate în fața poporului.

Sunt uluit să constat că nimeni, nici chiar președintele, nu vorbește despre nevoia ca noul guvern să aibă credibilitate. În zadar i se va pune noului guvern eticheta de proeuropean, cum au avut toate guvernele din ultimii 20 de ani, dacă acest nou guvern nu va avea credibilitatea poporului. El nu va putea adopta decizii corecte, dar dure, amare și total nepopulare.

Deci să mai vorbim și despre nevoia fundamentală de credibilitate, nu despre falsa etichetă de a fi proeuropeni, căci toți românii sunt proeuropeni, dar asta nu i-a împiedicat să ajungă în pragul prăbușirii în care au ajuns.

Aceste 5 luni ne-ar mai fi putut salva și ajuta să înțelegem dezastrul în care suntem. Ar fi putut fi folosite pentru a explica poporului că trebuie să strângă serios cureaua, căci altfel boala se agravează.

Niciun partid nu a spus și nu spune adevărul adevărat, ci toate mint tot mai jalnic și toate, sau aproape toate, se apropie, fără să realizeze, de finalul vieții lor politice.

Ar fi bine să nu se întâmple previziunile mele. Aș fi cel mai fericit să nu am dreptate, deoarece, dacă voi avea dreptate, poporul și țara pe care le iubesc și din care nu am fugit încă se vor prăbuși din nou, iar prăbușirea ar putea fi chiar mai gravă decât în anul 1989.

Dr. Pavel Suian

Opiniile exprimate în această rubrică aparțin exclusiv autorilor și reflectă punctele lor de vedere. Acestea nu angajează responsabilitatea sau poziția publicației. Cotidianul nu intervine editorial pe conținutul textelor.