Halep, REGINĂ și la Montreal

Simona Halep a învins-o duminică seara în finala Rogers Cup pe americanca Sloane Stephens, numărul 3 mondial, după un meci spectaculos de la un capăt la altul, în care jucătoarea româncă a luptat eroic.

Simona a început bine meciul, conducând cu 4-1, dar americanca a recuperat rapid, românca fiind nevoită să muncească din greu. În cele din urmă, Halep și-a adjudecat primul set după un joc intens. Americanca și-a trecut în cont cel de-al doilea set, după un tenis de foarte bună calitate, trimițând meciul în decisiv.

Scor final: Halep – Stephens – 7 – 6, 3 – 6, 6 – 4. 

„Este minunat să pot vorbi din nou la ceremonia de premiere, din postura de câştigătoare. Simt că mi-am atins cel mai bun nivel de joc chiar dacă am venit după o pauză lungă. Mă simţeam aproape moartă după prima zi, dar am luptat. Sloane, este o plăcere să joc cu tine, mă faci mereu să joc cât mai bine. Staff-ului meu vreau să-i transmit că am fost puţin nebună în teren azi, iertaţi-mă, dar hai să mai facem asta, e minunat”, a declarat Halep la ceremonia de premiere.

La rândul său, Sloane a spus: „Să joci tenis este dificil, dar este mai distractiv când joci în faţa unui astfel de public. Chiar dacă am pierdut, am iubit fiecare minut pe teren şi am dat totul. Sunt tristă că am pierdut, dar nu e rău, am pierdut în faţa locului 1 mondial. A fost o binecuvântare să joci peste două ore în faţa numărului 1 mondial”.

Prezentatorul ceremoniei a spus şi în română: doamnelor şi domnilor, în momentul prezentării sportivei românce.

Meciul a fost o reeditare a ultimului act de la Roland Garros din acest an, când jucătoarea româncă s-a impus tot după o luptă dramatică și a câștigat primul său titlu de Grand Slam.

Pentru Simona este 18-lea turneu din carieră câștigat, al treilea din acest an și al doilea la Montreal.

Sloane Stephens, 3 WTA, s-a calificat în finala de la Montreal după ce a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-3, 6-3.

La rândul său, liderul mondial a acces în ultimul act al competiției după ce a învins-o sâmbătă seara fără emoții pe australianca Ashleigh Barty (16 WTA).

Înainte de finală, Stephens a declarat că Simona Halep este numărul 1 mondial şi, conform calculelor hârtiei, nu ar trebui s-o învingă în finala de la Montreal, însă în sport se poate întâmpla orice.

„La Roland Garros am făcut un meci bun. Am jucat foarte bine un set şi jumătate. Sper ca mâine (duminică – nr.) să joc foarte bine timp de două seturi, voi încerca să dau tot ce am mai bun. Ea joacă un tenis de calitate. Trebuie să respecţi jucătoarea din faţa ta. Ea este numărul 1 mondial, eu sunt numărul trei mondial, deci n-ar trebui să o bat. Dar în sport orice se poate întâmpla. Bineînţeles, mi-aş dori să câştig. Asta înseamnă să fii competitivă”, a spus jucătoarea americană.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

9 Comentarii

  1. O declaratie de bun simt. Se poate intampla orice. Sper sa castige Simona.

  2. Stau si ma intreb de ce nu mai empatizez cu sportivii romani care practica sporturi banoase. Tenis si fotbal.
    Sa fie lipsa de patriotism sau doar o trezire la realitate?

    Eu activez intr-un domeniu competitiv care presupune competitii internationale. Nimeni nu imi canta imnul cand castig. Toti imi fac cu ochiul smechereste si am parte doar de „te-ai scos, bravo. La urmatorul contract ii rupi!”.
    Si asta din 2000, de 18 ani activez intr-un domeniu pe care apuc sa domin cand si cand.
    Si nu fac mElEoane de dolari sau euro!
    Si nu exista romani care sa se emotioneze la victoriile mele.
    Si am mai stat si prin facultati si masterate mai multi ani decat a tinut Halep racheta in mana.

    Eu vad in Halep doar o tanara cu ceva zeci de mElEoane in conturi bancare, o tanara care joaca tenis pentru ea si familia ei.

    Cati dintre cei ce varsa lacrimi de crocodil cand un jucator de tenis milionar se accidenteaza se duc sa incurajeze o echipa de juniori la volei sau handbal?
    Sau si de seniori?
    Oameni buni, in sporturi mult mai spectaculoase sportivii si antrenorii romani mor de foame!

    Sictir cu Tenisu’!

    • Siktir,putea sa te abtii.Basketul american,sau base-ball-ul ti se par mai cushere? Asta-i gandire curat egalitarista proletar-bolshevica,de Dreapta,evident!Si nu puteai sa te EXHIBI decat dupa o victorie foarte mare a Simonei,care a demonstrat din nou ca este CEA MAI TARE DIN WTA, lasand de carutza numerele 2,3 si 4 in acesta competie. Asta te-a ofticat pe tine,Patriotule!!! sa nu crezi ca nu te vad, tupostezi de multa vreme ca hater Halepina, nu-i asa? Rabufnirea ta ipocrita s-a vrut un contre-emplois la nevoile altor sporturi din Romania,care se zbat in uitare si sub-finantare.Dar ce are Halep cu chestiile astea? Pe ea a finantat-o Statul Roman cumva???? La asta te-ai gandit? Mai Bogdanel,in dovleacul ce-l porti pe umeri este doar multa frustrare si o ura imensa.Nu cred ca mai ai leac si sper sa nu te mai arati pe aici,gol-golut,in toata splendoarea ta de hater platit.

    • nu stii? se numeste invidie si e o bucatica din lipsa ta de caracter. nu pot sa-ti dau niciun sfat, doar sa te compatimesc. halepiniu pe unde e? si-a infipt unghia in gat?

    • Bogdan nu fi suparat. „Sportul” pe care-l practici tu sigur nu este sport de „înalta clasa” asa cum este golful si tenisul, sigur este un „sport” bazat pe intelect. Lumea s-a schimbat, în urma doar cu câtiva ani învingatorul de la Roland Garros primea … 5 000 dolari, Ilie Nastase a primit 25 000 dolari. Nastase nu a câstigat în toata cariera cât a câstigat Simona numai în acest an. Totusi, fiecare sportiv reprezinta o tara si pentru România Halep este o ambasadoare mult mai eficace decât fostul sef al SRI, psd-istul Maior, ori oricare alt ambasador.

  3. @Bogdan: stimate domn, esti in eroare! cu tot respectul o spun, esti in eroare! viziunea dumitale despre viata s-ar fi potrivit in Grecia Antica, in care sportul era *integrat* intr-un mod de viata! de-atunci lucrurile s-au schimbat! nu doar ca sportul este autonom si nu mai este vazut ca un mod de viata de omul obisnuit, dar are propriile sale logici de dezvoltare! de ce un sportiv castiga mai bine decat un mare neurochirurg? de ce o vedeta de muzica pop sau rock castiga mai mult decat cei care salveaza vieti? de ce in tenis se castiga mai bine decat in alte sporturi? Nadal recunostea injustetea lucrurilor! sa comparam cat castiga un ciclist in Turul Frantei cu cel care pierde in primul tur la Roland Garros! daca iei lucrurile asa cum sunt, ca ele sunt injuste, ( dar cine a spus ca viata trebuie sa fie justa?), nu ai cum sa nu te bucuri ca avem o sportiva intr-un sport de tinuta pe locul 1 in lume! si ca pentru acest lucru si-a sacrificat copilaria si adolescenta! dupa cum observati nu am facut nici o critica la evidentele frustrari pe care le aveti si care contrasteaza cu pretinsa ( si banui ca si reala) competenta pe care o aveti! v-ati ales un drum, respectati-l si bucurati-va de dumneavoastra! nu abdicati de la demnitate intrand in referentiale care nu va scot in evidenta calitatile! cititi *Invierea* de Tolstoi!

  4. BRAVO, Simona!! Stii ca nu mi-a placut cum joci.dar tenisul se joac pe puncte.Ai castigat si asta conteaza. SI BRAVO ca l-ai pus la punct pe l@b@rul cu „*uie PSD”!!Deci NU ersti cu sur.surile securistilor tradatoride tara. .SORRY pt ca te-am criticat urat, luat peste picior..Promit sa te critic academic, sa fiu cat mai obiectiv, mi-ai castigat REASPECTUL CA OM!!

  5. @IQ100: apreciez faptul ca ti-ai recunoscut greseala! am incercat mereu sa-ti arat ca esti in eroare, ai refuzat cu incapatanare! Interventia la final a Simonei Halep a fost foarte buna! fiecare loc are un spirit si un limbaj, nu trebuie politizat totul! Mitocanul a murdarit si locul si momentul! A aratat lipsa de demnitate, un om demn nu striga vulgaritati! inca o data apreciez interventia sprotivei noastre! trecand la tenis acum, sigur ca Simona Halep joaca defensiv si taca-taca, asteptand sa greseasca adversara, asta este stilul ei, adaptat resurselor ei fizice si psihice! dar in primele 4 ghemuri am vazut o americanca in corzi! comparand cu ceva din fotbal, Simona Halep joaca italieneste, te ameteste cu taca-taca si dintr-o data iuteste jocul si-ti da lovitura finala! cum i-a spus antrenorul intr-o interventie: ca sa castigi trebuie sa muncesti mai mult si apoi sa folosesti o lovitura accelerata! Adversara de ieri este o jucatoare exceptionala, priviti pe you-tube cata economie de energie face si ce lovituri are! sa invingi o asemenea jucatoare nu este la indemana oricui! si-n plus, are foarte mult bun-simt, nu va ascund ca o simpatizez pentru calitatea ei umana!

  6. Zilele astea am aflat ca sportivul roman DANIEL MACOVEI (locul 15 la Olimpiada de la Rio 2016 – la proba 4×100 inot) renunta la sport, la doar 25 de ani, pentru un job in IT.

    Cum sa nu te revolte nesimtitele sume de bani vehiculate in tenis si fotbal?

    In Romania sportivii fara parinti bogati nu au nicio sansa. Nici macar cei cu rezultate !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.