Pe 28 aprilie 2026, președinta Maia Sandu a confirmat eliberarea a doi cetățeni moldoveni, angajați ai SIS, aflați în captivitate în Rusia. În schimb, Republica Moldova a cedat două persoane cerute de cealaltă parte, și anume pe Nina Popova, cetățeană rusă acuzată că ar fi acționat împotriva statului moldovean, și pe Alexandru Bălan, fost adjunct al SIS, acuzat de trădare în interesul KGB-ului belarus.
Bălan fusese condamnat la Chișinău și grațiat tocmai pentru a putea fi inclus în schimb. Sandu a spus că operațiunea a durat luni de zile și că detaliile nu au fost făcute publice pentru a nu pune în pericol viața celor doi moldoveni.
Rolul SUA a fost esențial pentru că schimbul nu a fost unul simplu, bilateral, între Chișinău și Moscova. A fost o operațiune multinațională, cu implicarea Moldovei, Poloniei, României, Belarusului, Rusiei și, diplomatic, a Statelor Unite. Televiziunea publică Moldova 1 a relatat că operațiunea a fost susținută de SUA, Polonia și România, iar ministrul de Externe Mihai Popșoi a confirmat că emisarul special al președintelui Donald Trump pentru Belarus, John Coale, a gestionat misiunea diplomatică.
Citește și: România este apreciată de SUA pentru implicarea într-un schimb internațional de prizonieri
Rolul României a fost crucial, având în vedere relații strategice cu Statele Unite și Republica Moldova, dar și circumstanțele în care a avut loc întreaga operațiune.
Schimbul a inclus și eliberarea jurnalistului polono-belarus Andrzej Poczobut, încarcerat în Belarus din 2021 și condamnat într-un dosar considerat politic. Mass-media internațională a relatat că au fost eliberate zece persoane în total, într-un schimb cinci contra cinci, iar printre cei eliberați s-au numărat trei persoane care au ajuns în Polonia și doi cetățeni moldoveni. În aceeași operațiune au fost predate Belarusului și Rusiei persoane considerate importante pentru serviciile lor.
Aici apare cheia americană. John Coale a anunțat public că, în calitate de emisar al lui Trump pentru Belarus, el și echipa sa au ajutat la obținerea eliberării a trei polonezi și doi moldoveni. El a mulțumit Poloniei, Moldovei și României pentru sprijin și a lăudat disponibilitatea lui Lukașenko de a se angaja constructiv cu Statele Unite. Cu alte cuvinte, SUA nu au fost doar un observator. Washingtonul a fost mediatorul care a legat interese diferite. Republica Moldova voia să-și aducă ofițerii acasă, Polonia voia eliberarea lui Poczobut, Rusia și Belarusul voiau oamenii lor, iar Trump voia o victorie diplomatică vizibilă.
Citește și: Spioni, agenți de unică folosință și carne de tun. Noua veche strategie a Rusiei împotriva Occidentului
Această operațiune trebuie privită în contextul unei schimbări mai mari în relația SUA-Belarus. După invazia rusă în Ucraina, Washingtonul și-a suspendat activitatea ambasadei la Minsk, iar Departamentul de Stat încă avertizează cetățenii americani să nu călătorească în Belarus, invocând riscul de detenție arbitrară, lipsa accesului consular și condițiile dure de detenție. Totuși, administrația Trump a început să redeschidă canale directe cu regimul Lukașenko.
Primul exemplu important a fost în septembrie 2025, când emisarul John Coale a mers la Minsk. După acele discuții, Belarusul a eliberat 52 de deținuți, iar SUA au oferit o relaxare a sancțiunilor pentru compania aeriană Belavia, permițând întreținerea și achiziția de componente pentru flota aeriană. Coale a spus atunci că Trump vrea redeschiderea ambasadei americane la Minsk, normalizarea relațiilor și relansarea legăturilor economice.
Al doilea exemplu a venit în martie 2026, când Belarusul a eliberat 250 de deținuți în urma unui acord mediat de SUA. Washingtonul a acceptat relaxarea unor sancțiuni asupra sectorului financiar belarus și asupra companiilor din industria potasei, inclusiv Belaruskali. Ulterior, Trezoreria SUA a publicat și decizii oficiale privind autorizarea unor tranzacții cu Belinvestbank și ridicarea unor restricții asupra Ministerului de Finanțe al Belarusului și Băncii de Dezvoltare a Republicii Belarus.
Prin urmare, schimbul care a adus acasă doi ofițeri SIS nu a fost un accident izolat, ci o piesă într-o strategie americană mai largă. Trump încearcă să scoată ceva concret din relația cu Lukașenko, fie că vorbim de eliberări de prizonieri, canale de comunicare, poate chiar o fisură în dependența totală a Belarusului de Moscova. Washingtonul vede utilă implicarea lui Lukașenko tocmai datorită legăturilor sale apropiate cu Vladimir Putin. Coale a spus că a construit încredere cu liderul belarus și a menționat inclusiv posibilitatea redeschiderii ambasadei SUA la Minsk și a unei vizite a lui Lukașenko în Statele Unite.
Lukașenko, la rândul său, încearcă să transforme această deschidere într-un avantaj personal și geopolitic. El vrea să nu mai fie tratat doar ca aliatul izolat al lui Putin, ci ca un posibil intermediar. În aprilie 2026, Lukașenko a spus că este gata pentru un mare acord cu SUA, dar numai dacă acesta este pregătit și reflectă interesele ambelor părți. Presa de stat belarusă a mers mai departe și a citat afirmația lui Lukașenko potrivit căreia Trump ar putea folosi discuțiile cu Belarusul pentru a testa poziții și a le proiecta asupra Rusiei. El a spus că, dacă americanii ajung la o înțelegere cu Rusia, asta ar fi de două ori mai bine pentru Belarus decât un acord doar cu Minsk.
Citește și: Republica Moldova, război secret sub lumina reflectoarelor
Aceasta este, de fapt, miza. Mai exact Belarusul se oferă ca punte între Washington și Moscova. Pentru Trump, o asemenea punte poate fi utilă dacă produce rezultate rapide, precum eliberări de prizonieri, schimburi, mesaje către Putin. Pentru Lukașenko, este o cale de a obține relaxarea sancțiunilor și o reabilitare parțială. Pentru Rusia, situația este mai delicată. Moscova poate folosi Belarusul ca interfață, dar nu vrea ca Minsk să capete prea multă autonomie diplomatică. Pentru Putin este și o miză personală, acesta dorind să limiteze importanța lui Lukașenko pe scena politică internațională.
În cazul Republicii Moldova, rolul SUA a fost pragmatic. Washingtonul a folosit relația deschisă cu Lukașenko pentru a debloca un caz imposibil de rezolvat doar prin dialog direct cu Rusia. Chișinăul nu avea pârghii suficiente asupra Moscovei, dar SUA aveau un canal funcțional cu Minsk, iar Minsk avea acces la Moscova. Astfel, Moldova a obținut întoarcerea a doi ofițeri SIS, cu prețul eliberării unor persoane cerute de partea ruso-belarusă.
Schimbul de spioni nu trebuie citit doar ca o operațiune secretă, ci ca un episod dintr-o nouă etapă a diplomației americane în regiune. Trump încearcă să redeschidă relația cu Belarusul prin tranzacții concrete, precum prizonieri contra relaxări de sancțiuni, dialog contra legitimitate parțială. Lukașenko încearcă să se prezinte drept mediator între SUA și Rusia. Iar Republica Moldova, prinsă între presiunile rusești și sprijinul occidental, a beneficiat de această conjunctură pentru a-și recupera doi oameni. Este greu de crezut că această politică va slăbi cu adevărat axa Minsk-Moscova sau doar îi va oferi lui Lukașenko o nouă monedă de schimb.
