Români fură pe rupte dintr-o fabrică ridicată de americani

Înainte de Crăciun, mai mult de 10 persoane au sustras din fabrica Delphi Systems de la Miroslava 448 injectoare diesel, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 22,6 milioane de euro. Până în prezent au fost identificate 11 persoane, cu vârste cuprinse între 45 și 25 de ani, care ar fi participat la comiterea faptei, 9 dintre acestea având calitatea de angajați ai societății, ceilalți doi fiind foști angajați. „Există în cauză probe și indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia, după o înțelegere prealabilă, au sustras bunurile respective în cursul nopții de 20/21.12.2016.

Bunurile au fost depozitate în vederea valorificării la locuința unuia dintre participanți, obținând în schimb în total suma de 15.600 euro,
care a fost împărțită între aceștia. În cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru persoanele identificate, pentru comiterea infracțiunii de furt, în funcție de forma de participație a fiecărui inculpat. A fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți propunere de arestare preventivă pentru doi participanți, considerați ca având rolul principal în comiterea faptelor. Instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar, hotărârea nefiind definitivă De asemenea, s-a solicitat emiterea mandatelor de percheziție domiciliară, propunerea fiind admisă de instanță. Au fost efectuate trei percheziții domiciliare în cursul zilei de 08.01.2016, fiind identificate și ridicate bunuri (piese și componente), estimate la o valoare de aproximativ 100.000 euro, a căror proveniență este considerată incertă, urmând a fi stabilită. De asemenea, a fost ridicată până în prezent de la inculpați în total suma de 21.450 lei, care urmează a fi indisponibilizată. Cercetările continuă în cauză. Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cauză nu sunt de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție a persoanelor cercetate”, a declarat prim procurorul Claudia-Monia Palaghia.

Fabrica de la Miroslava, Iași, produce componente pentru sisteme de injecţie diesel de înaltă precizie, în principal modele de pompe şi
injectoare pentru sistemele common rail pentru clienţi din întreaga lume. Compania americană Delphi a investit în această unitate în 2011
155 milioane de euro, fiind una dintre cele mai mari investiții americane din România. Afacerile Delphi în România se ridică la 3,5
miliarde de lei pe an iar numărul mediu de angajați este de 10.000. Delphi activează în mai multe orașe din țară, precum Ineu, Moldova
Nouă, Sânnicolau Mare și Iași.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.