La câteva zile după eșecul fără drept de apel în amicalul cu Canada de pe Arena Națională, echipa României joacă în această seară, la Nicosia, împotriva Ciprului. Partida este una de păstrare a șanselor de calificare la turneul final al CM din 2026 și, totodată, de recăpătare a deminității pierdute vinerea trecută.
Victoria este cuvântul de ordine în tabăra tricoloră, gladiatorul Marius Marin declarând că ne așteaptă patru finale și trebuie să le câștigăm pe toate. Selecționerul MirceaLucescu a luat deja o decizie foarte controversată, anunțând că va începe meciul de la Nicosia cu același unsprezece din rușinea cu reprezentativa Canadei! Deși este cel mai în formă jucător român la această oră, craioveanul Ștefan Bairam va începe tot de pe bancă. Între buturi, va continua Horațiu Moldovan, omul fără nici un minut jucat la echipa de club, în timp ce titularii Târnovanu și Sava vor fi pe bancă.
Selecționata Ciprului a făcut un meci excelent la Linz, contra Austriei, și a avut ghinion la ocaziile ratate: o dată gazdele au scos de pe linia porții și au pierdut cu 1-0 doar dintr-un penalty inventat de arbitrul danez. Atenție mare! Selecționerul Apostolos Mantzios, fost antrenor la Aris Salonic, a schimbat mult în bine fața echipei cipriote care nu mai seamănă cu acel Cipru zdrobit de tricolori în grupa de Nations League cu scor de forfait la Larnaca acum un an.
În plus, noul selecționer al insularilor are un palmares favorabil cu familia Lucescu, mai precis cu juniorul Răzvan din disputele directe din Cupa și prima divizie a Greciei, unde Aris a produs multe surprize neplăcute în derbyurile cu PAOK.
Echipe probabile:
Cipru (4-2-3-1): Fabiano – Siikis, Shelis, Laifis, Pileas – Kousoulos, Kasatnos – Loizou, Charalambous, Tzionis – Pittas
Selecționer: Apostolos Mantzios
Doi jucători din lotul selecționatei din „Țara Afroditei” evoluează în Superligă: Marinos Tzionis (UTA Arad) și Charalampos Kyriakou (Dinamo).
România (4-3-3): Moldovan – Rațiu, Ghiță, Burcă, Bancu – M. Marin, R. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Dobre
Selecționer: Mircea Lucescu
Arbitru: Matej Jug (Slovenia)
Asistenți: Matej Zunic și Manuel Vidali
Rezervă: Rade Obrenovic
Arbitru VAR: Asmir Sagrkovic
Asistent VAR: Alen Borosak
Observator: Martin Hansson
Delegat UEFA: Svitlana Hrynkievic
Ar fi de rasul curcilor sa-i bata si Afrodita……[R..]
Îi bat ciprioții de-i ascultă SRI (Burleanu) cu … stetoscopul
O caută intre picioare pe Afrodita…
🤣🤣🤣…
Demnitatea Romaniei nu sta in niciun caz in rezultatele din fotbal. Faceti un sondaj intre barbati in putere si vedeti cati stiu cine este campioana mondiala sau europeana la fotbal.
Daca joaca ca cu Canada e bine sa se apuce de balet.
Marea placere a numaratorilor de bare si de cornere sa scrie pe hartie echipa probabila !
@ O altă posibilă variantă de echipă, cu lotul anunțat, cu Cipru,
Sava – Rațiu, Ghiță, Screciu, Sorescu – Tănase, M.Marin, Olaru – Man, Drăguș, Bairam
?