România încheie un protocol istoric cu China

Ministrul a mai declarat că România urmează să aibă discuţii similare şi în ceea e priveşte cerealele şi carnea de porc procesată.

De L.V.
România încheie un protocol istoric cu China

Ministrul a mai declarat că România urmează să aibă discuţii similare şi în ceea e priveşte cerealele şi carnea de porc procesată.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, se află în China, unde semnează cu omologul său Han Jun, un protocol prin care România va exporta în China produse lactate, peşte şi carne de pui procesată. Acordul este unul istoric, un protocol în acest sens nu a mai existat după Revoluţie, relatează Profit.ro.

China, piaţă ”cu tradiție”

”Sunt în China. Semnez cu omologul meu de-aici poate cel mai important protocol din ultimii 30 de ani pentru agricultura românească.

O să avem acces la o piaţă extrem de importantă pentru produsele româneşti.

Am reuşit pentru prima oară să deblocăm o piaţă cu tradiţie istorică.

Este cel mai important moment pentru România să ai desfacere pe această piaţă.

Înainte de Revoluţie am avut, dar după Revoluţie nu am mai avut acorduri comerciale încheiate pe produse agroalimentare”, a declarat ministrul, pentru Profit.ro.

A fost deja semnat un memorandum de înţelegere cu omologul său din China, mai spune Barbu.

„Avem mâine desemnate protocoalele privind carnea de pui tratată termic, partea de produse lactate şi partea de produse acvatice.

 

Toate aceste protocoale vor fi încheiate mâine. Ulterior, companiile noastre pot încheia acorduri pentru export în China”, a spus ministrul.

Barbu a precizat că  e vorba despre cantităţi foarte mari şi că experţii chinezi au testat deja produsele româneşti.

„Cantităţile sunt unele foarte mari, pentru că ştim foarte bine că este o piaţă de consum, sunt 1,4 miliarde de locuitori în China.

Ulterior, toate aceste produse, pentru că au fost probate şi încercate de către ei, atât pe piaţa lactatelor, cât şi pe piaţa produselor din carne de pasăre, au o etichetă foarte curată şi foarte bună”, a spus Barbu.

Cum exportă companiile

El a explicat şi cum pot ajunge companiile româneşti să exporte în China aceste produse.

„Companiile noastre urmează să se înscrie într-o platformă şi apoi vin relaţiile comerciale.

Unele dintre companiile din România au avut deja discuţii în China pentru a face export de produse lactate şi de produse din carne de pui tratată termic”, a spus Barbu.

După semnarea acestor protocoale va fi deschisă o platformă la ANSVSA.

Aceasta va fi anunţată de către statul român către toate companiile procesatoare din România.

Ministrul a mai declarat că România urmează să aibă discuţii similare şi în ceea e priveşte cerealele şi carnea de porc procesată.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Atit timp cit nu cumparam noi de la ei si exportul nu este in barter sa primim la schimb kitchurile lor – este foarte bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.