Cine se poate angaja în numele României?

În paralel cu lupta pe frontul medical, se insinuează cu putere alte fronturi și provocări care se vor deschide dureros în fața întregii omeniri.

La vremuri de restriște, oamenii se duc la cei înțelepți să capete lumină. Instinctul acesta ancestral ar trebui redescoperit. Parcă nu mai e suficient să știm doar ce știm sau ce credem că știm. Țara, societatea românească au nevoie acum de mințile cele mai luminate – nu doar din medicină, ci din toate domeniile care au atingere cu viața oamenilor de azi și de mâine încolo.

Pandemia de coronavirus este un fenomen social total, nu există niciun palier al vieţii sociale care să nu fie, într-un fel sau altul, afecta de aceasta”, scria Dan Dungaciu nu demult, într-un comentariu din adevărul.ro („Coronavirusul și bătălia pentru viitoarea ordine mondială”). „Prin pandemia de astăzi, periclitată nu este o parte sau alta a societății, ci toate părțile ei”, afirmă și profesorul Andrei Marga, într-un comentariu publicat duminică pe cotidianul.ro 

Criza predicției nu se referă doar la trecut, la surpriza uriașă, dramatică și copleșitoare cu care omenirea s-a trezit dintr-o dată prin această pandemie. O criză a predicției se manifestă și despre ce va veni.

Este sigur doar că omenirea de după pandemie va fi cu totul alta decât aceea de dinaintea acestei nenorociri. O scrisoare imaginată de un scriitor italian ca venind din partea Coronavirusului și adresată omenirii a devenit…virală pe internet și este plină de învățăminte. Nu este vorba despre un lirism ieftin, ci despre învățăminte pe cât de simple pe atât de profunde pe care orice om le-ar putea desprinde din această dramatică experiență.

Prin ceea ce trăim acum, omenirea s-a lovit cu capul de pragul de sus și abia începe să-l vadă pe cel de jos. Pe care, în îngâmfarea ei, îl uitase, îl ignorase și aproape uitase că mai există.

(Video)Momente emoţionante la Vatican

Cu o altă elocință a cuvintelor, este ceea ce spunea și Papa Francisc, vineri seara, când, într-un excepțional moment de rugăciune solitară pe esplanada bazilicii San Pietro, a legat furtuna în care suntem de atâtea trecute „ceasuri de întuneric” ale omenirii: „Am mers înainte cu cea mai mare viteză, simțindu-ne tari și în stare de orice. Lacomi după câștig, ne-am lăsat absorbiți de lucruri și distrați de grabă. Nu ne-am oprit în fața rechemărilor Tale, nu ne-am deșteptat în fața războaielor și a injustițiilor planetare, nu am ascultat strigătul celor săraci și al planetei noastre, grav bolnavă. Am mers mai departe nepăsători, crezând că rămânem sănătoși într-o lume bolnavă”, s-a spășit Sfântul Părinte în numele muritorilor din noi.

Poate că rugăciunea este calea către care abia acum, la ananghie, ne înghesuim cu toții. Instinctul ne spune că suntem descoperiți în fața provocărilor imense care ne așteaptă pe fiecare și pe toți la un loc. Lumea se va întoarce pe dos.

Încercând o sistematizare laică a noilor fronturi care abia se deschid, Dan Dungaciu descria în articolul citat „palierele” pe care se vor desfășura, aproape simultan, mutațiile provocate de coronavirus. Subscriind respectivei analize, le reiau întocmai.

Primul este palierul medical, cel cu care ne confruntăm acum. Al doilea, concomitent, este palierul psihosocial (efectele izolării şi ale carantinei) – respectiv, cel al relaţiilor interumane şi intrafamiliale; de asta nu vorbim mai deloc, dar vom vedea consecinţele în mai puţin de un an de zile (creşterea numărului divorţurilor, a problemelor de familie, a modului de a relaţiona cu alţii etc.). Al treilea este palierul economic – respectiv, criza sau recesiunea economică care stă să vină. Al patrulea este cel politic – respectiv maniera în care aceste crize, în special cea medicală şi cea economică, subsecventă, vor afecta profilul politic al societăţilor noastre, fie că vorbim despre state naţionale, entităţi precum UE sau chiar la nivelul global. Ultimul, şi cel mai important pe termen lung, chiar dacă astăzi mai greu de întrezărit, este palierul global, respectiv bătălia dintre două sisteme, reprezentate de China şi Occident (în particular America), care îşi vor developa virtuţile şi eficienţa în lupta cu coronavirusul. Palierele crizei sunt, unele, concomitente, altele, succesive şi cu influenţe reciproce. Grila finală va fi însă configurarea viitoarei ordini mondiale”.

Tabloul prezentat de cunoscutul politolog la vremea echinocțiului este copleșitor. Dar întru-totul credibil. Nu putem ocoli întrebările despre cât de capabilă este România să înțeleagă sensurile și conținuturile schimbărilor din lume. Să ne punem aceste întrebări măcar noi, cei care am ales să trăim aici, care suntem interesați de destinul națiunii române și care nu suntem indiferenți unde se va afla și ce se va întâmpla cu țara noastră în viitor.

Deocamdată, un lucru este cert: o țară aflată, în asemenea vremuri, la cheremul lui alde Cîțu Vasile Selfi, Iohannis Normaaalu, Orban Mandolină, ministrul Grindă ori ministra Liftieră se îndreaptă spre sărăcie, penibil și derizoriu. Valorile pe care se bazează aceștia nu sunt elitele culturale ale nației, ci burdujanii și caramitrii, danileții și mălinboții, sigfrizii și brancardierii, haștagiștii și tefeliștii…Politica lor este una a urii, discursurile lor sunt din dicționarele nazismului, priceperea lor nu depășește genunchiul broaștei…Stâlpii puterii lor sunt procurorii și noua securitate; dar procurorii nu pot produce viitor, după cum nici noua securitate nu poate fi purtătoare de idealuri. „Manipulărilor din partea «statelor paralele», a securismului renăscut (sau niciodată mort în anumite locuri!) trebuie să li se pună capăt. Ele costă infinit și pregătesc noi impasuri!”, spunea profesorul Marga.

Dependențele societăților sunt mai adânci și mai complicate decât abordările înregistrate de istorie. Aceste dependențe se cer explorate și găsite. Este nevoie de teorii cuprinzătoare ale societății de azi, aduse la zi”, adăuga domnia sa. Cine să facă asemenea teorii?

Cine se poate angaja, în numele României, să exploreze căile de urmat ale țării noastre pe toate palierele – medical, psihosocial, economic, politic și internațional – în care vom fi obligați să viețuim în condiții cu totul schimbate față de acum?

Un răspuns vine tot de la prof. Marga: „Numai o integrare democratică și meritocratică, care încurajează și cultivă exprimarea vocilor celor mai calificate, duce spre soluții durabile în societățile actuale. Pregătirea reală și integritatea celor care examinează și iau deciziile sunt chemate la rampă, dacă vrem să fim lucizi în fața unei lumi care, putem constata din nou, nu și-a epuizat surprizele”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13
Octavian Știreanu 193 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Din moment ce U.E. este zero la solidaritate in lupta cu virusul”capitalist”, mi se pare corect ca trupele de specialitate rusesti au intrat masiv in Italia. Nu trebuie sa fiti suparati daca si Romania va cere ajutorul Rusiei. Succesuri liberali!

  2. Nicio speranța. Traducănd în înțelepciunea populara, Mortul de la groapa nu se mai întoarce!

  3. Subscriu si eu. Si cine-i clinteste pe „burdujanii și caramitrii, danileții și mălinboții, sigfrizii și brancardierii, haștagiștii și tefeliștii” manipulati in turma de expertii care servesc papusarii navazuti liderilor nostri vizibili, instalati napraznic la putere, pe fondul unei crize aparent inexplicabile a unui partid considerat colos, dar minat evident din interior? Pentru Romania, Tavi, e prea tirziu, indiferent cite minti luminate ar pune trista noastra realitate in evidenta. Statul e pe cale sa esueze in aceste momente grave, iar societatea e in pragul anomiei.

  4. un pas inapoi de la globalizare sau viceversa , lupta continua. inchiderea tarilor sau un guvern mondial.??? lupta intre complexul militar industrial sau complexul medical/farmaceutic???

  5. Într-adevăr, domnul Andrei Marga are acum cele mai profunde și clarvăzătoare analize din România. Felicitări domnului Știreanu că ia act cu luciditate de ceea ce este gândire în țara aceasta.

  6. abstract si nerealist:

    Numai o integrare democratică și meritocratică, care încurajează și cultivă exprimarea vocilor celor mai calificate, duce spre soluții durabile în societățile actuale.

    Mizele vor transforma ce e scris mai sus in apa de ploaie pentru ca libertatea nu este o stare dobindita fata de terti. Libertatea este o stare a sufletului. Atita vreme cit o duci catre minte si o rastignesti in conditionari, nu se mai numeste libertate ci scalvagism. Sclavul ideilor inutile care suprima viata pentru ca mintea, atunci cind nu exploreaza ci doar concluzioneaza, este cel mai mare inamic.

  7. Este surprinzatoarea pasivitatea BOR dar si a altor culte. Biserica Neamului rateaza cu seninatate o uriasa oportunitate care i-ar fi readus partea de incredere deteriorata in ultimii ani. Pentru o tara ca Romania care a inflorit in biserici si manastiri in acesti 30 de ani, toate construite pe banii credinciosilor, era firesc ca acestia sa-l vada pe Patriarh alaturi de premier atunci cand acesta anunta dezlanat ceea ce va intreprinde. Dar in uriasa sa nesimtire fata de un popor majoritar ortodox, acest Orban – a carui religie nu o stie nimeni – l-a ocolit cu dispret vizibil pe Patriarh asezand iresponsabil biserica ortodoxa alaturi de carciumi si salile jocurilor de noroc atunci cand a anuntat interdictiile. Normal era sa-i cedeze cu delicatete Bisericii exclusivitatea de a-si face singura ordine in propria ograda. Ar fi facut-o perfect, credinciosii mergatori frecvent la biserica fiind infinit mai disciplinati la indemnurile preotilor decat ateii si falsii credinciosi la apelurile guvernantilor. S-a atentat grav la autonomia BOR si este prima data dupa ’90 cand in astfel de situatii de mare emotie colectiva slujitorii bisericii sunt dati violent la o parte. Nu cred ca biserica va iesi mai intarita din aceasta ciudata aliniere in spatele unor conducatori haotici si neortodocsi, dimpotriva. Milioane de romani ce cred cu tarie in traditia lor ortodoxa s-au simtit abandonati. Ei privesc cu ingrijorare cate capii bisericii lor ce par dispusi la alte cedari viitoare. In folosul cui?

  8. Acum se produce o adevarata revolutie mondiala. Si ca intotdeauna, peste tot, la suprafata vor iesi toate gunoaiele care vor pune mana pe putere. Deja demonstrat in Romania de 30 de ani. Asa ca, lasati orice speranta. Planeta se indreapta cu pas de defilare in ritm de dans spre dezastrul final. Ieri a fost mai bine, mult mai bine!

  9. „O scrisoare imaginată de un scriitor italian ca venind din partea Coronavirusului …” … „Monologue du virus” ? („What the Virus said”, cautati si cititi pe internet !)

  10. DORESC SA VA INFORMEZ CU REGRET CA THOMAS SCHAEFER ,Ministrul de Finance al statului German HESSE (un mare ,,patrihotz„ al Angelicai) a fost ajutat sa se sinucida de un tren de mare viteza .

    CORONA 19 la plesnit la conturile din Banca.Asa vor pleca multi dupa aceasta PLANETA a NEBUNILOR (si eu credeam
    ca traim pe planeta MAIMUTELORA dupa Hollywood )

  11. La intrebarea „cat de capabila este Romania sa inteleaga sensurile si continutul schimbarilor in lume ..”raspunsul este clar ,dat tot de dvs. (o tara la cheremul lui selfi,normalu ,mandolina…grinda ) …ZERO barat.Este timpul ca „oamenii intelepti ” sa iasa din expectativa,sa se alature politologilor care se mai exprima in presa (Marga,Dungaciu si altii)si sa-i sfatuiasca pe mai marii tarii !!!!Nu avem un TITULESCU ,dar putinii ganditori ar trebui ascultati .Da , lumea este deja in schimbare ,statele , au inteles ca este momentul sa -si reporneasca industria strategica ,sa-si revitalizeze economia, sa elimine dependenta de alta tara ,sa fie capabila sa-si asigure cele trebuincioase natiei .

  12. „burdujanii și caramitrii, danileții și mălinboții, sigfrizii și brancardierii, haștagiștii și tefeliștii” – nu sunt accidente ale istoriei, ci vajnici beneficiari de burse ale globalistilor pusi pe contruit o lume a lor si restul (cei multi) de exploatat si manipulat. Ironic la noi expermentul a reusit mai mult decat se putea spera, astfel nu s-ar putea explica cum la momentul de cumpana descoperim ca decidenti sunt toti de nivelul si teapa celor de mai sus (fara idei si initiativa, limitati, lipsiti de empatie – insensibili, dar aroganti, chetrosi – indaratnici / antisociali si rai – imbracati din ce in mai des in haine de piele – ce se intampala, ce vor sa transmita?)

  13. Bravo,ar fi bine sa facem atentie la ce o sa vina dupa ,dar parerea mea e ca se va intampla ca in ’89

  14. „ Frica creează o mentalitate de sclav. Înfrângerea ei una de om liber.”

  15. Frica pazeste bostanaria…Oala acoperita cu granite sigure ..nu da gunoaie in ea. Fuga e rusinoasa…dar e sanatoasa . Feriti-va pielea.

  16. Traiti intr-o lume paralela cu realitatea, baieti. Nu exista nicio criza a predictiei. Exista un roman care a vrut sa devina presedintele Romaniei, tocmai pentru ca stia ce va veni: Marian Bataiosu. El credea ca romanii vor fi suficient de inteligenti pentru a-l sustine in incercarea lui de salva Romania de la dezastru, dar i-a supraapreciat. Cei care i-au urmarit blogurile au ajuns sa se sature de avertismentele lui, pentru ca erau din cale afara de negative. El a vorbit si despre disparitia banilor fizici, si despre implanturile cu nanocipuri aduse de vaccinarea obligatorie in urma unei astfel de epidemii, si despre destramarea UE si ineficienta NATO, si despre Sistemul Antihristic, si despre al treilea razboi mondial, si despre foamete, si despre criza economica ce a venit, si despre dezmembrarea Romaniei, dar si despre sansa pe care o are tara noastra de a ajunge in varful lumii. El este singurul prezidentiabil din 2009 incoace cu un proiect de tara. Sa ai posibilitatea ca popor sa-ti alegi un conducator crestin practicant care l-a vazut pe Dumnezeu, cinstit, talentat, inteligent si patriot si sa-i dai cu piciorul, se poate explica doar prin orbirea lui. De ce nimeni nu l-a vazut per Marian Bataiosu desi statea in fata noastra? De ce nimeni nu i-a luat in seama strigatele de disperare? De ce romanii au preferat sa-si dea voturile slugilor Sistemului in locul singurului luptator anti-Sistem? De ce intreaga presa l-a ignorat pe Bataiosu, desi acum multi jurnalisti au ajuns la vorbele lui, inclusiv Nistorescu, SRS, Cristoiu si Sarbu? Cam tarziu v-ati desteptat, baieti! Va place, nu va place, Bataiosu e singurul roman care poate salva Romania, pentru ca e inscris in destinul sau.

  17. „Pandemia de coronavirus este un fenomen social total” ,adica ambele sunt „egale”in aceasta formula.
    de cand fenomenul social este egal cu o pandemie?
    Sit este salvata de dl marga care spune „Prin pandemia de astăzi, periclitată nu este o parte sau alta a societății, ci toate părțile ei”.”Palierele”lui dungaciu sutn scrise pt. a obisnui cu NOW,daca tot,asa cum spune autorul „Nu putem ocoli întrebările despre cât de capabilă este România să înțeleagă sensurile și conținuturile schimbărilor din lume”.Nu le ocoliti, cat de mult ati vorbit despre ele? Vorbeste acum Dungaciu ca despre niste „paliere „-ce e aia ?!A citit vrrodata cotidianul sa vada cat „nOW”vor romanii , a facut vreo „sociologie”pe tema asta?Pshiatrii,sociologii, toata floarea universitatilor si universitarilor inconstienti ,doctrinarii si ideologii pusi in slujba New AGe si a doctrinelor ce sprijina NOW,niste incostiente cozi de topor.„Manipulărilor din partea «statelor paralele», a securismului renăscut (sau niciodată mort în anumite locuri!) trebuie să li se pună capăt. Ele costă infinit și pregătesc noi impasuri!”,-felicitari dle Marga!

  18. despre ce paliere vorbim acum, eşti om, comportă-te omeneşte, nu ca porcii care scurmă cu furie în troaca puterii; te amesteci cu porcii, sfârşitul e gripa porcească…nu-ţi trebe multă carte, ai cele 10 porunci, care, chiar dacă nu eşti credincios, îţi sunt suficiente pentru a trăi ca om, nu ca animal…

  19. Si ce pot face concret politologii pe care-i bagi la inaintare? Ei doar vorbesc, lumea o schimba altii iar ei constata ca nu a iesit ce au propavaduit.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.