Marti, de la ora 12.30, ora Spaniei, echipa națională de tenis feminin a României a susținut o conferință de presă, la Malaga.
Așa cum bine știți, s-a calificat pentru prima dată la faza finală a BJK Cup și va juca joi, 14 noiembrie, contra Japoniei.
Întotdeauna se începe cu întrebările în limba engleză, iar după aceea se continuă în limba țării din care este jucătorul sau echipa.
Oficialul ITF a preferat să i se adreseze lui Jaqueline, după ce a salutat pe toată lumea.
ITF: ” Bine ați venit la Malaga! Jaqueline, pot să încep cu tine? Cât de mult entuziasm există în echipa României, înainte de prima participare la finale? „
Jaqueline Cristian: ” Desigur că ne simțim foarte fericite și entuziaste, iar eu mă simt foarte bine. Am avut zile bune și simt că suntem încărcate cu energie pozitivă. Așadar, totul este minunat. Suntem pregătite. ”
ITF: ” Ana, ai putea să mă duci înapoi la acel meci de dublu din calificări, care a adus România aici, numai la emoția și adrenalina acelei calificări? Ai putea să mă duci înapoi la acel moment câștigător? ”
Ana Bogdan : ” Ei bine, cred că este un moment pe care nu îl vom uita niciodată și un moment la care uneori ne întoarcem și ne gândim la pasiunea pură și la energia pe care le-am pus acolo pe teren. Cred că am jucat cu inima. Aceasta a fost cheia cu care am câștigat acel meci. Sigur că acel moment ne oferă multă energie și pentru ceea ce urmează în această săptămână. ”
ITF: ” Monica, cred că a fost în 2004 când ai debutat în BJK sau Fed Cup, cum se chema atunci. Care este explicația că atunci poate jucai la un nivel mai scăzut, iar astăzi ești la finale? Cât de emoționată ești înainte de a juca la acest nivel? ”
Monica Niculescu: ” Nu știu care este diferența, dar nu pot să spun decât că iubesc enorm această echipă. Noi suntem foarte puternice și jucăm să ne destindem. Cred că de aceea vin rezultatele, pentru că suntem puternice, suntem prietene și totul funcționează bine atunci când suntem împreună.”
ITF : ” O întrebare pentru căpitan. Ce crezi că poate reuși echipa ta la finalele de aici?”
Horia Tecău: „Suntem foarte fericiți și motivați să fim aici. Este un eveniment grozav. Echipe foarte puternice. Privind la echipa noastră, cred că avem jucătoare de simplu foarte puternice și dublu la fel de puternic, așa că aveam starea de spirit de a visa frumos.
După un sezon lung, nu aveam prea mult antrenament de făcut. Numai să păstrăm o stare fizică și psihică pentru meciuri. Având această echipă și fete care bat jucătoare din top, putem visa serios. Visăm să ajungem în ultimele faze ale competiției, dar ne concentrăm pe primul meci, ne întoarcem din visare la ziua primului meci. ”
Acest articol este susținut de brandul românesc de sucuri bio Melissimo.
Mulțumim domnului Ilie Potecaru!








 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
1 milion de dolari cui gaseste un singur cuvant romanesc in titlu.