România va primi peste 300 de milioane euro în următorii ani din partea Norvegiei şi a statelor SEE

România va primi, până în 2016, suma de 306 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Norvegiei şi a statelor Spaţiului Economic European (SEE), bani ce vor fi gestionaţi de Ministerul Fondurilor Europene, potrivit Ambasadei norvegiene la Bucureşti.

Subiectul a fost discutat luni de ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Banii sunt destinaţi susţinerii programelor şi proiectelor în sectoare ca protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi societate civilă.

Aceste programe vor fi lansate în decursul acestui an iar administrarea acestor grantului a fost încredinţată Ministerului Fondurilor Europene, precizează sursa citată.

„În timpul discuţiilor, ambasadorul Hovdkinn a menţionat rata mare de absorbţie de 85 la sută în perioada anterioară de finanţare, de până în 2011. Pentru acest interval, România a beneficiat de aproape 100 de milioane de euro în următoarele sectoare-cheie: protecţia mediului, producţie sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, patrimoniu cultural şi sectorul ONG. Oficialul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, respectiv faptul că acestea au fost uşor de accesat şi utilizat şi flexibile”, menţionează Ambasada Norvegiei, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.