Românii cumpără tot mai multe maşini de lux, în criză

Maşinile de lux sunt din ce în ce mai des întâlnite prin Capitală. Vânzările au depăşit 6.000.000 de euro numai de la începutul acestui an şi sunt cu peste 30% mai mari faţă de anul trecut. Vorbim de automobile scumpe pe care mulţi dintre cumpărători le iau acasă cu cele mai reduse dotări.

Preţul unui astfel de autoturism ajunge la 40.000-50.000 de euro. Vânzătorii de maşini spun că toate acestea, indiferent de marcă, au un lucru în comun: dotări minime, adică standard.

Pentru clienţii români, cel mai important e ce se vede cu ochiul liber. „Vânzările au fost de 34%, spectaculos peste aşteptări”, a spus Nina Brărtfălean, director de marketing al unui producător auto.

Limuzinele sau SUV-urile, mai ales negre, sunt preferatele cumpărătorilor de la noi. Dotările contează mai puţin şi acolo se fac şi cele mai mari economii. Aşa ajung străinii să rămână cu gura căscată când văd câte maşini scumpe sunt în România.

Numai în luna aprilie, în România au fost vândute zeci de modele cu preţuri care pornesc de la 50.000 de euro şi ajung la 200.000 de euro. În primele patru luni însă, mulţi producători au depăşit cu 20%-30% volumul de anul trecut.

Specialiştii spun că valoarea automobilelor vândute de la începutul anului depăşeşte 6.000.000 de euro. Dealerii sunt optimişti şi speră să atingă această performanţă şi în lunile următoare. Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul maşinilor ieftine. Vânzările pe acest segment au scăzut, în aprilie, cu peste 10%.

Vânzări premium

Infiniti – 18

Jaguar – 8

Land Rover – 226

Maseratti – 4

Porsche – 39

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.