Roubini: Europa, mult mai șifonată de criză decât SUA sau China

”După cea mai gravă recesiune globală din ultimele decenii, analiștii sunt tot mai optimiști că producția globală își va reveni puternic în acest an și pe mai departe. Însă expansiunea care urmează va fi distribuită inegal între state și în fiecare economie în parte. Dacă revenirea va fi în forma de ”V” (o revenire puternică a creșterii economice), daca va fi în formă de ”U” (o versiune mai anemică a V-ului) sau dacă va fi în formă de ”W” (o dublă recesiune), asta va depinde de mai mulți factori din fiecare economie și fiecare regiune”, scrie Nouriel Roubini, pentru Project Syndicate.

”Cum coronavirusul încă se manifesta puternic în multe țări, o întrebare importantă este dacă apariția unor tulpini mai virulente va duce la reluarea ciclurilor pornire-oprire, așa cum s-a întâmplat atunci când economiile au fost repornite prea devreme. O posibilitate este apariția unor tulpini rezistente la vaccin, sporind urgența vaccinării, care și așa a fost prea lentă în multe regiuni.

Dincolo de virus, apar o serie de riscuri economice. O recuperare lentă sau insuficient de robustă ar putea duce la permanentizarea temerilor, dacă foarte multe firme vor falimenta, iar mulți oameni ar rămâne șomeri pe termen lung, nemaiputând apoi să-și găsească loc de muncă, din cauza pierderii abilităților profesionale. O altă întrebare este cât de mult vor încerca companiile și persoanele fizice să-și lichideze datoriile și dacă acest efect va fi compensat de creșterea cererii, dacă consumatorii vor decide să-și cheltuiască economiile din perioada pandemiei.

O altă îngrijorare vine din sfera sociopolitică: inegalitatea tot mai mare va deveni o sursă de instabilitate și va reduce cererea? Va depinde mult de amploarea politicilor care să susțină veniturile și cheltuielile celor lăsați în urmă. Rămâne de văzut dacă stimulul macropolitic (monetar, de credit și fiscal) implementat până acum va fi suficient, insuficient sau dacă nu cumva va fi excesiv, ducând la o creștere agresivă a inflației în unele cazuri.

Având în vedere aceste incertitudini, revenirea economică se pare că va fi mai puternică în SUA, China și în economiile emergente din Asia care sunt parte din lanțul de aprovizionare al Chinei. În SUA, reducerea numărului noilor infecții, rata mare a vaccinării, creșterea încrederii consumatorilor și a companiilor și efectele expansiunii monetare și fiscale vor duce la o creștere economică robustă în acest an.

Aici, principalul risc este supraîncălzirea economiei. Recenta creștere a inflației ar putea fi mai persistentă decât se așteaptă Federal Reserve, iar piețele financiare gonflate în acest moment ar putea suferi o corecție. Asta ar duce la scăderea încrederii.

În China și în economiile dependente de China, recuperarea se va datora mai mult succesului autorităților în stoparea extinderii virusului, în prima parte a pandemiei, și efectelor stimulilor marcoeconomici, care au permis redeschiderea rapidă a economiilor și refacerea încrederii în mediul de afaceri. Nivelul mare de îndatorare în unele zone din sectorul public și cel privat din China generează riscul unei creșteri puternice, însă cu creditare excesivă. Apoi, perspectiva unei escaladări a rivalității – un război și mai rece – între SUA și China va amenința creșterea economică a Chinei și creșterea globală, în special dacă se va ajunge la o decuplare economică și la protecționism.

Europa stă mult mai rău, pentru că a suferit o dublă recesiune în ultimul trimestru din 2020 și primul trimestru din 2021, din cauza unui nou val de infecții și a măsurilor restrictive. Recuperarea Europei va fi mai slabă în trimestrul doi, însă s-ar putea accelera în a doua jumătate a anului, dacă continuă să crească rata vaccinării și daca politicile macro sunt bine ajustate. În Europa, renunțarea prea rapidă la schemele de șomaj tehnic și la garanțiile de credit ar putea afecta pe termen lung piața muncii.

În lipsa unor reforme structurale foarte necesare, anumite părți din zona euro vor înregistra o creștere mică și datorii publice mari. Câtă vreme Banca Centrală Europeană va pompa bani, diferența dintre randamentul obligațiunilor germane și cele italiene, spre exemplu, va rămâne mică. Însă sprijinul monetar va trebui oprit la un moment dat, iar deficitele vor trebui reduse. Pe acest fond, va pluti mereu spectrul partidelor eurosceptice și populiste care vor să exploateze criza.

Și Japonia a avut o repornire foarte lentă. După ce a închis din nou economia, Japonia a început anul cu o creștere negativă și acum încearcă să nu anuleze Jocurile Olimpice. Și Japonia are nevoie disperată de reforme structurale, pentru a accelera creșterea economică și a consolida finanțele publice. Datoria publică uriașă poate deveni nesustenabilă, pentru a nu mai vorbi despre continua monetizare a Băncii Japoniei.

În cele din urma, estimările sunt și mai sumbre pentru multe economii în curs de dezvoltare, unde densitatea mare a populației, sistemele de sănătate mai slabe și ratele mici ale vaccinării vor duce la răspândirea virusului. În multe dintre aceste țări, consumatorii și afaceriștii sunt speriați; veniturile din turism și remitențele aproape ca au dispărut; datoriile sunt deja mari și chiar nesustenabile; condițiile financiare sunt agravate de costul mare al creditării și de monedele slabe. În aceste economii există puține variante de revenire, iar unele dintre ele pot fi subminate de politica populistă.

Printre economiile cu mari probleme se numără India, Rusia, Brazilia, Africa de Sud, multe țări din Africa subsahariană și țările importatoare de petrol din Orientul Mijlociu. Multe dintre aceste țări sunt în depresiune economica, nu în recesiune. Sunt 200 de milioane de oameni care riscă să cadă în sărăcie extremă. În plus, țările care sunt cel mai expuse la foamete și boli sunt grav afectate și de schimbările climatice. Prin urmare, vor rămâne surse de instabilitate.

Încrederea începe să se refacă, dar unele piețe financiare exultă în mod irațional, pentru că există multe riscuri și incertitudini. Criza covid-19 va duce probabil la o creștere a inegalităților între țări și în fiecare țară în parte. Cu cât sunt lăsați în urmă mai mulți oameni, cu atât va crește riscul instabilității sociale, politice și geopolitice.”