Un atac cu drone al forțelor ruse în noaptea de miercuri spre joi în nordul Ucrainei s-a soldat cu cel puțin cinci morți, între care un copil de un an, a declarat șeful administrației regiunii Cernigău, relatează AFP.
Loviturile asupra localității Prîluki ”au avariat clădiri într-o zonă rezidențială”, a afirmat Viaceslav Ceaus pe Telegram, precizând că șase răniți au fost spitalizați.
La Harkov, oraș important din nord-est aflat în apropierea frontierei ruse, guvernatorul Oleg Sinegubov a vorbit despre bombardamente cu drone care s-au soldat cu 17 răniți, ”între care o femeie însărcinată, copii și o femeie de 93 de ani”.
Mai în sud, în regiunea Nikolaev, o lovitură cu dronă asupra unui microbuz care transporta civili joi dimineață a rănit grav un bărbat de 70 de ani, potrivit guvernatorului Vitali Kim.
În regiunea vecină Herson, în partea ocupată de forțele Kremlinului, guvernatorul pro-Moscova Vladimir Saldo a indicat că peste 120.000 de persoane nu au avut curent electric din cauza luptelor care au avariat instalațiile electrice.
Aceste noi bombardamente intervin în contextul în care președintele american Donald Trump a avertizat miercuri, la finalul unei convorbiri telefonice cu președintele rus Vladimir Putin, că Moscova intenționează să riposteze la atacul ucrainean spectaculos asupra bombardierelor strategice ruse.
Negocieri compromise Putin acuză regimul de la Kiev de terorism
Avioanele „alea” … erau oricum de trimis la casat ! 😐
Au stat ani de zile-n ploaie ! -> Asta e cu talc !
(relativ la unde-s alea moderne, REZERVELE 😉 !)
TAC ! 🤔
… cei cu IQ~160 … cu adevarat gandesc altfel … chiar si cand traduc in „pueril” ce 1000/1000 sigur ante stiu ! 😐
MULTI VAD … putini pricep … „hint”urile …chiar cu mintea-de-pe-urma !
I ❤️🦋!👌