Rusia și NATO se contrează din nou pe tema scutului antirachetă

Garanţiile juridice cerute de Moscova cu privire la viitorul sistem de apărare antirachetă al NATO în Europa sunt inutile. Rusia se poate alătura proiectului dacă doreşte să risipească orice urmă de îndoială, a estimat marţi preşedintele Adunării Parlamentare a Alianţei Nord-Atlantice, Karl Lamers, aflat în vizită la Moscova, transmite RIA Novosti.

„La summitul de la Lisabona, Rusia a fost invitată să participe la stabilirea unei structuri comune. Prin urmare, nu este necesar să vorbească de garanţii juridice”, a afirmat acesta în finalul întâlnirii cu deputaţi din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus).

Cu această ocazie, Lamers a făcut apel la Rusia să ia parte activă la crearea unui sistem comun care practic va fi „defensiv”.

„Dacă veţi participa la realizarea (scutului antirachetă în Europa, not .red AFP), veţi putea constata natura şi obiectivele sale. Este important ca totul să fie transparent, deschis şi previzibil’, a subliniat el.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat anterior că refuzul americanilor de a oferi garanţii legale că scutul antirachetă nu va îndreptat împotriva Rusiei constituie o dovadă a faptului că „nu sunt pe deplin sinceri”. În acelaşi timp, adjunctul său Aleksandr Gruşko a indicat într-un interviu acordat RIA Novosti că negocierile asupra apărării antirachetă au intrat în impas.

Statele Unite ale Americii preconizează să desfăşoare în Europa, între 2015 şi 2020, o a treia zonă de poziţionare a sistemului lor de apărare antirachetă. Moscova se opune acestui proiect, considerând că instalarea unui „sistem antibalistic în apropierea frontierelor sale îi ameninţă potenţialul strategic”.

Rusia solicită garanţii cu caracter obligatoriu care să ateste că sistemul antirachetă în curs de desfăşurare în Europa nu va fi îndreptat împotriva forţelor strategice nucleare ruseşti.

Washingtonul refuză să ofere un document scris în această privinţă, reiterând că viitorul său sistem antibalistic din Europa nu vizează potenţialul strategic al Federaţiei Ruse.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.