S-a adoptat! Certificat verde și la nuntă maximum 200 de persoane

CNSU a adoptat noi măsuri în contextul pandemiei. Dacă incidența este între 3 și 6 la mia de locuitori, nunțile și botezurile pot fi organizate în spații închise doar cu invitați vaccinați, testați sau trecuți prin boală, cu participarea a maximum 200 de persoane.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, printr-o nouă hotărâre, propunerea privind obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la activităţi economice din anumite domenii în localităţile unde rata de incidenţă este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori.

Decizia finală privind această măsură va fi luată într-o şedinţă de guvern.

Astfel, prin Hotărârea nr.70 a CNSU se stabileşte permiterea desfăşurării unor activităţi din anumite domenii economice, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, în următoarele condiţii:

– competiţiile sportive organizate în spaţii închise sau deschise se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între spectatori;

– activitatea în cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte se poate desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie;

– organizarea şi desfăşurarea în spaţii deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măştii de protecţie;

– evenimentele private în spaţii închise (nunţi, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente pot avea loc cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;

– organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spaţii închise, respectiv maximum 200 de persoane în spaţii deschise, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de cel puţin 2 mp pentru fiecare persoană.

– organizarea de conferinţe în spaţii închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de cel puţin 2 mp pentru fiecare persoană;

– organizarea de mitinguri şi demonstraţii poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:

– activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în spaţii închise, se poate desfăşura în intervalul orar 5,00 – 2,00 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

– activitatea sălilor de sport/fitness în spaţii închise – cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de cel puţin 7 mp pentru fiecare persoană;

– activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

– activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise poate fi realizată în intervalul orar 5,00 – 24,00 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

– activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

Totodată, prin HCNSU nr.70 se stabileşte permiterea desfăşurării unor activităţi din anumite domenii economice, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, în anumite condiţii:

– activitatea în baruri, cluburi şi discoteci poate fi realizată în intervalul orar 5,00 – 2,00 până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

– activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 5,00 – 2,00 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

19 Comentarii

  1. Nici regretatul Kim Ir Sen n-a imaginat, in invataturile Ciuce, niste reguki mai frumoase pt nunti si botezuri la coreenii lui! Atunci uteceeul lor iti dadea avizul sa te casatoresti ,cand macar unul ( nu amandoi!!!)dintre miri era fruntas in productie sau la invatatura!Acum neaparat amandoi trebuie sa se supuna invataturilor arhanghelilor plandemiei !Ce exemplu poate fi mai elucvent pt era prostocratiei in care am intrat, decat aceste reguli caraghioase, la care sau gandit arahatii nostrii, demne de un film coreean din anii 80!

  2. Cine se casatoreste cu o femeie care se identifica ca romanca? Asa de mult te urasti pe tine insuti?

  3. Curind vor fi in puscarie toti acesti nenorociti ce au facut acest genocid impotriva omului si subminare economica!
    De fapt numai niste analfabeti=cretini pot debita astfel de timpenii!

  4. incalcarea Constitutiei. hotararea este NULA. romanii sa isi traiasca viata NORMALA FACAND ABSTRACTIE DE „HOTARARI”, „ORDINE” SI „ORDONANTE” ADOPTATE IN STIL HITLER, CU INCALCAREA FLAGRANTA A LEGII FUNDAMENTALE SI A DREPTURILOR OMULUI! ROMANIA TREZESTE-TE! ABSOLUT TOATE HOTARARILE CARE INCALCA LEGEA NU TREBUIESC LUATE IN SEAMA. ASTA ESTE DATORIA NOASTRA ACUM: NESUPUNERE CIVICA!

  5. Acum ca statu si corporatia sunt stapani pe corpu tau, e game over. pot sa te oblige sa te injectezi cu ce vor ei, pot sa decida unde ai voie sa mergi si unde nu, daca ai voie sa iesi din casa sau nu, te pot obliga sa porti bratara de urmarire.. pot dicta ce ai voie sa spui si ce nu, .. ce filme ai voie sa vezi si ce nu… ce carti trebuie interzise… care comentarii trebuiesc sterse.. acum cu raci.incalzirea globala o sa-ti dicteze ce ai voie sa manci si ce nu..

    toate astea doar datorita unei populatii de retardati care stau cu gura cascata la teve sa le spuna cineva ce sa creada..

  6. Si atunci de ce limitează numarul participanților? Raspuns: pentru pot si pentru ca au impresia ca toti vom fi o turma de oi, caci logica si realitatea nu au niciun corespondent în măsurile impuse.
    Ps. Guzganul chelos isi construiește cotloane noi prin rahatul globalist. Doamne ce urat miroase toata ceata de pungasi si ce carpe au ajuns ca sa fie cei care cu gusa unflata se impauneaza cu titlul de : prostituate apărătoare ale moralității.

  7. Sa ma …pe hotararile lor! Bre, dar pentru mers la closet, pentru sex in familie, pentru taiat unghii,…nu bagati polologhia contestata de cetateni, inclusiv de cei din comisia europeana care vorbesc pe ascuns crezand ca sunt inchise camerele de luat vederi si microfoanele, ca actiunea contra clotildei?! Putina rabdare, o sa auziti ca a fost gresala vaccinurile si ca nu erau pentru virusi coro, va fi prea tarzou pentru ca deja peste 1% din populatia globala e pe lumea cealalta! Nu vorbesc de tarile care au fost, raman si vor ramane in saracie crunta, acolo mor de foame, ca nu au apa, violente uriase tot cu bazele in saracie, vorbesc de tarile afectate de decese pe banda rulanta a vaccinatilor(premisa: dacatot mor, cel putin svoatem bani prin ei=cobai pana in ultima clipa a vietii)! Premisa mea e clara, ce imi cere tara in care merg de fiecare data, asta respect, pentru ca e civilizata real incat simti respectul legii si a parteneriatului politica/guvern – cetateni! Cand va exista in Romania cel putin aceste doua repere de baza pentru o societate sanatoasa, atunci o sa iau alta hotarare! Pana atunci, respect doar pungile ca ambalaj, in care vorbesc, urla, terorizeaza cetatenii imbolnavindu-i, acesti latrai de lux mincinosi din tara!

  8. Ce bine!!!.m am saturat ca toti nevaccinatii retardati sa umble liberi.

  9. Deci nu mai trebuie analiza Wasserman, certificatul verde dovedeste si ca mirii n-au sifilis.

  10. Dupa ce s-au plimbat ei ,prin toate tarile,dupa olimpiade ,dupa intruniriG7,dupa zile aniversarsale ale Frantei etc,unde s-a ingheormanit fara masca ARAfat,dupa ce copiii mai marilor zilei,personalitati politice si-au facut nuntile,aniversari,botezuri,spectacole cu zeci de mii de spectatori acuma gata ,prostimea la cusca,numai cu bilet de voie.si in anumite conditii,mai serbati cate un eveniment.Toate deciziile sunt aberatii,fara logica>Demonstratii in aer liber 100 de persoane,iar in spatiu inchis,150 de persoane si 200.

  11. Daca puneti laolalta vaccinatii cu testatii si trecutii prin boala, n-ati facut nimiv.Virusul se va raspandi in continuare.Cel mai sigur este testul obligatoriu pt.toti.Restul e vrajeala.

  12. DE UNDE CERTIFICAT VERDE , DACA OAMENII NU AU TELEFOANE ANDROID , AU DOAR CERTIFICATE DE VACCINARE PE HARTIE SI 800 DE LEI PENSIE !

  13. Daca pretendenta nu este verde in punctul G, adios muchachos casatorie!

  14. CINE CONDITIONEAZA SAU IMPUNE VACCINARE OBLIGATORIE ESTE UN CRIMINAL.PUNCT.

  15. Ce bine! Abonatii la vaxxinuri isi vor da in cap unii altora,ca aia cu 2 doze vor ajunge nevaccinati,apoi cu 3 doze la fel si nu mai scapa. Odata abonat si stampilat nu mai ai scapare.
    Mihnea,esti liber in lumea ta,noi „retarzii” preferam sa stam separati si izolati de mizeria lumii care se asterne.

  16. Haideti sa luam si partea buna a tuturor imbelicitatilor scoase de tampitii astia de guernanti care se transforma in fiecare zi in inamicul public nr. 1: Ai o scuza ca nu esti vaccinat pentru cate o nunta/un botez sau alte sindrofii plictisitoare si cheltuitoare la care nu intentionai sa te duci dar aveai ceva obligatii.

  17. @badea ion
    -e racire globala
    se poate demonstra matematic!
    (si e normala pe deasupra)

  18. „S-a adoptat! Certificat verde și la nuntă maximum 200 de persoane” Ha, ha, ha! Bravos Natiune! Doar la UNROLD-ul lui Boc e fara numar! Ca doar iese banul! Asta ca sa vedeti cum sunteti luati prosti!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.