Aflăm de la alții:

S-a aflat: Ne-au mai venit niște refugiați!

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a anunţat miercuri evacuarea a 72 de refugiaţi dinspre Libia către România, transmite Agerpres, citând agenţia Xinhua.

”În ultimele zile, 72 de refugiaţi din Eritreea, Somalia şi Siria au fost evacuaţi din Libia către Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă din România”, a precizat UNHCR pe Twitter, adăugând că se aşteaptă relocarea acestora în Norvegia până la finele anului.

Odată cu anarhia ce a urmat înlăturării de la putere a fostului dictator Muammar Gaddafi, în anul 2011, Libia a devenit placa turnantă a migraţiei ilegale africane înspre Europa. Conform estimărilor UNHCR, în prezent circa 4.500 de migranţi sunt reţinuţi în centre de detenţie în această ţară.

Potrivit website-ului UNHCR, Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă din România, aflat la Timişoara, este destinat persoanelor aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională. Centrul funcţionează în baza Acordului Tri-Partit semnat pe 8 mai 2008 şi ratificat de Parlamentul român la 24 noiembrie 2008. Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă, care este primul de acest gen din Europa, oferă azil, pe o perioadă temporară de 6 luni, refugiaţilor aflaţi în nevoie urgentă de evacuare din prima ţară de azil, din cauza unor condiţii care le pun viaţa în pericol, urmând a fi relocaţi în tări terţe.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Nu vine nimeni dar în Sibiu au apărut în marketurile nemțești mâncare pe care scrie halal, pe stradă femei înbrobodite specific, și în Șelimberul ce prelungește cartierul Mihai Viteazul din Sibiu, blocurile răsar ca și ciupercile de cultură și la numâr și la îndesire, dar la baraca unde se fac contracte apartamente de vânzare nu sunt! Urmează probabil o moschee pe locul micului monument ce amintește de victoria lui Mihai Viteazul primul unificator al Ardealului la Țările Române.

  2. Cred ca este o gluma buna,nu am stiu ca Romania a avut/are colonii in Africa si are niste obligatii istorice!Unii romani nici nu stiu ce este Eritreea si cu ce se mananca
    Canibali din Noua Caledonie si Papua,pe cand?Anul viitor?
    Macar sa il trimitem acasa pe Ilan Laufer,totusi,unde incap atati azilanti?

  3. Oameni buni, oare de cate ori trebuie sa repet aceste scrieri? Tot ce vine ca migrant,imigrant sau fugit din tara lui,isi arunca actele de identitate reale si se dau ca fiind din tarile unde se lupta(siria,afganistan,sau altele) cand de fapt, sunt din alte tari! Mai e un secret ascuns:”acesti migranti seamana intre ei chiar si in familie nu poti sa ii identifici decat prin anumite semne daca sunt in C.I. sau buletin ori pasaport sau declarate! Un neam dintro tara europeana trimite pasaportul prin cineva de baza si migrantul poate circula oriunde,fie si pentru atacuri cu bomba, dupa ce a ajuns bipedul unde a vrut ii teturneaza actele prin curierat sau posta proprietarului, nu se deschid sau controleaza plicurile mici nici intro tara mai ales daca ai platit taxa de curierat sau postala!” (am auzit vorbindu-se despre aceasta manevra,a mers cu brio). Stie sri sau sie aceste manevre? Posibil da,dar nu se simte nimic!

  4. @1:fraiere,am liceul,spre deosebire de tine,care nu ai nici 3 clase!

  5. @1.Mai are,mai are si tot atat de competenti ca si el:de la microcosmos la macrocosmos (si invers),rezolva orice, stiu orice,se pricep la orice.Din fericire pentru noi sunt cam imprastiati, cei mai capabili fiind gazduiti fortat pe la clinici gen Sapoca.

  6. Noii Ocupanti ai Perimetrului Carpato-Danubiano-Pontic sint foarte nefericiti sa gaseasca aici batrini, copii si femei Infidele. Imamul Sef considera sa implementeze SHARIA in noile teritorii islamice. Sclavii mioritici vor lucra paminturile pentru Noii Stapini, Allahu Akbarrrrrrr !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.