S-a dat prima sapă la viitoarea Autostradă Moldova

Compania turcă Eko Insaat Ve Tic A.S. a demarat primele lucrări în teren la ceea ce urmează să fie prima porțiune din Autostrada Moldova, care urmează să lege Brașovul de Bacău, trecând prin munți.

Lucrările se fac la centura Bacăului, o șosea cu o lungime de 30 de kilometri, din care 16 kilometri la nivel de autostradă. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat de Compania de Autostrăzi pe 7 aprilie, iar începerea efectivă a acestora a venit la mai bine de un an de la semnarea contractului și la peste 10 ani de la debutul proiectului.

Șoseaua de centură a Bacăului a fost scoasă la licitaţie în aprilie 2013, iar câştigătoarea este compania turcească Eko Insaat Ve Tic As, care a avut preţul ofertat de 393,8 milioane de lei. Contribuţia Comisiei Europene este de 85% din valoarea totală, diferenţa fiind asigurată de Guvernul României. “În urma plății avansului de către CNADNR săptămâna trecută, turcii de la Eko Insaat au demarat în sfârșit lucrările la mult așteptata centură a Bacăului, prima secțiune din viitoarea autostradă ce va străbate Moldova de la sud la nord (A7). Speram să se mențină un ritm alert de execuție pentru a putea recupera din întârzierile acumulate până acum pe acest proiect”, au declarat reprezentanții Asociației Pro Infrastructura.

În caietul de sarcini s-a stipulat că „între km 2 + 413 și km 18 + 682 traseul se suprapune peste traseul viitoarei autostrăzi Moldova. Curbele în plan (curbe la stânga) de la km 2 + 000 și km 19 + 000 care acum asigură legătura între drumurile de legătură între DN 2 și autostrada vor face parte pe viitor din nodurile rutiere sud și nord fiind bretele de acces”. Conform Asociației, austostrada va fi efectuată în sistem semi-profit (adică un singur sens) și apoi va fi făcut și celălalt sens.

Lipsa unui drum rapid în Moldova a văduvit regiunea de investiții, astfel încât județele din Nord-Estul României sunt cele mai sărace din țară.


14107863_1080810082038979_3637510715860176351_o.jpg


14115027_1080810062038981_6768656307676077178_o.jpg


14124563_1080810118705642_8972385365829529738_o.jpg


14207840_1080810105372310_265853629794257124_o.jpg


14188574_1080810042038983_122724848050419696_o.jpg


14205987_1080810025372318_2627292265097546455_o.jpg


14207588_1080810032038984_6181954350843839105_o.jpg

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.